sâmbătă, 19 iunie 2010

Când motocicleta se întâlneşte cu maşina






Miraculos, motociclistul a scăpar relativ neşifonat, dacă facem abstracţie de braţul stâng fracturat, şi de o rană sângerândă la aceeaşi mână. Era lucid şi al dracului de calm, dacă ne gândim din ce scăpase. Deşi accidentul s-a petrecut la nici cinci sute de metri de Municipal, a trecut ceva timp până a apărut Ambulanţa. Bine că nu s-a grăbit nimeni să-l mute din locul în care căzuse. Cât îl priveşte pe şoferul maşinii, nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Tot ce pot să sper e că n-a avut pe nimeni în dreapta. De fapt, nu cred să fi avut, pentru că ăla era sigur mort, cu motocicleta în braţe.

Nu judec eu vina unuia sau altuia. Cert este un lucru: pe şoselele şi străzile minunatei noastre patrii sunt prea mulţi nebuni, idioţi, iresponsabili în libertate. Şi culmea, indivizii sunt nu doar toleraţi, ci şi aplaudaţi. Devin eroi pe iutubărie. Vedete, ce mai! Au parte de înmormântări "frumoase", de cortegii formate din cohorte de alţi candidaţi la moarte, la fel de inconştienţi ca ei. Şi nimeni nu învaţă nimic...

3 comentarii:

Béranger spunea...

Ambulanţa care a venit era de la SMURD sau de la serviciul de ambulanţă?

Nu pricep nici mort de ce lumea civilizată a hotărât că-i mai dăştept să afilieze ambulanţele cu precădere pe lângă pompieri, lăsând serviciile municipale de ambulanţă să se ocupe mai cu seamă de transportul pacienţilor între spitale şi de cazurile cu urgenţă alta decât zero.

Mi s-a obiectat că-i mai ieftin, că la Cucuieţii franţuzeşti din vale ai pompieri, dar staţie de ambulanţă nu. Dar pe Wikipedia spunea că trecerea urgenţelor medicale de la ambulanţele care erau arondate spitalelor către cele create pe lângă staţia de pompieri s-a făcut cu ocazia WWII, în condiţiile lipsei de personal!

În fine, eu tot aş crea pool-uri de ambulanţe pe lângă fiecare mare spital, başca mini-staţii în care să aştepte ambulanţe plasate astfel încât să asigure timpi de intervenţie mai buni pentru zonele aflate la distanţă de orice unitate spitalicească, indiferent de cine ar fi administratorul acestui serviciu.

Mie duplicarea asta mi se pare dăunătoare. Ce faci, suni la 112, ăla dă apelul în eter, i se răspunde că e disponibilă o ambulanţă de la SAMB în 14 minute şi una de la SMURD în 9 minute, şi el o trimite pe aia de la SMURD? Dar dacă nu face asta, şi o trimite pe aia de la SAMB, că nu-i place lui de Arafat?

La fel şi cu poliţia naţională, poliţia municipală şi jandarmeria. Mă gândesc că în spiritul românesc, când pot să intervină 3 instituţii la un incident, pot foarte bine să şadă cu toţii liniştiţi, şi să dea vina unii pe alţii, că doar suntem maeştri la pasarea răspunderii.

Poate sunt eu prea centralist în gândire...

geomarz spunea...

Nu stiu cu m se face acum, cu SMURD-ul concomitent, dar fara SMURD se facea asa.
Se suna la 112 care transfera apelul la Dispeceratul Statiei centrale de Ambulata Bucuresti care prelua apelul si trimitea cea mai apropiata ambulanta disponibila.
In afara de statia centrala de ambulata, in fiecare sector exista statii de ambulanta subordonate statiei centrale din Mihai Eminescu.
Inainte de a fi 112 numar unic, exista un numar scurt al Ambulantei centrale (996, parca).
Pe linga majoritatea spitalelor mari din Buc exista statii de ambulanta dirijate de dispeceratele locale ale spitalelor.Sigur si SUB are statia lui.
In ceea ce-i priveste pe motociclist, acestia mai sint cunoscuti si sub denumirea (din simpatie) de "donatorii de organe". I-a imaginati-va ce se alege dintinsul (sau dintinsa) la un impact de 100km/h ai lui cu 80km/h ai masinistului. Majoritatea dintre dumneavoastra sint oameni cu carte care-mi pot spune daca oasele sint sau nu mai rezistente decit fiarele (ca sa nu mai vorbim de creier, ficat, splina si alte nimicuri de prin interiorul corpului uman).

Béranger spunea...

961 (061 inainte de asta)

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...