Am o singură întrebare, legată de acest grafic. Anii din urmă, cel puţin după căderea comunismului, au fost ani de dominaţie a gândirii monetariste. Care a dus la demontarea Statului Providenţă mai peste tot. Asta concomitent cu scăderea taxelor şi impozitelor. Destructurarea Statului Providenţă a fost justificate prin nevoia de a micşora cheltuielile statului, micşorarea taxelor şi impozitelor fiind un soi de compensare a pierderilor de "salariu social", adică de prestaţii prin intermediul serviciilor publice.
Ei bine, ce vedem noi în grafic? Cu excepţia Belgiei(dar Belgia e tot mai mult o ficţiune), datoria publică, în procente din PIB(şi PIB a crescut în această perioadă, mai ales în SUA), a crescut vertiginos, deşi nivelul de trai al celor mai mulţi a scăzut. Unde s-au dus banii ăştia? În ce? Că nu a auzit nimeni de mari proiecte de lucrări publice. Iar prestaţiile sociale s-au redus drastic.
Americanii n-au fost în stare să resoarbă efectele uraganului Andrew, din 1992, că efectele uraganului Katrina, din 2005, nu vor mai fi înlăturate vreodată. Şi era vorba de vreo 41 de miliarde de euro, la cursul din 2010. În ăst timp salvarea băncilor a costat deja câteva mii de miliarde.
În rest e bine şi la vară cald. Mai nasol o să fie la iarnă. Dar nu-i nimic, mai luăm o porţie de monetarism, şi ne-am scos!
7 comentarii:
Ca fenomen general, creşterea datoriuilor publice are ca explicaţii:
- evoluţia populaţiei, mai ales pe grupe de vârstă;
- evoluţia costurilor serviciilor/procedurilor medicale;
- evoluţia costurilor serviciilor educaţionale.
Exemplele date de tine nu sunt neapărat cele mai bune. În cazul Italiei vorbim de o evoluţie cvasiliniară din trecut, la SUA şi Japonia ponderea a început să crească în contextul crizei economice (pe care japonezii o resimt de mai multă vreme)...
Cristian, fiind vorba despre sisteme contributive, deficitul acoperit din Bugetul de stat este relativ mic. Şi dacă nu începea nebunia cu "reducerea costului muncii", adică reducerea contribuţiilor sociale(care a dus la cheltuieli mai mari pentru asigurat, prin coplată, prin acces mai dificil la medicaţie de calitate, etc), aceste bugete ar fi fost echilibrate, chiar uşor excedentare. Cu toate măsurile de "flexibilizare" a muncii, şomajul s-a stabilizat la cote înalte şi creşte. Lucrurile au nevoie de o explicaţia mai complexă decât simpla creştere a costurilor sociale.
In 1990 a inceput cursa la "globalizare". In occident a insemnat o reducere constanta a productiei de bunuri , transferul acesteia in Asia . Ca urmare ,presiunea fiscala pe forta de munca a crescut dar a scazut pe economia financiara alimentind acel dezechilibru care a dus la explozia crizei financiare globale !
Unele tari au compensat lipsa de intrari fiscale prin cresteri de deficit . Altele ,tot prin deficit , au continuat voios sa cheltuiasca sute de miliarde anual in razboaie care au agravat problemele mondiale !
Pe un astfel de scenariu global, (dezindustrializare , speculatie financiara , cheltuieli de stat aiurea ), criza venea oricum ! Parerea mea !
Revolutia Reagan a insemnat scaderea fiscalitatii, care nu a fost compensata la capitolul venituri. Cam ce a fost si cu "cota unica" la noi.
Diferenta dintre venituri si cheltuieli a fost sustinuta crescand datoria publica si privatizand. Dupa ce s-a terminat ce era de privatizat, a ramas doar de adaugat la datoria publica.
Acum s-a ajuns la scadenta, mai ales ca s-au nationalizat pierderile bancilor, dupa doua decenii de dumping fiscal in favoarea celor mai afluenti din societate.
Cu ce ramanem? Cu o dominatie ideologica de tipul reactiilor "anonimului" din ultima vreme.
M-am uitat si eu la grqficul da mai sus. Si am constatat urmatoarele:
De 30 de ani Italia are datorii de 100% din PIB, ca si Belgia dar astia au tendinta la scadere.
Marele Frate de peste Balta avea el vreo 50% air acu bate bine la 100%.
Cea mai spectaculoasa evolutie este Japonia de la sub 20% la 100%.
Ce deducem din asta ?
Eu, personal, deduc ca ei, capitalistii cam asa o duc "dintotdeauna".
Caderea Estului in 1989 a fost o gura de oxigen pentru supravietuirea capitalismului mondial care a evoluat spre forma lui de "Capitalism monopolist suprastatal". La inceputul secolului XX tocmai devenise de stat.
@Iulian: excelent comentariu.
Revolutia lui Raygun a mai insemnat si altceva: o "cruciada" impotriva sindicatelor, a caror influenta a scazut enorm de atunci. Rezultatul pe termen lung a fost ca pentru 90% din americani venitul real (puterea de cumparare) a stagnat la nivelul din 1980 desi productivitatea a crescut cu 70%. Toata cresterea s-a dus la cei mai bogati si, pentru un timp clasa mijlocie obisnuita cu un nivel de trai inalt a mai sustinut consumul pe credit pana n-a mai putut. Problema n-a fost si nu este deficitul si saracia statului ci deficitul si saracia consumatorilor, de aia e criza. Iar "solutiile", nu numai ale lui Basescu ci si in alte tari, constau in saracirea in continuare a acelorasi consumatori...
Statele au compensat de la buget ca sa mentina aparenta de bunastare si nivelul de trai. Foarte posibil ca sistemul capitalist sa fii ajuns, probabil ciclic, la un plafon de unde nu mai produce valoare. Dar sa nu uitam si fenomenul de globalizare care a secatuit economiile desvoltate prin transferul masiv de joburi in China, India etc (si in Romania , desigur). Credinta politicienilor ca vom asista in viitor la acelasi val de investitii straine, dupa criza, (asa cum zice Basescu de Romania pitoreasca), cu sectorul privat furnizind majoritatea lor, poate fi o iluzie.
Trimiteți un comentariu