NAIRU, cât e NAIRU?

Nu ştiu de ce, de vreo câteva ore mă tot bâzâia un acronim, ca o muscă grasă şi insistentă: NAIRU. Adică Non-Accelerating Inflation Rate of Unemployment.Cu alte cuvinte nivelul la care poate să scadă şomajul fără ca inflaţia să crească. Ştiţi, e legătura aia mecanică, şi cretină, pentru că mecanică, între inflaţie şi şomaj. Dacă scade şomajul, e musai să crească inflaţia. Şi invers: dacă e să scadă inflaţia, musai să crească şomajul. Şi undeva e un soi de punct de echilibru, în care şomajul scăzut nu duce la creşterea inflaţiei.

Flăcăii din ceata lui Milton Friedman au considerat că există un nivel natural al şomajului, acest NAIRU, şi că orice depăşire a lui naşte espectaţii inflaţioniste. Doar că până la criza subprime NAIRU a scăzut constant, CONCOMITENT cu inflaţia. 

Nu mă bag în tehnicităţi, nu ăsta este scopul actualei postări. Altceva mă interesează. Ceva despre care am tot scris: limitele modelelor. Care sunt şi mai dramatice atunci când modelul este IDEOLOGIC, şi este folosit într-o bătălie cu alte ideologii. NAIRU a fost folosit de adepţii monetarismului pentru a combate teoriile keynesiene. Cel mai elocvent argument în favoarea acestei afirmaţii este faptul că nu există o metodologie de calcul a NAIRU. Aşa că orice tembel poate spune: "acum ăsta este NAIRU, deci..." Şi urmează discursul dogmei din parohia căreia face parte respectivul.

Totul este o comicărie de primă clasă, pentru că aceste presupuse echilibre sunt dinamice, şi, în general, orice analiză se referă la o poză, la un instantaneu, pe când realitatea este un film care curge permanent. Aşadar dacă de la politicieni nu aveam ce aştepta, iar economiştii sunt şi ei aerieni, cine ne poate oferi soluţii pentru ieşirea din criză? Sau aşteptăm să se rezolve de la sine?

Aşa că e inutil să-l întreb pe Vlădescu: "jupâne, cât e NAIRU pe la noi?" Nu de altceva, dar poate-mi răspunde: "De marca asta de ceas(sau dfe motocicletă, după caz) n-am auzit!"