marți, 9 decembrie 2008

Bunul simţ economic
Am mai spus acest lucru: nu sunt economist, dar am serioase lecturi în domeniu. În fond, toţi ar trebui să avem cunoştinţe economice, indiferent de ceea ce facem în plan profesional. Şi mai ştiind eu despre ce şi cu ce se mănâncă "economia", atrăgeam atenţia, nu de ieri, de azi, că am intrat într-o logică ilogică, să zicem aşa, în materie de fiscalitate.
Statele moderne au, am mai spus şi asta, sarcina de a gestiona riscuri tot mai extinse şi mai complexe. Asta costă. Iar statele se finanţează prin taxe şi impozite. Cât de tâmpit să fii să nu vezi, şi fără să deţii un Nobel pentru economie, că nu se pupă creşterea costurilor de gestiune cu reducerea taxelor şi impozitelor?
Sigur, pentru început o reducere a lor poate da oamenilor o putere de cumpărare suplimentară, din care pot gestiona individual o serie de riscuri, de mică anvengură, legate de sănătate şi educaţie. Dar la un moment dat costurile acestui tip de gestiune se măresc şi cer o nouă reducere de taxe şi impozite.
Care este pragul optim al reducerilor? Depinde! Oricum greu de spus în condiţiile României. Cert este că efectul combinat al crizei economice şi financiare, al introducerii cotei unice de impozitare, al reducerii unor contribuţii sociale duce la ceea ce spune azi BNR: ORI MĂRIŢI IMPOZITELE, ORI NE ÎMPRUMUTĂM LA FMI! Şi ultimul lucru pe care îl vrem în acest moment este incompetenţa FMI! FMI NU s-a restructurat, nu s-a reformat şi nu a ieşit din dogma "Consensului de la Washington". Ne ajung incompetenţii noştri, nu e nevoie şi de incompetenţii FMI!
Aşa că principala măsură pe care trebuie s-o ia viitorul guvern este creşterea impozitelor. Prefer să văd o creştere la 19% a cotei unice, o renunţare la reducerea contribuţiei la fondul de pensii şi de sănătate, o defalcare a TVA pe cote: 5% la produse alimentare, cota actuală la celelalte produse şi 25% la produsele de lux. Mie TVA mi se pare inechitabil, pentru că reduce mult puterea de cumpărare a săracilor. Şi România este o ţară cu mulţi săraci, chiar mult prea mulţi!
Sper că nu ne vom lăsa purtaţi de un nou val de populism, şi vom aborda nedogmatic problema cotei unice. Trebuie să fim extrem de atenţi la cele spuse de oficialii BNR, pentru că acum chiar au dreptate. Dogma neo-liberală şi laxismul administrării economiei din ultimii patru ani au fragilizat foarte mult economia României. Creşterea economică nu este rodul cotei unice. Ea este conjuncturală: capitalismul nomad, plecat în căutare de condiţii necesare maximizării profitului, a poposit o vreme şi pe la noi, cum a făcut-o şi la unguri acum acum câţiva ani în urmă. Acum începe să-şi facă bocceluţa, cu ochii după alţi fraieri.
Întrebarea la care trebuie să răspundă noul guvern este: cum veţi relansa creşterea economică în actualul context economic global, ştiind care sunt slăbiciunile structurale ale economiei şi societăţii româneşti? Deocamdată cei doi amorezi, PSD şi PD-L, se ocupă cu tranşarea ciolanului. Ce-i drept, pe hârtie. După ce termină s-ar putea să constate că pe ciolan nu mai e cărniţă, şi că s-a dus dracului şi măduva. Iar la uşă bat promisiunile electorale neonorate.
Bref, mă aştept, cu un optimism moderat spre nul, la o doză, fie ea cât de mică, de bun simţ economic din partea noului guvern. Din păcate nu sunt premize, pentru că protagoniştilor le lipseşte bunul simţ comun...
UPDATE: vă recomand călduros acest articol din "Curierul Naţional". Flăcăul care-l semnează, Adrian Panaite, chiar se pricepe! Un sincer "Bravo!"

2 comentarii:

pacos spunea...

Cu tot respectul, nu cred ca marirea taxelor si impozitelor este solutia. Mai normal ar fi ca viitorul guvern sa renunte la practica aia paguboasa prin care contracta lucrari care initial costau 5 lei, ca mai apoi sa coste 10, 15 sau chiar 25 de lei. Si asta fara nicio justificare serioasa. La fel de normal ar fi ca fiscul sa incerce sa coreleze datele din fisa fiscala sau declaratia de venit a unui contribuabil cu numarul de autovehicule si valoarea acestora ca si cu numarul de imobile pentru care acesta plateste impozite. Tot normal ar fi ca sa nu mai cheltuie 24 milioane de euro la final de mandat pentru un vaccin. Si in masura in care e posibil, sa explice si de ce am cheltuit si continuam sa cheltuim bani multi pe informatizarea administratiilor locale, centrale si in acelasi timp numarul de functionari creste. Poate ca s-ar putea discuta si despre nivelul salariiilor din sistemul bugetar in comparatie cu sistemul privat, daca nivelul acestora depinde de productivitate, eficienta, etc.
Si s-ar mai putea spune multe, atat despre politicile BNR, despre cresterile economiei din ultimii ani, cat si despre limitele de suportabilitate a contribuabilului roman in raport cu potentialul de "tocare" a banului public a celor care ar trebui sa-l administreze eficient.
"Romania se numara printre tarile din Uniunea Europeana care sunt cele mai vulnerabile la globalizare pentru ca fabrica produse cu valoare adaugata scazuta si are o forta de munca slab calificata." Asta-i adevarul. Asta este ceea ce au reusit sa faca toti cei care ne-au condus in acesti 19 ani.

Constantin Gheorghe spunea...

Pacos, globalizarea a făcut ce-a făcut din România, ca şi din multe alte ţări. Băieţii şi-au luat doar tainul, pentru a face ciocul mic. Şi ca preţ pentru rolul de ţapi ispăşitori. Că e nevoie şi de ăştia!