vineri, 25 iunie 2010

Hai la lupta cea mare?


Deja începe demonizarea pensionarilor, după decizia de azi a CCR. "Nu vă mai taie pensiile, dar ne cresc nouă TVA şi cota unică!" Nimic mai fals! Pensiile de peste 1000 de lei sunt oricum impozitate. Acum se discută despre impozitarea cu 50% a sumelor ce depăşesc 3000 de lei pentru pensionari. Lucru care cu salariile nu se va întâmpla. Sau se va întâmpla?

Mizeria asta a asmuţirii unor categorii sociale împotriva altora a atins cote insuportabile. Şi nu ne face deloc cinste. Ca să nu mai vorbim despre faptul că nu rezolvă nimic, ci doar complică lucrurile.

Bâlbele din ultimele ore ale guvernanţilor mai ascund ceva: incapacitatea de a mai simula o măsură de natură fiscală. Pur şi simplu modelul nu mai funcţionează. De ce, nu ştiu. Poate că aşa e în statul minimal: nu mai ai niciun control asupra realităţii, eşti lipsit de date esenţiale, pe care să-ţi fundamentezi deciziile.

Aşa că există toate condiţiile unor decizii şi mai idioate decât asta cu tăierea din salarii şi din pensii. În fond, am ajuns mulşt mai repede decât se zicea la vorba celor de la FMI. Trebuie să recunosc că de data asta propunerile lor au fost de mai mult bun simţ decât cele impuse de băsescu unui guvern de moluşte. 

Eu cred că a miza şi acum pe "lupta de clasă" este cea mai proastă soluţie, care ne va duce direct în braţele violenţei sociale. 

PS: s-a screlozat de tot şi Ilie Şerbănescu. Acum anunţă falimentul României. Ceea ce este o tâmpenie monumentală. Problema noastră este simplă: trebuie să ne încadrăm într-un deficit bugetar arbitrar stabilit, despre care TOATĂ LUMEA ştia că nu poate fi atins. Când îţi fixezi  obiective nerealiste obţii ce se vede...

4 comentarii:

Anonim spunea...

Nu poti sa contesti evidenta faptului ca 5 pensionari (ca sa nu zic fosile uitate in functii), de frica pierderii privilegiilor de care se bucura, au decis pentru populatia unei tari intregi ca:
1) Ei si casta lor sunt mai egali decat restul cetatenilor
2) Daca statul s-a angajat ca prostul sa plateasca niste pensii, indiferent ca are de unde sau nu, atunci este teapa celor care sunt contributori. Pensiile trebuie platite, nu conteaza cum si de unde sau cata nedreptate se face pentru a obtine banii necesari.

Care stat minimalist? Cu majoritatea cetatenilor care primeste o forma sau alta de asistenta de la stat, ti se pare ca statul nu este in tot si-n toate?

Noi avem un stat maximalist.

Fluieratorul spunea...

Eu cred ca va incapatinati sa uitati tot timpul un lucru care ii priveste in egala masura pe pensionari si pe bugetari: sint prea multi.

E de discutat cum de-au ajuns pensionarii sa fie prea multi, si trei sferturi din ei sa nu aiba contributia necesara, si bugetarii sa fie prea multi, si la virf prea bine platiti.

Statul roman e de fapt un sat fara ciini, in care fiecare a facut in timp ce-a vrut si cum a vrut, fara nici o grija de consecinte, pentru ca atita timp cit sint bani, toata lumea e multumita.

Cind nu sint bani, se vede ca de fapt n-avem habar, la bugetari, ce personal ne trebuie, citi sa fie, cit sa fie platiti si de ce, si la pensionari, n-avem habar de ce i-am scos pe atitia la pensie in 20 de ani fara sa-i purecam la dosar.

Nimic din problema asta n-a aparut peste noapte. Statul roman a fost dintotdeauna Si este si acum hipertrofiat. Daca o sa comentati ca vai!, nu merg scolile, spitalele, etc., o sa va spun ca n-au mers si nu merg de hoti si de prosti ce-au fost acolo tot timpul.

Cit despre marirea TVA-ului, comentau babele ieri in autobuz ca sa se mareasca TVA-ul, sa le ia banii nesimtitilor care lucreaza pe la firme, ca sint tineri si pot sa plateasca... N-am comentat, ca deh, nu m-am simtit tinar, dar pina la urma nu eu o sa miorlai la toamna de scumpirea gigacaloriei, si nu miorlai eu nici de altele, ca si-asa la doctor n-am vazut gratuitate in viata mea, nici la transport si nici la bai de namol, asa ca ce-am avut si ce-am pierdut.

Sintem toti intr-o barca, asta nu se intelege, si orice se taie are aceleasi consecinte per total, care se cheama faliment, daca nu se produce inainte vreo minune, care sa mai asaneze din parandaraturile prezentei guvernari, care n-are nici o jena sa fure si praful de pe toba. Are dreptate Ilie Serbanescu. Cit despre "trebuie sa ne incadram", va reamintesc ca jucam intr-o hora. Altfel n-aveam deloc problema asta acum.

Anonim spunea...

Babele tale ne arata un tipar de comportament tipic la noi in societate: "noua sa ne dea, la ăia să le ia, firar ei ai draku". Solidaritate sociala. In conditiile in care chiar si calatoria lor cu autobuzul era platita de tine si de ceilalti care sunt obligati sa-si ia bilet. Cu cat individul român e mai asistat, cu atat îi urăşte mai mult pe cei de la care primeste asistenta. Sunt convins ca toti mosii si babele juiseaza, ce bine ca nu le-a scazut lor pensia si ce bine ca i-a cocosat pe privati si pe cei care muncesc.

Vreun pic de recunostinta fata de cei care muncesc si dau din munca lor minim 30% la bugetul de pensii, minim 11% la sanatate, minim cine mai stie cat la restul de prestatii sociale, in total 57%? Da' de unde. Ăla care te ţine in spate e dusmanul.

A auzit cineva vreodata vreun pensionar sa zică: "Să aveţi sănătate maică, să vă ţineţi de treabă, ca să putem şi noi să traim de pe urma voastră"?! Nicidecum, tot ce primim este un scuipat in fata si un baston in coaste, in timp ce se reped spre scaunul liber de la capatul celalalt al autobuzului.

Solidaritate sociala, zic. Acesti indivizi merită să le dăm, nu avem dreptul constituţional să le dăm ceva mai puţin, noi putem numai să murim cu streangul impozitelor de gat, ei trebuie sa primeasca, orice ar fi.

geomarz spunea...

Din material am desus, corect, ca politicienii actuali sint niste agiamii iar prin deciziile pe care le iau, niste asasini. Si, corect, statul roman este MINIMALIST. Nu mai are nici un instrument cu care sa corecteze sau controleze ceva...
Din comentarii am aflat ca pensionarii sont intretinuti de cei activi. Nimic mai fals. Pensionarii au cotizat zeci de ani la o ineptie care se numeste "fond de pensie", o aberatie pe care nu stiu cine a inventat-o. Pentru ca acum se refuza cotizantului dreptiul la depunerea aceea de 30-35 de ani.
Ma gindesc ca mai bine n-ar mai depune nimeni la respectivele fonduri (de stat sau private) si si-ar tine bani la ciorap sau intr-un cont bancar oarecare.
Domnilor care va considerati tineri si ca ii tineti in spinare pa batrini. Nu-i asa. Si domniile voastre vor ajunga batrini si vor avea parte de exact aceleasi gesturi de bunavionta din partea celor tineri de la vremea aceea.
Imi amintesc o proza scurta a cuiva, nu-i mai stiu numele.
Era vorba de bande de tineri care-i vinau si-i ucideau pa batrini. Nici nu si-au dat seama cind au devenit ei vinatul...