Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

"Te fut în gură, SĂRACULE!"

Am ezitat să scriu despre acest incident aseară, când s-a petrecut, pentru că era la cald, şi aveam nevoie de un timp de gândire. Era în jurul orei 20, când, din motive pe care chiar nu le-am înţeles, circulaţia se blocase definitiv. Am făcut de la statuia Aviatorilor până la hotel Bucureşti, cale de vreo doi kilometri, mai bine de o oră şi douăzeci de minute. Intru de pe Luterană pe străduţa pe care se află intrarea în bloc, bloc care are la parter câteva magazine de fiţe. Este o stradă cu sens unic, cu maşini parcate pe stânga şi pe dreapta. Paralel cu şirul din dreapta este parcată o Toyota Land Crusader, o dihanie de vreo cinci metri şi trei tone.

Peste drum de ea, un loc de parcare. Unde nu pot intra, pentru că Loganul meu are o rază de bracare ca a unui pachebot şi pentru că nesimţitul parcase în aşa fel încât nu se putea manevra. Cum nu venea nimeni din spate, aştept să plece nesimţitul, care se învârtea alene în jurul dihaniei. Nici vorbă să plece. Aştepta o fufă, care făcea cumpărături. Apare o vânzătoare, cu mâinile ocupate de pungi. Se duce şi chipandelul pe post de şofer să mai ia. Apare şi o a doua vânzătoare, tot cu pachete şi pacheţele.

Între timp, în spatele dihaniei se opresc două maşini, tot de lux, care încep să claxsoneze şi să dea semnale cu farurile. Eu, blocat, ei, din cauza dihaniei, cred că nu se pot mişca din cauza mea, neştiind că nici eu nu pot pleca până nu se mişcă Toyota.

În sfârşit, apare fufa, îmbrăcată fru-fru, cu un umăr gol, care lăsa să se vadă bareta sutienului, pe tocuri de 10 centrimeti. Se mişcă de parcă ar fi pe catwalk, cu încetinitorul, unduitor, printre gropile din asfaltul proaspăt turnat şi săpat. Chipandelul din dotare îi deschide uşa din dreapta spate cu stil, în sunetul furios al claxoanelor, ocoleşte maşina aşa cum a învăţat el la şcoala de majordomi şi bune maniere şi, alene, urneşte hurdubaia treizeci de metri mai încolo, pentru că nu se poate înscrie în şarpele de maşini, încremenit pe Calea Victoriei.

Profit şi parchez şi eu în câteva secunde. Pe lângă mine trece, într-un dric asemănător, o limuzină Audi, unul dintre deştepţii care nu scoseseră un cuvânt despre nesimţirea fufei cu vapor la scară, şi-mi aruncă în faţă, cu ură: "te fut în gură, SĂRACULE!"

Era o tânără speranţă a politicii portocalii, putred de bogat, care nu avea cum să atace pe cineva din clasa lui. Dar pe săraci îi fute în gură cu plăcere, că ei nu ripostează: nu au imunitate, nu pot plăti avocaţi, nu pot sparge mii şi mii de euro într-o noapte la Bamboo. Ei fac afaceri, conduc România, banul le dă senzaţia că toţi ceilalţi sunt nişte târâtoare care fac umbră pământului degeaba.

Boul uită un lucru, în ura lui faţă de săraci: că sunt mai mulţi. Şi că, la un caz de Doamne, Doamne, banii ăia nu-l pun la adăpost, şi nu-l fac nemuritor. Acum a avut şansa să nu-l aud decât eu şi un trecător căruia nu-i păsa. Dar poate face asta în faţa alegătorilor lui, că sigur va mai vrea un mandat, doar v-am spus, e o tânără speranţă politică portocalie.

Acestea sunt elitele României. Când se pişă în capul nostru Patapievici, e metaforă. Când ne fute în gură un dobitoc, al cărui unic merit este că s-a îmbogăţit peste noapte, ce mai e? Acum înţelegeţi cum s-a născut lupta de clasă? Sau trebuie să fiu mai explicit?