Sunt un tip prozaic. Şi cu puţine excepţii, nu citesc poezie. Proză, da, şi la greu. Dar dintre puţinele poezii pe care le ştiu, din fragedă copilărie(asta e, clişeu), una îmi este foarte dragă: "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie". Poate pentru că Eminescu era extrem de sincer în ceea ce scria. De ce? Din acelaşi motiv pentru care scriu şi eu, aşa cum scrie despre România şi prietenul Mordechai: pentru că-i păsa de ţara lui, aşa cum ne pasă şi nouă.
România este o ţară isterică, cel puţin acum, o ţară care pendulează între disperare şi haos. Motivul este simplu: trecem printr-o criză de identitate. Nu cred că se pune problema că oscilăm între orient şi occident. Pur şi simplu nu ştim să dăm un conţinut identităţii noastre într-un context în care şi reperele noastre modernizatoare din occident trec la rândul lor printr-o criză de identitate.
Şi atunci uităm să mai fim o naţiune. Încercăm soluţii individuale. Lucru care devine extrem de frustrant, pentru că trece dincolo de puterile noastre. Supravieţuim, nu trăim. Tânjim după o normalitate pe care mitizăm şi pe care încercăm să o readucem dintr-o vreme în care ea nu exista. Pentru că nici trecutul comunist n-a fost "normalitate", şi cu atât mai puţin cel interbelic. Deşi trecutul interbelic a declanşat procesul modernizării propriu epocii industriale, cu urbanizare, educaţie universală, vot universal, etc, iar cel comunist a accelerat procesul.
Din păcate, Revoluţia, deşi ne-a adus libertate şi ceva democraţie, a întrerupt procesul de modernizare, i-a inversat sensul. Acum, deşi suntem în UE şi în NATO, trăim, deloc paradoxal, un proces regresiv, cu dezurbanizare şi dezindustrializare, cu disoluţie socială, cu apariţia celor două Românii: una lăsată de izbelişte de "forţele pieţei" şi alta integrată în globalizare. România este acum o construcţie neterminată.
Nici una dintre aceste Românii nu mai aparţine românilor, în sensul în care ceea ce se întâmplă în ele poate fi controlat de români. Este o Românie anarhică, România profundă, şi o Românie modernizată şi europenizată la nivel superficial. Cum a mai fost în perioada interbelică.
De asta scriu despre România: din dorinţa de găsi acel proiect reunificator, care să adune la un loc cele două Românii, să le reconcilieze şi să le pregătească pentru un viitor comun. Scriu despre România pentru că vreau să şi trăiesc, nu doar să supravieţuiesc aici.
2 comentarii:
Adică încercăm să ne formulăm inutil şi inoportun disperările. Închipuindu-ne că asta înseamnă ceva şi pentru alţii.
Nu e inutil si nici inoportun. Unele lucruri pe care le strigati cu disperare se intimpla si in alte tari. Romania e doar un pic mai groteasca si mai sinistra in implementarea capitalismului.
Trimiteți un comentariu