luni, 6 octombrie 2008

Alchimiştii epocii digitale
Nu vreau să decontez eu mizeria morală şi lăcomia celor care au crezut că pot face orice în economie. Această criză nu este una a producţiei de bunuri şi servicii, nici una a cercetării dezvoltării, nici una a forţei de muncă, nici măcat una a creditării. Nu este o criză a economiei reale. Nu, este criza economiei virtuale, a bancherilor care şi-au uitat misiunea de bază şi au intrat în jocul periculos al produselor derivate, decuplate de realităţile de zi cu zi ale celor care muncesc şi gândesc în lumea reală.
Pisicile obeze de pe Wall Street s-au amăgit că joacă în aceeaşi ligă cu Cel de Sus, că sunt un fel de zei, care nu au nevoie decât de calculator şi de formule matematice pentru a produce bani. Într-un fel pot fi consideraţi alchimiştii secolului 21. La fel ca alchimiştii Evului Mediu, au eşuat lamentabil: bitul nu s-a transformat în bani, aşa cum plumbul nu s-a transformat în aur. Şi la fel ca înaintaşii lor, au irosit banii celor care au crezut în ei, principi sau simpli naivi, dornici de îmbogăţire rapidă.
Există şi o mare, esenţială deosebire: alchimiştii Evului Mediu nu au pus în pericol economia, în ansamblul ei, aşa cum fac acum finanţiştii secolului 21. Atunci economia nu era globalizată, iar alchimiştii nu erau în centrul ei, cum sunt acum băncile şi fondurile de investiţii.
Băncile trebuie să se întoarcă la misiunea lor de bază. Am spus şi repet acest lucru. Sigur este că băncile au nevoie de mai mulţi bani. Dar nu prin instrumente financiare exotice, nu prin "alchimie" financiară vor face rost de ei.
Principala problemă rămâne gradul extrem de redus de economisire internă în principalele ţări dezvoltate ale lumii. Fără economisire internă, băncile nu vor avea de unde credita economia reală. Iar economisirea internă nu va creşte dacă nu vor creşte veniturile celor care trăiesc din muncă.
Întrebarea este: ce putem face pentru a creşte veniturile din muncă? Simplu, în esenţă: reducerea ratei profitului din capital, care a ajuns la un nivel nesustenabil din simpla activitate în spaţiul economiei reale, unde există limite fizice şi tehnologice ale creşterii productivităţii şi intensităţii muncii.
Oamenii trebuie să fie mai bine plătiţi pentru munca lor. Salarii mai mari, economisire mai mare, costuri mai mici ale finanţării creşterii economice, în final profituri în creştere, dar pe baze sănătoase, nu pe aer, ca acum.
Este adevărat că risc mai mare poate însemna câştig mai mare. Dar unde este limita dintre risc şi nebunie, dintre asumare şi iresponsabilitate? Riscul nu poate fi eliminat din viaţa noastră, prin urmare din economie. Dar există căi şi instrumente de minimizare a riscului. Iar unul este frica. Ceea ce trăim astăzi este rezultatul dispariţiei fricii în sistemul financiar. Poate că acum, când sistemul se prăbuşeşte, vom re-învăţa frica, şi vom fi mult mai reticenţi atunci când vom fi puşi să alegem între risc mare, profit mare, dar nesigur şi risc mic, profit mic, dar sigur. Poate...
PS: nu strică să meditaţi şi asupra celor scrise în acest articol din WSJ. Unele afirmaţii sunt corecte, altele mai puţin. Dar este o dovadă de luciditate, ceea ce nu-i deloc puţin lucru, în panica generalizată din lumea finanţelor. "Soon enough, America's financial crisis will wind down -- maybe in a month, maybe in a year. Yet regardless of when, this crisis marks the beginning of a new era for the U.S. For more than six decades, from the end of World War II in 1945 until now, the U.S. was the hub of global capital and capitalism. In the years to come, it will remain a vital center, but not the center."
Şi dacă aveţi timp şi chef de explicaţii despre crize, citiţi şi asta.

12 comentarii:

Karakas spunea...

Zici ca bancherii sunt decuplati si ai dreptate. Dovada? Un Vice-President al unei banci de investitii din Toronto a fost arestat sub acuzatia ca a spart nu mai putin de 10 banci din 2003 incoace (in timpul liber cind nu era bancher), plus ca este suspectat in alte 12 spargeri de banci. Poveste buna de un scenariu de film.

http://www.cp24.com/servlet/an/local/CTVNews/20081005/081005_exchange_bandit/20081005/?hub=CP24Home

Anonim spunea...

Mi-a plăcut comparaţia cu alchimia!
Şi am mai reţinut ceva: rolul pozitiv pe care îl are frica, frica în sens de respect, reţinere. Când nu există "frică de Dumnezeu", "frică de dascăli", "frică de părinţi", "frică de şef", iată acum "frică de sistemul financiar", urmările sunt nefericite.
Când conştiinţa lipseşte, frica este un remediu.

mary_lou

ciupico spunea...

e groasa nene!
e drept ca ma uit cu oarecare detasare si satisfactie tîmpa a omului fara bani, la ce se întîmpla acum cu astia care se pare ca nici ei nu mai au . prin 90 într'o piata din bruxelles faceam filosofie în jurul unui castron de supa, ca traind noi prabusirea comunismului am asistat la o chestie istorica ce nu e privilegiul oricarei generatii. si atunci ca si acum aparent fara motiv si nici fara sa'mi fie mai bine nu stiu de ce încerc un sentiment sobolanesc de satisfactie.
satisfactie cu atît mai profunda cu cît odata cu trecerea anilor am pierdut si din optimismul naiv al anilor 90.

constantin gheorghe spunea...

Ciupico, noi trebuie să punem capra vecinului pe steag, că tot n-avem stemă! În registrul serios acum: bule speculative au mai fost şi până acum, s-au spart, unii au luat-o în barbă, nimic de văzut, circulaţi!
Acum nu se sparge o bulă, cea a creditului ipotecar, se destramă un sistem: sistemul financiar virtual, care nu este decât un mod de a sifona nişte bani reali, vânzând proştilor iluzii.
Proştii, şi aici includ şi statele, au cumpărat aceste iluzii, inclusiv iluzia prosperităţii.
Schema nu putea dura la infinit, pentru că la un moment dat virtualitatea înceta să mai fie "lichidă", şi cineva trebuia să injecteze bani reali în sistem, pentru a păstra aparenţele.
Asta se întâmplă nu de ieri, de azi. Primul episod serios, din care nimeni n-a înţeles nimic, este cel al fondului de investiţii închis LTCM, de prin 97, în salvarea căruia s-au investit ceva sute de miliarde din bani publici, pe şest. Consecinţa acestei "salvări a fost criza din anul următor, din Asia, Rusia, Brazilia.
Acum injecţia de fonduri publice devine chiar ineptă, pentru că, de fapt, nu cunoaştem dimensiunea sistemului paralel.
Şi noi ce facem? Cu banii noştri transformăm o virtualitate în realitate. Le dăm derbedeilor bani, bani, şi ei ne dau un şir de biţi, ceea ce seamănă a alchimie, dar e de fapt excrocherie.
Nu cred că e cazul să mai acceptăm planuri de "salvare". Ăsta este un jaf, care va distruge economia reală, sănătoasă, aia care este cu adevărat de piaţă.
Sper că aceste observaţii răspund şi celor semnalate de Karakas şi de Mary-lou.

geomarz spunea...

Revin cu o observatie mai veche.
Apartinand eu, prin formatie, stiintelor biologice, am mereu in minte lantul trofic. Si, de aici stiu, ca nici un animal nu poate supravitui daca nu are inaintea lui un alt animal sau planta care ii este sursa de hrana.
La fel si intr-un sitem economic oarecare. Nu se pot asigura servicii (bancare de ex.) daca inaintea serviciilor nu exista altceva (productie). Acel altceva este un tot in care intra producerea de unelte si producerea de hrana.
Este profund gresita atitudinea contemporana de dispret fata de producatorul agricol si pamant, si fata de prosucatorul industrial.
Nimeni nu poate trai mancand hartii de valaore si acoperindu-se cu hartii de valaore... sau, mai modern cu cartele elctomagnetice, Sau biti, cum spuneti domniia voastra.
Nu este vorba numai de o crza financiara...
Este vorba de o profunda criza a sistemelor de valori... este o criza a NONVALORII...
Omul este om numai printre oameni... nu printre modelari mateamtice....
Si afirmatia "Munca l-a creat pe om" este departe de a fi o gogorita...

N. Raducanu spunea...

Imi permit sa citez dintr-un renumit profesor american, Immanuel Wallerstein, care in cartea "Declinul puterii americane" (aparuta in l. romana in 2005) se intreaba: "In cazul in care capitalismul se va prabusi, avem oare noi o alternativa pentru indeplinirea obiectivului nostru socialist traditional, un sistem rational din punct de vedere social, care sa amplifice la maximum utilitatea colectiva si distribuirea echitabila? Eu unul n-am auzit ca stanga de azi sa-si puna astfel de probleme".

constantin gheorghe spunea...

Geomarz, din păcate uităm acest lucru: că totul este organizat după regulile lumii vii. Este o carte celebră: "The living company", a lui Arie de Geus, care încearcă să înţeleagă de ce se nasc şi mor companiile, care este secretul supravieţuirii unora şi morţii premature a altora.
Din păcate, nu am citit decât fragmente din ea. Dacă ai ocazia, şi eşti în Occident, caut-o şi citeşte-o. Explică multe.

constantin gheorghe spunea...

Domnule Răducanu, sunt un vechi admirator al lui Wallerstein, aşa cum sunt un admirator al lui Braudel. Aşa că ştim amândoi că stânga NU are un astfel de plan, nu pentru că nu ar avea cine-l face, ci pentru că nu vrea să-l facă, abdicând de la valorile şi principiile ei.

Anonim spunea...

Lacomia si egoismul sunt trasaturi definitorii ale fiintei umane.
Investitorii (jucatorii) la bursa sunt manati de lacomie si sunt egoisti.
D-vs. gresiti crezand ca actuala criza se datoreaza celor cateva mii de intermediari financiari si nu celor cateva milioane de investitori (jucatori).
Este ca si cum ati reprosa unor prostituate ieftine cresterea numarului de imbolnaviri cu boli venerice printre barbati.
Iar interventia medicilor asupra bolii o numiti "sfarsitul sistemului medical".
Pacat.

geomarz spunea...

Aici, am avut un comentariu pe care, vad, nu l-ati acceptat...

constantin gheorghe spunea...

Nu este ceva intenţionat. L-am aprobat, dar din motive pe care eu nu le înţeleg, unele comentarii dispar. Mi s-a mai reproşat, dar chiar nu ştiu ce se întâmplă. Cred că-l voi asculta pe Mordechai şi voi schimba platforma.

geomarz spunea...

@ CG
Era un serial in copilaria mea "Lost in space"...
Nu cine stie ce...
Asa si cu aceste comentarii... Pierdute.
Pacat, asta, chiar imi placuse cum iesise....