miercuri, 2 iunie 2010

Şi următorul boc este...

Nu, nu tot boc! Deşi văd că unii "optimişti" îl dau drept viitor premier tot pe Piticul de Grădină Preferat al Marelui Cârpaci(că între timp şi-a cam pierdut timona!). Nu, viitorul boc este Lucian Croitoru. Ce mă face să cred asta? Interviul acordat de acesta "României Libere". Un interviu extrem de politic pentru cineva care are o poziţie în Banca Centrală a unei ţări europene. Ideea de bază este: ce ticăloşi sunt politicienii, cum au băgat ei biata ţărişoară în căcat, şi cum vine Făt Frumosul de la BNR s-o salveze. Cunoaşteţi refrenul. Îl fredonează Isărescu de două decenii. Acum nu mai e solist, e cor a cappella!
Este clar, cel puţin pentru mine, că-şi prezintă un posibil program economic, cu care să guverneze. Se mai vede din interviu că nu i-a căzut bine la stomac refuzul Parlamentului de a lua în discuţie candidatura lui la postul de premier, şi are de plătit nişte poliţe.
Unele observaţii economice sunt de bun-simţ, şi neutre. Altele sunt puternic ideologizate, şi spun că BNR a ales un soi de ultra-liberalism, cel al statului minimal. Nu reuşesc să înţeleg de unde ideea asta, prezentă şi la Croitoru, şi la Păturiciu, că trebuie reduse între 500.000 şi 600.000 de posturi în sistemul bugetar. Asta în condiţiile în care dacă desfiinţăm în întregime administraţiile centrală şi locale, adică Preşedinţie, Parlament, Guvern, ministere, primării, administraţii fiscale, nu trimitem la plimbare mai mult de 200.000 de oameni. Ceilalţi ce ar fi? Medici, profesori, poliţişti, pompieri?
Ca să nu mai vorbim că a trecut neobservată şi practic necomentată afirmaţia economistului Liviu Voinea, care, la prezentarea Raportului "Tratamentul fiscal al veniturilor din muncă", anunţa că cifra reală a şomajului este de circa 3,5 ori mai mare decât cea oficială. Adică 25% din totalul forţei de muncă. Mai aruncăm în şomaj încă jumătate de milion de oameni? Este iraţional din punct de vedere economic şi periculos din punct de vedere social.
Ceea ce şochează în interviu este şi atitudinea indiferentă faţă de evaziunea fiscală. Ideea e cam asta: "da, e mare, dar nici dracu' n-o poate reduce. E mai simplu să tăiem salariile şi pensiile!" Sigur, de ce să se agite ei! Nu sunt proştii care trebuie să fie solidari cu evazioniştii?
O ultimă observaţie: tipul afirmă că deficitul sistemului de pensii, de 1,7 miliarde de euro în acest an este "uriaş". La un PIB de circa 140 de miliarde de euro, nici nu-i mult. Dacă statul ar pune biciul pe cei care fac evaziune şi folosesc în draci muncă la negru, îşi declară salariul minim pe economie, dar poartă la mână ceasuri de zeci de mii de euro, şi sunt miniştri cu tupeu, deficitul ăsta ar fi floare la ureche. De fapt, ar fi şi mai simplu ca toţi cei angajaţi să-şi plătească obligaţiile şi să nu mai avem excepţii sau evaziune, caz în care sistemul de pensii ar avea excedent. La noi problema nu e cu mărimea statului. Mic sau mare, statul român este bleg. De aici pleacă totul.
Nu cred c-o nimereşte nici de data asta, dacă traian băsescu îl propune pe Croitoru în locul lui boc. Dar cum omul nostru este perseverent în eroare, va face pe dracu' în patru să-l impună pe Croitoru drept premier. Numai că nici cu ăsta economia n-o să decoleze. Cel mult o să pice şi mai mult în nas...

15 comentarii:

claude spunea...

daca nu cer prea mult, puteti sa-mi spuneti numele unui viitor premier care poate face economia sa decoleze?

ps. nu e nimic malitios in intrebarea mea. sincer, sint doar curios. daca raspunsul e 'curiosity killed the cat', nu mai e nevoie sa-mi raspundeti.

Constantin Gheorghe spunea...

Nu e treaba mea s-o fac. Eu judec doar ideile individului. Şi nu mi se par a fi potrivite pentru relansarea economiei. Economia, ca şi inflaţia, nu este exclusiv un fenomen monetarist, cum crede individul. Reducerile de cheltuieli sunt o soluţie de moment, care nu rezolvă nimic pe termen mediu şi lung. Vom avea deficitul convenit cu FMI. Şi ce dacă? În 2011 vom tăia din nou cheltuielile, şi poate vom avea din nou deficitul convenit. Încă o dată: şi ce dacă? Ce relevanţă au aceste "performanţe macroeconomice" asupra ansamblului economiei? Care va fi motorul creşterii economice? Sau asta e treaba altora, nu a românilor?
Aud tâmpenia asta cu "vom avea încrederea pieţelor". Haida-de! Vezi că d'aia vin investitorii, că nu mai cheltuie statul. Investitorii vin după cu totul alte criterii, inclusiv după mărimea pieţei interne. Dacă piaţa internă se contractă dramatic, se mai gândesc. Şi dacă apar şi ceva hârjoneli între cetăţenii "recunoscători" şi forţele de ordine, ne vor saluta din mers. Dar noi vom fi mândri că ne-am încadrat în deficitul convenit! Hai că suntem ridicoli!

Fluieratorul spunea...

Nu, ca intrebarea e de fapt foarte buna, dar nu cu referire la un prim ministru care ne-ar decola, ca nu exista asa ceva, nici o economie n-o ia din loc gratie unui singur om.

Intrebarea e (1): exista vreun grup de oameni care sa fie coeziv, sa aiba idei si viziune, sa fie in stare sa le trasnmita, sa cistige incredere pe bune si sa fie urmati?

Si inca o intrebare (2): daca acest grup se gaseste, e destept, frumos, convingator, o sa fie urmat de poporul roman?

Parerea mea, dupa 20 de ani in care am aflat ca nu toata lumea e ca mine, este ca raspunsul corect la ambele intrebari este "nu", din motivul multisecular "pentru ce sa dam cu var?", de ce sa facem ceva cind putem sa nu facem nimic. Si nu numai in Romania, cred ca o buna parte din lumea asa zis civilizata gindeste la fel. Cu unele exceptii notabile.

claude spunea...

mda. eu am inteles ca se vorbeste momentan de increderea celor care au bani la pusculita, si care ne-ar putea imprumuta la nevoie, nu a 'pietelor' (termen prea vag) ceea ce face oarece sens.

pacos spunea...

Chestia asta cu motiunea e cam "cotoioasa". Si, pe cuvant, ca mi-e frica de faptul ca vom ajunge ca unii sa ni-l serveasca pe boc drept exemplu pozitiv.
Sa ma explic; nimeni din opozitie nu stie exact cat de mare e rahatul in care suntem. In cifrele de la INS n-are rost sa mai credem, ca oricum ne-a spus epicureanu' cum e treaba cu mintitul. Pe scurt, baietii din opozitie nu stiu care-i realitatea.
Mergand pe scenariul cu Croitoru premier, s-ar putea ca acesta sa nu mai taie nimic din pensii si/sau salarii, dar sa concedieze 250.000 de oameni. Foarte nasol. Si iar balamuc mare. Si de aceea ziceam: m-ar apuca toti dracii daca l-as vedea pe Pulimea Sa in direct, tragandu-i de urechi pe opozanti si spunandu-ne tuturor ce bun era boc si cum masurile lui erau mult mai "umane". Iar concediatii sa faca bine si sa se duca si sa ceara socoteala opozitiei.

Bujold spunea...

As vrea sa va intreb ceva. Cum sunteti partizanul impozitului progresiv poate doriti sa ma lamuriti si pe mine ce inseamna pentru cineva care munceste din greu, lucrez si 70 de ore pe saptamana si incasez, net, 5400 lei, impozit progresiv. Intregul impozit pe care-l platesc lunar este 4400 lei. O fii putin? pai adaugati TVA-ul la toate produsele cumparate = 19%. Cand socotiti, acum, descoperiti ca, practic, statul ia de la mine 56% din banii pe care ii am drept venit salarial in cadrul companiei in care lucrez. Lucrez in multinationala si stiti foarte bine ca in aceste companii se plateste impozitul intreg, nu exista nici un fel de evaziune. Si va rog sa nu-mi spuneti ca TVA-ul este altceva decat un alt impozit pe care-l platim.
Pe de alta parte remarc, cu mirare(?), surprindere (?), in fine, ca s-a umplut tara cu pensionari care au o pensie de 5-600 lei. Nu inteleg cam cat timp au muncit acesti oameni ca sa aiba o pensie atat de mica. Soacra mea, femeie cu 7 clase, a lucrat 23 de ani si a avut si niste ani de toxic, prin care i s-au adunat cei 25 de ani legali, a iesit la pensie la 53 de ani, in 1991, si are 714 lei. Am si o mama care a muncit 37 de ani, a iesit la pensie in 1986, si are o pensie de 1204 lei. Deci cei cu persoanele cu 5-600 lei? Nu-mi mai spuneti sa plang dupa ele.
Am 46 de ani, v-am spus ca muncesc si 70 de ore pe saptamana, am 2 (doua) infarcturi miocardice, nu e nici o gluma, si n-am cerut, nu cer si nci n-am sa cer nimic de la nimeni. Asa ca lasati-ma cu lacrimile astea de crocodil patat. Mai bine ati cere desfintarea pensiei alea sociale, rasarita din neant anul trecut, si nescaderea pensiilor celor care au muncit.

Constantin Gheorghe spunea...

Misterul nu e tocmai mister. Din câte am înţeles, e vorba despre perioada anilor 50. Atunci a fost ceva legat de contribuţie, datele nu se pot folosi în formula de calcul a punctului de pensie, şi atunci pentru acea perioadă s-a inventat un soi de salariu minim, deci o contribuţie minimă, şi toţi, indiferent de veniturile obţinute atunci, sunt consideraţi a fi fost încadraţi cu aceleşi salariu, foarte mic. Şi perioada aia trage în jos valoarea pensiilor. În plus, salariile mari apar din anii 70, iar după 90 urmează un nou val de diferenţiere.

Eu nu am cerut nimănui să plângă pentru cineva. Dar într-un sistem de solidaritate, dacă vine o generaţie şi spune: "vă futem muma-n cur de babalâci, noi nu mai plătim pentru voi! Muriţi!" sigur că se alege praful. Asta se întâmplă acum: o generaţie nu se mai simte obligată nici pentru părinţi, nici pentru copii, adică nu-i pasă nici de trecut, nici de viitor. Pur şi simplu nu vrea să plătească. Vrea să trăiască doar ea. Restul, treaba lor.
Dar va veni o vreme când va avea şi ea nevoie de solidaritate. Şi o să primească bocanci în dinţi. Că şi copiii vor învăţa lecţia egoismului. Poate va avea măcar atunci regrete. Deşi nu cred. E prea egoistă şi pentru regrete...

Bujold spunea...

1. Nu inteleg despre ce ani 50 vorbiti? Cine, ce, 1950?
2. Daca e vorba despre soacra-mea - pai ea a lucrat din 68 pana in 91. No 1950. Iar mama mea, e adevarat, a lucrat din 49 pana in 86 dar nu se plange, are 1200. Deci despre cine vorbiti? despre cei care au 350?
3. Generatie care ce? Domnule Gheorghe, va rog sa-mi raspundeti la ceea ce va intreb eu: De ce eu, care muncesc din greu, indiferent de situatia sana tatii mele, nu cer nimanui nimic, ma zbat, samabata, duminica, nu beau o picatura de alcool, nu fumez, ar trebui sa ma simt solidar cu totii betivanii, lenesii, prostii din tara asta. Si de ce ar trebui sa le dau mai mult decat cele 56% din banii munciti de mine? Nu mai ocoliti raspunsurile. De ce n-ar pune si ei mana la munca? De ce sa le platesc pensia, cand au fugit repede la pensie? Si nu-mi vorbiti despre faptul ca ar fi fost dati afara si ca nu si-ar fi gasit loc de munca. Nu traiesc in cosmos, traiesc in Romania si mai am si obiceiul de a privi in jurul meu.

Constantin Gheorghe spunea...

Ştiţi ce? Nu mai plătiţi! ORICE sistem, public sau privat, poate fi fraudat, şi este fraudat, fie că este vorba de România, fie că este vorba despre Germania. La noi mai mult. Şi ca să munceşti, trebuie să ai unde munci. Munca trebuie să-ţi dea şi demnitate, şi statut social, şi resurse pentru trai decent. Cum toţi "patronii" simt că e vremea să-şi strângă angajaţii cu uşa, că e criză, şi-şi bat joc de ei, inclusiv multinaţionalele lui peşte, răspunsul celor care o iau peste bot este cel ştiut. Câte locuri de muncă au generat patronii români?
Apropo: dacă vă dau ăia afară, cine vă angajează? Un patron român în niciun caz! Sunteţi deja prea bătrân!

Cezar Nicolescu spunea...

Iata o mica sugestie pentru a ajuta la stoparea genopcidului pe care Guvernul Boc incearca sa il legifereze:

http://cezarnicolescu.wordpress.com/2010/06/03/cum-il-po%C8%9Bi-ajuta-pe-boc-sa-mai-ia-o-cazatura/

Andrei Gheorghe spunea...

Toata lumea plateste TVA. Si cei cu 5400 lei, si cei cu 640. Mai acu cateva zile imi explica o corporatista venita la mine la servici ca, vezi doamne, ea duce in spate pe toata lumea fiindca plateste TVA. Eu i-am spus ca toti platim TVA. Ea s-a suparat. Credeam ca este un caz singular.

Atunci cand scazi 15% din pensii, risti sa ii iei omului aluia milionul cu care isi cumpara de mancare dupa ce isi platea intretinerea si isi lua o bruma de medicamente.

Fluieratorul spunea...

FYI, mama mea a lucrat 42 de ani, din 1953 incoace, are la inceputul carierei ei 7 ani pentru care nu exista contributie la bugetul de pensi(pentru ca nu exista sistemul pe-atunci), dar pentru acei 7 ani i s-a facut un calcul standard. mama mea a fost controlor pe aparatura optica, fara alte studii decit liceul, si al facut la seral, a lucrat in regie toata viata ei si are pensie de 1600 lei.

Tot FYI, tatal meu, 44 de ani de munca, 9 pe calcul standard, tehnician, regie, 1800 lei.

Again, unchiul meu, 53 de ani de munca (de cite ori ati auzit asa ceva??), nici un an pe calcul standard (mai tinar omu'), lucrat 10 ani la inceputul carierei la sapaturi de drumuri si poduri, dup-aia facut si el liceu, facultate, etc., functii de conducere si la stat si la privat timp de 30 de ani din aia 53 (ca e baiat destept), ne-simpatizant politic de nici un fel, ne-membru de nici un partid (spre mirarea tuturor, nici inainte de '89), 5000 de lei pensie, inca lucreaza part-time la 72 de ani, ca se roaga privatu' de el, ca numai in el are incredere.

Si inca una: soacra mea, acum decedata, a avut vreo 35 de ani de munca, 5 ani de facultate in razboi, vreo 9 pe regim de calcul standard, avea inainte de a muri 1700, cu toate ca din motive de boala cs-a pensionat cu destul de mult timp inainte de termen.

Toti acesti oameni au contribuit dn greu la sistem, si mai stiu si altii, dar acestea sint exemple relevante din toate categoriile in afara de una, aceea cu contributie insuficienta.

Daca statul roman se vrea social si vrea sa ajute pe toata lumea care n-a lucrat si nu lucreaza, fie ca se califica pentru ajutor fie ca nu, asta eu unul NU VREAU sa fie problema mea.

Oamenii mentionati mai sus au muncit si muncesc, s-au intretinut si se intretin din mijloace proprii, n-au asteptat nimic de la nimeni nici pe vremuri, nici acum, nu pot spune nici ca le-a dat partidul casa, sau mai stiu eu ce, nici macar pe vremuri.

Diferenta intre aceasta categorie de oameni si cealalta categorie este una si clara: acestia si-au asternut singuri, ceilalti au asteptat de la altcineva.

Acestia de mai sus, toti patru copii de la tara, alungati de saracie care incotro, au inteles de mici un lucru: ca nu li se cuvine decit ce fac cu mina lor, ca nimeni nu da ceva pe gratis, si ca a sta in casa ta si a te hrani din mijloacele tale e cea mai adevarata frma de independenta personala.

Toti si-au luat case si aprtamente cu banii jos, dupa munca si stat prin camine sau in chirii 20 de ani, in anii '70 cind moda era sa primesti de la partid.

Si cum am zis, mai sint si altii in familia mea, de care sint foarte mindru. Familia mea n-a stat si nu sta cu mina intinsa la poman nimanui.

Si dac-o fi sa fie pe-a naspa, cum a zis Elena Udrea, sa nu mai fie bani de pensii deloc, pai banul chivernisit si pus de-o parte pentru asta e, si curtea si gradina de linga casa o sa-si recapete valoarea din vremurile impuscatului, ca intre '81 si '89 de acolo am mincat, si de la porcii si gainile proprii.

Nu e toata lumea in situatia asta? Stiu. Putea fi. Oamenii de mai sus au plecat de-acasa cu hainele de pe ei. Ai mei cind s-au casatorit aveau o valiza cu hine, una cu carti, farfurii si tacimuri pentru 2 persoane si o singura oala, si locuiau la camin la Sadu. Nu le-a dat nimeni niciodata nimic. Tot ce au acum si-au facut cu mina lor. Si ne mai dau si noua.

Povestea e lunga, si concluzia e clara: ma intelegeti acum de ce nu se lipeste ideea "sociala" de mine.

gheorghitazbaganu spunea...

Evident ca trebuie impozit progresiv. Cine cistiga mai mult trebuie sa plateasca mai mult, fiindca el este benefiviarul acestui stat mai mult decit un somer. Nu stiu de ce Bujold adauga TVA-ul la impozitul lui pe venit, asta ma depaseste. Nu stiu de ce se lauda cu stahanovismul lui de 70 de ore. La ei nu exista sindicate, nu? Stiu insa ca plateste prea putin impozit, si nu prea mult.

bujold spunea...

@gheorghitazbaganu
Normal, si restul s-o frece linistiti. Iar noi sa-i tinem in spate.
Despre sindicat - ce sa faca sindicatul? Stahanovismul, vezi cazul lui Stahanov, ucraineanul, nu lucra pentru el. Eu lucrez pe bani. Asa ca s-o lasam moarta.
Cat despre impozitul progresiv.... Aveti grija ce va doriti. Sar putea sa aveti asa ceva. Dar, ce va faceti daca cei care muncesc si carora chiar le place sa faca asta, pentru a castiga mai mult, decid sa se mute prin Cipru, spre exemplu...? Si nu mai ramane nimeni sa sustina toti tiganii si toti puturosii...

Anonim spunea...

te chinui degeaba sa le explici boilor chestii pe care mintea lor putina nu le poate permite sa le priceapa! eu chiar as vrea ca acesti primitivi sa nu mai plateasca nimic sa vedem unde vor ajunge ei intr-o societate care se va rupe. cit de bine isi pot inchipui aceste animale ca o vor duce? nu ma gindeam ca fac parte dintr-un popor asa primitiv! nu-mi puteam imagina ca un popor poate fi salbaticit intr-un asemenea hal intr-un timp atit de scurt! vesticii au reusit experimentul prin care si-au propus ca gaseasca cea mai scurta cale spre impingerea omului intr-un sistem de jungla in care ideea de baza este toti impotriva tuturor. rusine acestor veritabile bestii demne de tot dispretul si toata scirba care mi-o provoaca!