Spectacolul morţii în direct
Accident de muncă în Băneasa, la pasajul care ar fi trebuit să se fi terminat de mult. Patru oameni au fost prinşi sub un mal de pământ. Aş putea spune că scenariul acestui tip de accident a devenit deja clasic. Lăcomia patronilor şi inconştienţa muncitorilor constituie personajele centrale ale unui joc mortal. Patronii nu vor să cheltuiască pentru a respecta toate normele de protecţie a muncii. În cazul de faţă era vorba de o tranşee cu pereţii nesprijiniţi. Pur şi simplu un nene cu un excavator a săpat un şanţ, iar băieţii au fost trimişi cu lopeţi şi casmale să sape unde n-a ajuns cupa excavatorului. Iar ei s-au dus, fără să-şi pună nici măcar căştile alea de protecţie.
Iese la iveală un adevărat lanţ al slăbiciunilior. Firma străină care a câştigat licitaţia şi ia grosul banilor a subcontractat lucrarea pe nimic unui fomist local. Fomistul foloseşte mână de lucru la negru şi are pe post de măsuri de protecţie a muncii o Biblie. Sindicatele nu există în domeniu, Inspecţia Muncii este o ficţiune, corupţia este omnipotentă, iar responsabilitatea socială a companiei o glumă sinistră.
Toată lumea dă din umeri, pentru că s-a diluat responsabilitatea. Şi aşa va fi şi de acum încolo, pentru că şi statul, cel care ar trebui să impună respectarea legii, a ajuns o umbră jalnică, care nu mai sperie pe nimeni.
Ce mai rămâne? Nimic, în afară de spectacolul morţii, transmis în direct de televiziunile de ştiri, comentat de fătucile cu microfon.
Un comentariu:
O mare tragedie prin care trece poporul român. Şi nu mă refer numai le evenimentele recente, care se repetă mereu sub diferite forme şi în diferite locuri.
Şi îmi aduc aminte de un confrate care, mai zilel trecute spunea "Nu am crezut nciodată că voi ajunge să regret vremurile de dinainte de '89"
Trimiteți un comentariu