O zi tristă
Nu ştiu: raţiunea îmi spune că nicio zi din istoria modernă a României nu este mai potrivită să fie zi naţională decât 1 Decembrie 1918. Dar privind dis de dimineaţă vorbăria care se revarsă de pe toate posturile de televiziune, te întrebi ce dracu se întâmplă cu noi. De ce găsim că ziua naţională este cel mai bun prilej de a ne răfui între noi, de a ne răfui cu trecutul, prezentul şi viitorul, cu lumea, în general. Istorici care îşi etalează obsesiile, teoriile, adesea cretine, politicieni de doi bani, moderatori inculţi, care pun întrebări de Gâgă, şi peste toate ruşinea, şi la unii ura, de a fi român.
În numele "adevăratei istorii"(cum dracu o arăta aia, că nu există domeniu mai manipulat decât cel al faptelor istorice, manipulat ideologic, în primul rând) ziua de 1 Decembrie este denigrată, românilor li se prezintă mai degrabă argumente în favoarea ideii că NU este, de fapt, o sărbătoare naţională, că nu e nimic de sărbătorit, că e cazul să ne gândim la altă zi naţională.
Un eveniment de acest tip are un ceremonial al lui, acelaşi peste tot în lume: parade militare, momente oficiale. Nu asta e problema, deşi lipsa de imaginaţie, superficialitatea şi nepăsare fac şi din aceste momente oficiale un soi de caricatură. Problema este că noi nu mai ştim să ne bucurăm, pentru că de aproape 20 de ani ni s-a spălat creierul, ni s-a inoculat ideea că este o ruşine să fii român, că este dubios să fii patriot, că eşti antioccidental dacă eşti naţionalist, că este periculos dacă faci ceva împreună cu alţii.
Şi uite aşa am ajuns să reducem ziua naţională la un prilej de discuţii tembele, ceremonii obosite şi de reportaje cretine, cu fasole boabe cu ciolan. Să nu fii trist de ziua naţională?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu