luni, 14 iunie 2010

13-15 iunie 1990. Un punct de vedere extrem de subiectiv.




Observ cu amuzament îndârjirea presei portocalii, care încearcă să încălzească supa "mineriadei", pentru a scoate din corzi puterea, atacată din toate părţile, inclusiv din interior. Zbaterea pupincuriştilor este cu atât mai ridicolă, cu cât personaje importante ale Pieţei Universităţii refuză cu demnitate să se lase folosite de băsescu şi ai lui.


Piaţa Universităţii a fost un fenomen pe care nu-l poţi înţelege decât dacă ai trăit acele vremuri, şi mai ales dacă ai trăit în comunism. În Piaţa Universităţii au fost mai multe mişcări într-una singură. Povestea cu neo-comunismul e comică. Nu cred că e nimeni atât de idiot să-şi închipuie că după un totalitarism exemplar se poate trece, precum PD de la stânga la dreapta, la o democraţie exemplară, în treizeci de secunde!  Crizele de identitate sunt inerente într-un astfel de proces.



Piaţa Universităţii a fost expresia  acelor crize de identitate. Nu ştiam încotro mergem, nu ştiam ce ne rezerva viitorul. Democraţie, economie de piaţă, valori occidentale sunt, aşa cum erau şi în urmă cu două decenii, abstracţii. Fiecare dă conţinut acestor abstracţii aşa cum îl duce mintea. Şi, onest vorbind, atunci nu aveam prea multe date pentru a face alegeri în deplină cunoştinţă de cauză.


Unii dintre protagoniştii Pieţei au folosit-o ca pe o trambulină politico-civică, alţii ca pe o maşină de albit biografii şi pentru liniştit conştiinţe, cei mai mulţi s-au bucurat de spectacol. Pentru că după cenuşiul comunismului, Piaţa Universităţii era un spectacol viu, multicolor, un spaţiu al libertăţii în exces. 


Nimeni nu e de condamnat pentru asta, şi, de fapt, toţi au avut de învăţat din ceea ce s-a întâmplat. Puterea provizorie n-a reacţionat la ocuparea abuzivă a spaţiului public. Sigur, ceea ce au făcut ciracii lui Mărieş şi ai lui Dincă Gogoşarul a fost o golănie, pentru că ei au ocupat piaţa, nu mimozele "civice". Nu, ele au venit după ce golanii şi-au făcut datoria. Spune şi asta ceva despre "dizidenţă" şi "rezistenţă" în comunism! Dar puterea chiar nu avea de ce să-i deranjeze: Piaţa a lucrat, electoral vorbind, în favoarea ei. Cine-i prostul ăla să refuze aşa ceva?


Nici participanţii la demonstraţii nu aveau chef de hârjoneli cu jandarmii şi cu poliţiştii. Radicalismul lor se rezuma la scandarea unor lozinci, care cu haz, care de-a dreptul cretine. Iar culmea radicalismului a fost auto-etichetarea drept "golani". Aferim!


În marginea acestor manifestări s-au petrecut o serie de mizerii, de care cei din Piaţă nu au de ce fi acuzaţi, cum nici puterea nu poate fi acuzată. Grupuscule radicale, precum cel condus de Mărieş, alimentate şi de unii din PNŢ-CD, legaţi de un trecut legionar(această dimensiune a evenimentelor din 13 iunie nu trebuie ignorată) au încercat să ducă lucrurile spre o confruntare cu puterea. Nu le-a reuşit, pentru că nici Piaţa, nici Puterea nu aveau nevoie de aşa ceva.


După alegerile de la 20 mai, şi după ce unii dintre liderii opoziţiei şi ai mişcărilor civice, la sfatul americanilor şi al altor guverne occidentale, au dezmembrat Piaţa, urmând să urmeze alt drum în lupta pentru putere, grupurile radicale s-au simţit trădate. Şi lipsite de sprijin, excepţie făcând unii lideri ţărănişti. De aceea au făcut tot ce depindea de ele pentru a determina o confruntare cu puterea. Nu pentru că ar fi obţinut ceva, ci doar pentru a legitima violenţa ca instrument de luptă politică. Şi pentru a se face utili unora. Era ca o ofertă pentru partidele istorice: "Noi suntem ăia care facem treburile murdare!" Se pare că oferta lor n-a avut succes. Oricum liberalii s-au ţinut departe de ei, şi ţărăniştii la fel, cu excepţiile de care pomeneam. De altminteri după "mineriadă" Coposu a făcut curăţenie în partid şi s-a descotorosit de câteva personaje radicale, legate de violenţele din 13 iunie.




De ce am avut violenţe în 13 iunie? Simplu: pentru a discredita şi delegitima puterea aleasă la 20 mai. Anumite cercuri din occident, dar mai ales de la Washington, n-au înţeles de ce România a ieşit din comunism la "stânga", şi doreau să accelereze prăbuşirea Tratatului de la Varşovia şi a CAER, pentru a-şi extinde sferele de infuenţă în Estul Europei. Trebuie să citim anul 1990 ca pe unul decisiv în Războiul Rece. Fie au provocat violenţele din 13 iunie, fie le-au folosit pentru a determina reacţia minerilor, cert este că am ajuns unde am ajuns.



Ce-au realizat cei care au instrumentat violenţele din 13 iunie, în afară de faptul că puteau arunca România într-un război civil? NIMIC! Tot cu Iliescu au trebuit să dialogheze şi să negocieze. Şi, spre surprinderea lor, au găsit în el un interlocurtor mai valabil şi mai raţional decât în rândul liderilor opoziţiei, cei mai mulţi lipsiţi de experienţă şi rupţi de realităţile României.


Lucrurile în Est se puteau dezvolta mai rapid şi mai lin dacă nu începea acea crâncenă confruntare pentru sfere de influenţă. Poate că scorul enorm obţinut în alegeri de Ion Iliescu şi de FSN a fost factorul stabilizator şi descurajator de aventuri, în acelaşi timp.


Din păcate, venirea minerilor în Bucureşti rămâne  o traumă colectivă. Care arată ce pericol reprezintă un stat slab pentru cetăţenii lui. Sigur, violenţa celor din 13 iunie, pe care nu-i prea caută nimeni de sănătate, nu justifică violenţa din 14 şi 15 iunie 1990. Dar este un factor declanşator.  Agravat, trebuie s-o spunem, şi de jocul obscur şi dublu al unora din fosta Securitate. Iar acum statul este la fel de slab ca în 1990. Credeţi că poliţiştii care pierd 25% din veniturii şi ameninţă cu greva se vor grăbi să intervină în cazul unor violenţe sociale? Nu ne vom întâlni cu o nouă "mineriadă", orice ar însemna ea acum?


Aici trebuie să vorbim şi de pericolul unor măsuri radicale în cazul serviciilor de informaţii. Este foarte probabil ca unii daţi afară din Securitate imediat după decembrie 1989 să fi contribuit la dirijarea violenţei minerilor spre opoziţie, pentru a se răzbuna pe cei care i-au lăsat fără loc de muncă. Este o ipoteză care trebuie luată în considerare.


Cert este un lucru: dacă cineva spune că totul a fost o manevră a puterii, pentru a scăpa de opoziţie, este cel puţin ridicol. Puterea nu avea nevoie de aşa ceva. Piaţa Universităţii îi oferise o majoritate zdrobitoare în Parlament. Iar evoluţia evenimentelor, imediat după 15 iunie nu confirmă în niciun fel această teorie. Mai mult, au exista în tot acest timp încercări ale FSN de a asocia la actul de guvernare opoziţia. Lucru întâmplat în 1991, după plecarea premierului Roman. Liberalii au făcut parte din guvernul Stolojan.


Şi mai am o convingere: opoziţia de atunci n-a avut un prea mare elan în a presa pentru aflarea adevărului despre 13-15 iunie 1990. Deşi a existat o comisie parlamentară de anchetă, era inevitabilă o situare pe poziţii radical opuse a părţilor. De aceea nu te prea poţi baza pe concluzii, deşi faptele sunt descrise cu destulă acurateţe şi detaşare. De ce? Poate pentru că are şi ea ceva "scheleţi" prin dulap?



Oricum ar fi, între evenimentele din 13-15 iunie 1990, mineriadă şi Piaţa Universităţii, ca fenomen, nu există nicio legătură. Se încearcă să se facă această legătură, pentru a legitima prin idealurile proclamate în Piaţă recurgerea la violenţă a unor grupuscule radicale, de extremă dreapta, care îşi caută şi acum cu disperare o raţiune de a fi. Cât sunt de marginali ne dovedeşte "marşul" lor de duminică. N-au reuşit să strângă mai mult de 50-60 de oameni, cei mai mulţi fără legătură cu evenimentele. 


Aşa că protagoniştii Pieţei ar trebui să fie mai fermi în a se delimita de acest grupuscul, care se foloseşte abuziv de imaginea Pieţei Universităţii.  La fel, cei care au exercitat puterea atunci ar trebui să fie mai solidari în a prezenta acţiunile lor din 13-15 iunie 1990 şi a justifica deciziile lor. În fond, au făcut ceea ce trebuia, cu mijloacele avute la îndemână, pentru a apăra ordinea de drept.



Suntem departe de reconcilierea necesară, la două decenii de la evenimentele din 13-15 iunie. Şi asta pentru că în loc să încercăm să înţelegem, ne scoatem ochii şi vrem să impunem fiecare varianta lui. Asta nu duce nicăieri. Mai bine lăsăm istoricii să se pronunţe, şi noi ne ocupăm să introducem mecanisme şi instituţii care să împiedice repetarea unor astfel de evenimente.

2 comentarii:

Karakas spunea...

Observatie corecta: pe americani ii incomoda stinga romaneasca in planurile lor de colonizare a Romaniei. De altfel nu pot sa imi explica altfel interventiile ambasadorului american fata de Guvernul Nastase, cind ii lua la intrebari pe chestiuni ce nu tineau de mandatul lor diplomatic, si lipsa oricaror interventii ale actualului ambasdor american fara de regimul Basescu. Ba da, pot, le convine Basescu! E fan al libertatii pietelor care duc inevitabil la imbogatirea clanului "de dreapta" in timp ce stinga saraceste, vrea sa cumpere tehnica miliatara americana, e mai ortodox ca Partiarhul cind e de luptat cu Talibanii, si si-ar vinde-o si pe mama-sa ca sa puna de-un scut anti-racheta american (anti rusesc!). Plus ca e oricind folositor un catelus anti-rus la granita de est a NATO.

Karakas spunea...

Ei, vorbesc de lup, si lupul e intotdeauna pe faza;

http://romania.usembassy.gov/policy/remarks/amb_06142010.html

A zis ceva la sfirsit de "consoidarea democratiei", apa chioara pe care Basescu nu o bea. In rest, i-a dat pietele libere. Pe bune, astia mai stiu si altceva?

Trist destin, tot timpul la mina altuia.