joi, 16 octombrie 2008

Tirania "oportunităţii politice"
Poate au legătură, poate nu, dar sigur ar trebui să ni se facă frică de ceea ce se întâmplă în această ţară. Deci azi Piţurcă este săltat de la uşa avionului şi dus la DNA, ca să aibă de unde ieşi, doar pentru că nişte procurori tembeli vor să construiască un caz din nimic împotriva lui Becali. Să fim serioşi: Becali poate fi acuzat de multe, şi grele, că averea aia de miliarde de euro n-a ieşit din spuma laptelui. Dar aşa-zisul caz "Valiza" este o făcătură. Şi cu toate astea, DNA insistă să demonstreze că la Cluj s-ar fi petrecut o ilegalitate. În lipsa flagrantului, în acest caz nu există un "caz"! Punct! Dar la ordin, DNA face din căcat caz, pentru că aşa e "oportun politic".
Tot azi ministrul Cristian David a propus, şi Tăriceanu l-a demis pe şeful IGPR, chestorul Gheorghe Popa, pentru management defectos. De fapt, e tot un caz de genul "pus pata", ca şi în cazul "Valiza". De fapt, ce i se reproşează lui Popa? Nu corupţia, că nu pare a fi vorba de aşa ceva, nu ilegalităţi în derularea contractelor, că nici despre asta nu e vorba deocamdată, vezi imposibilitatea de a invoca un pretext pentru anularea contractului, ci faptul că l-a băgat în gura lui Băsescu şi a presei, şi nu doar pe el, dar şi pe şeful lui, Tăriceanu. Şi pentru asta nişte oameni, care au greşit pentru că au început derularea unui contract în plină campanie electorală sunt daţi pe mâna DNA şi sunt făcuţi albie de porci de jurnalişti.
Tot zilele astea, nişte cretini, şi de la Antene, şi de la "Scânteia Realităţii" se scremeau să stabilească o relaţie de tip cauză-efect între pensia de 30.000 de lei a lui Geică(un nesimţit, fără discuţie, dar asta nu are legătură cu restul!) şi o rulare mai lungă la aterizare, în Turcia, pe o ploaie torenţială, cu Geică inspector de zbor în cabina unui avion Tarom. Fără să se pronunţe organele de anchetză, fără să se ştie cine a fost la manşă, e prezentat nu doar ca un tip lacom de bani(ceea ce este!) dar şi ca un incompetent care pune în pericol viaţa oamenilor, ceea ce nu este cazul.
Aşa ajungem la o monstruozitate: dacă e an electoral, nu mai e oportun nici să măreşti pensii şi salarii, nici să faci achiziţii publice, nici să iei decizii. După mintea tembelilor care ne conduc, şi a presei, care a ajuns mai rea decât presa stalinistă din anii 50, totul se reduce la "oportunitatea politică şi mediatică". Nu mai contează care sunt nevoile societăţii, nu mai contează ce spun specialiştii, nu mai contează ce aşteaptă cetăţenii, totul e să fie "oportun din punct de vedere politic."
Oameni, cariere, afaceri, toate ajung în malaxorul "ioportunităţii politice", şi ies zdrobite, pentru că nişte politicieni sunt prea laşi pentru a-şi asuma deciziile care se impun. Cam aşa era şi pe vremea lui Ceaşcă!
A început şi Olimpiada datului în gât, tot pe motive de "oportunitate politică". De prin toate cotloanele unei administraţii publice tentaculare şi cumetrizate ies la iveală munţi de delaţiuni, pe care presa le aruncă pe piaţă fără nicio reţinere, şi fără cea mai mică verificare. O mai totală abdicare de la morala şi deontologia profesională ca în ultimele săptămâni nu am văzut nicodată după 1989.
Toţi idioţii ăştia, începând cu Băsescu şi Tăriceanu, şi terminând cu ultimul scribălău de prin vreo redacţie obscură ar trebui să ştie că ţara trebuie să mai funcţioneze şi după alegerile astea. O fi miza mare, în termeni de bani, pentru politicieni, dar şi pentru unii jurnalişti sau proprietari din presă. Dar pentru a ajunge unde vor nu trebuie să dărâme o ţară, o economie şi nu trebuie să ne învrăjbească până într-atât încât să nu mai putem rezolva problemele decât prin confruntare şi violenţă.

4 comentarii:

pacos spunea...

Tara, economie, nevoile societatii, specialisti, asteptarile cetatenilor, nimic nu mai conteaza. Nimic nu este mai "moral si util" decat datul in gat si la gioale. Cu cat mai tare, cu atat mai bine. Tot ce conteaza este ca alegatorul sa te "vada" mai cinstit, mai onest, mai interesat de binele lui. Si normal, sa te si voteze. Statul? da-l dracului. Suntem in plina criza; asa, si? N-avem sistem de sanatate functional, invatamantul e la pamant, infrastructura asisderea. Si ce, care-i problema? El, candidatul, sa fie ales si sanatos, sa-si duca mandatul de 4 ani pana la capat. Nu-i misto?

Trebuie sa vorbiti cu Mordechai, sa caute un nou sediu pentru secta "Vot Canci". La cati vom fi...

constantin gheorghe spunea...

Pacos, nu e sectă, e Biserică naţională! Şi ţara e Catedrala noastră.

pacos spunea...

Cinstit vorbind, n-am crezut NICIODATA ca se poate intampla asa ceva in tara asta. O sa spuneti ca sunt naiv, dar vorbind serios, n-am crezut! L-am injurat pe Brucan pentru acei 20 de ani, crezand sau mai degraba sperand ca Brucan sa fi gresit durata. A gresit. Nu 20 de ani ne trebuie, ci 30. Si nici atunci nu-i sigur ca vom fi in deplina cunostinta de cauza.

Anonim spunea...

@Pacos
Nici 20, nici 30, nici 50 nu vor fi suficienti.
E ca si cum as avea mai multi copii: pe unii ii tin la coada vacii sa ma ajute in gospodarie, fara carte, fara nici un fel de educatie, fara nici un orizont si pe ceilalti ii trimit la cele mai alese scoli etc.
Dupa cativa ani,insist prosteste ca intre ei sa nu se vada diferenta.
Ba mai rau, le reprosez celor dintai ca nu devin egali cu ceilalti.
Ipocrizie dusa la maximum!
ruxi