Cel mai poet dintre contabili şi cel mai contabil dintre poeţi, Varujan Vosganian, ne-a demonstrat astăzi şi cât de prost actor este. Că în calitate de ministru al finanţelor este un caz fără speranţe! Ştim că Parlamentul i-a pus în braţe un rahat cât casa, prin adoptarea a două acte legislative care măresc cu 50% salariile celor din învăţământ şi măresc pensiile celor care au fost încadraţi în grupele I şi II de muncă. De aici până la punerea dramatică în scenă la care am asistat este cale lungă! Convocarea celor două Camere ale Parlamentului în sesiune specială, şedinţă a CSAT, aviz de la Curtea Constituţională. Mai lipseşte doar Sfântul Sinod, ca lucrurile să fie rotunde!
Populismul se răzbună. Dar mai ales lipsa de inteligenţă. Populismul, pentru că liberalii au acceptat să amâne aceste decizii pentru ultimele două luni de guvernare, ca să nu uite bizonul cine a dar cu banii în el! Lipsa de inteligenţă, pentru că o ieşire atât de dramatică nu joacă în favoarea liberalilor, dimpotrivă, le aduce un grav deserviciu. Lipsa de inteligenţă şi pentru că trebuia să aibă un plan B, în condiţiile în care era evident că presiunile pentru măriri de salarii cresc de obicei în lunile care preced alegerile generale şi locale. Nu e acum prima oară când se întâmplă.
Acum se vede cât de falsă este teoria liberalilor: întâi producem bogăţia, şi abia apoi o împărţim. Dacă făceau un plan de creştere graduală a salariilor bugetarilor, uniform repartizată în toţi cei patru ani, şi îl negociau cu sindicatele, dar mai ales dacă elaborau şi adoptau legea salarizării bugetarilor, nu se mai găseau puşi la colţ.
Dar ce mă deranjează cel mai tare este următoarea afirmaţie a cabotinului de la Finanţe: " actuala situaţie poate pune în discuţie chiar legitimitatea calităţii de stat membru al Uniunii Europene, prin prisma deteriorării deficitului bugetar." Să ne înţelegem bine: după mintea lui Vosganian, cam juma' de UE este nelegitimă, pentru că ţările membre au avut şi au probleme cu deficitul bugetar, care este doar un criteriu din cele cinci de convergenţă pentru a adera la zona euro. Franţa, Germania, Italia, Ungaria, Polonia sunt deja în culpă. Mai iau o amendă, mai o urecheală verbală, îşi mai iau un angajament pe cuvânt de pionier, dar nimeni nu le pune la îndoială legitimitatea apartenenţei la UE, care este rezultatul voinţei populare.
De ce am ajuns la momentul ăsta de criză? Pentru că noi nu mai avem sindicate demne de acest nume, ci doar câţiva aşa-zişi lideri, persoane mai degrabă dubioase, adevăraţi patroni, care stau pe sute de milioane de euro şi fac scandal o dată pe an, când se negociază contractul ăla colectiv de muncă, în care-şi bagă apoi toţi picioarele.
Nu mai avem nici CES, deşi el există, fizic. Dialogul social nu mai există decât în denumirea GDS, şi în general suntem un paradis al haosului instituţional.
Dar mai ales avem ideea tembelă că orice cheltuială socială este o pomană. Şi pomanagii nu au nume bun. Dacă tot sunt trataţi drept pomanagii, cei care solicită ca munca lor să fie recunoscută ca atare au decis că e cazul să se comporte ca atare. Şi nu pot să nu le dau dreptate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu