marți, 16 decembrie 2008

Un banc prost
Nu am înţeles nici acum cum se structurează o decizie în interiorul unui partid şi în ce măsură elementele raţionale prevalează asupra celor iraţionale. Experienţa mea în materie de viaţă de partid este egală cu zero. Nu este un secret: am refuzat sistematic să fac parte dintr-un partid, fie că e vorba de defunctul PCR(deşi, după cum funcţionează partidele româneşti, înclin să cred că vestea morţii lui este uşor exagerată), fie că este vorba de unul dintre partidele apărute după 1989.
la începutul anilor 90 mă gândeam să intru în PSDR, dar felul în care s-a manifestat Sergiu Cunescu m-a făcut să renunţ. Ideea aia tâmpită cu blocul aşa-ziselor "partide istorice" a distrus orice posibilitate a vechiului partid social-democrat de a se constitui într-o alternativă la stânga pentru FSN, FDSN şi ce a mai urmat. A mai fost încercarea cu Partidul Socialist, al lui Mohora. Şi PSDR, şi PS au eşuat, în cele din urmă, în braţele primitoare ale PSD. Fără ca asta să se reflecte în programul şi în felul în care face politică PSD. Cei veniţi din PSDR puteau fi un fel de aripă mai la dreapta în PSD, cei din PS o aripă mai la stânga. În loc de asta, sunt toţi o apă şi un pământ, adică stau cu ochii pe putere ca pe butelie!
În vechea mea meserie lucrurile în materie de decizie erau foarte simple. Exista un manual de calitate, în care se stipulau clar limitele de competenţă ale fiecăruia, şi exista descris foarte clar un arbore de decizie. Dacă se respecta manualul de calitate, nu se lăsa cu dureri de cap. Iar procesul era transparent, previzibil şi fiabil. Şi mai ales permitea depistarea erorilor şi corectarea lor în timp util.
Sunt extrem de curios: ce a prevalat în formarea deciziei lui Traian Băsescu de a-l numi pe Stolojan premier? Nu ştia Băsescu despre problemele lui de sănătate, despre incapacitatea lui de a lucra în condiţii de stres? Nu l-a jelit el ca pe mort în octombrie 2004, când şi-a anunţat retragerea din cursa prezidenţială? Nu i-a fost timp de aproape doi an consilier prezidenţial, nu au lucrat împreună? Nu i-au fost suficienţi patru ani să-l cunoască?
Ce anume din biografia lui Emil Boc şi mai ales din parcursul lui politic şi profesional îl califică pentru funcţia de premier? De ce a fost el alesul? Pentru că este obedient, sau pentru că este calificat să exercite această demnitate?
PD-L şi PSD şi-au respectat regulamentele de funcţionare, statutele, pentru a propune şi a aproba numirile respective? Să zicem că în primă fază candidatura lui Stolojan avea girul PD-L. Dar acum cea a lui Boc o are? Şi în PSD acceptarea acestei candidaturi din partea partenerului de coaliţie are girul organelor de conducere colectivă? Geoană şi Sârbu au plecat ieri ca din puşcă la Cotroceni, fără să spună nimic nimănui, deşi ştiau despre abandomul lui Stolojan. Şi ei şi-au pus colegii în faţa faptului împlinit.
O organizaţie în care factorul subiectiv în luarea deciziilor prevalează asupra factorilor obiectivi, raţionali, şi secretomania asupra transparenţei este o organizaţie neperformantă şi şubredă, incapabilă să-şi îndeplinească misiunile de bază. Acest enunţa este validat de modul în care funcţionează toate partidele româneşti, de performanţele lor şi de gradul tot mai redus de participare a cetăţenilor la viaţa publică şi politică. Slăbiciunile partidelor se văd şi din incapacitatea lor de a recruta şi de a promova elite politice. Cum este posibil ca Traian Băsescu să se scuze, spunând că în PD-L, partidul care are cele mai multe mandate în Parlament, nu a găsit un alt lider care să aibă profilul profesional al lui Stolojan?
Am tot ţinut-o ca gaia maţu' cu reformarea clasei politice, înţelegând prin asta doar scoaterea din joc a unor lideri mai în vârstă şi înlocurea lor cu tineri. Iar când trebuie să pui un premier care să conducă România în vremuri de criză nu găseşti un premier mai bun decât Boc? Ce elite tinere au produs partidele? Ce a oferit aşa-zisa societate civilă?
O democraţie sănătoasă este aceea în care există un sistem eficient de contra-puteri şi în care există oricând o alternativă la formula de exercitare a puterii aflată în exerciţiu. Care ar putea fi în PSD alternativele la Geoană? Sau în PD-L la Boc? Sau care vor fi alternativele la Traian Băsescu, propuse de liberali şi de social-democraţi? Nimeni nu ştie!
Nu avem o clasă politică performantă, pentru că ea a ales să funcţioneze ca o societate secretă, ca un cerc închis, unde nu intri pentru meritele personale, ci pentru că eşti alesul unuia dintre iniţiaţi. Şi principalul criteriu de alegere este capacitatea de a executa ordinele, fără să comentezi şi mai ales fără să dai semne că ai fi autonom în gândire şi independent în acţiune. aşa am ajuns să depindem de bocetele lui Băsescu, de hachiţele lui Stolojan şi de lipsa de principii a lui Mircea Geoană, de ţâfnele liberalilor şi de aere de primadonă ofuscată ale UDMR.
În vremuri cât de cât normale aceste păcate ale clasei politice nu ar deranja aşa de mult. Dar nu trăim vremuri normale. Iar să începi o guvernare, care ar trebui să scoată ţara şi economia din criză, cu o criză ţine de bancurile cu Bulă. Ceea ce a şi ajuns viaţa politică românească: un imens banc prost.

Niciun comentariu: