Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Şi mai mult populism

Intervenţia televizată a lui Moliceanu a fost bomboana pe coliva demersului populist, exacerbat de perioada electorală în care ne aflăm. Problema este că Guvernul, în marea lui prostie, nu are un plan B, deşi ştia că Băsescu va promulga legea. Liberalii şi-au făcut socoteala că pot juca în continuare scena "responsabilităţii", drept pentru care mesajul din seara asta al lui Motocicleanu a fost la fel de populist şi de greţos ca şi cel al lui Băsescu, de la prânz.

Pe români îi doare fix în cot de faptul că acum liberalii îi lipesc pe pesedişti de pedelişti şi-i acuză că sunt de stânga, aşa cum îi doare tot acolo(poate şi în cur, deşi nu e de dorit nimănui o astfel de durere!) de faptul că partidele redescoperă "virtuţile" identificării prin ideologii, pentru a-şi putea demoniza mai bine adversarii, folosind stereotipii de mult scoase din uz pe la alte case, mai mari şi mai aşezate.

De fapt, am avut o zi a desfrâului populist, care a născut şi mai multe probleme, fără să răspundă la cea care a generat tot acest balamuc: se aplică sau nu legea? Dacă da, are Guvernul bani să satisfacă şi cererile similare ale celorlalţi bugetari? Dacă nu, cum se poate, legal şi constituţional, acest lucru?

O demisie a Guvernului, în acest moment, ar fi un gest pe cât de inutil, pe atât de prostesc. Inutil, pentru că nu ar avea nimic de câştigat de pe urma demisiei, nici măcar voturi din partea electoratului liberal indecis, prostesc, pentru că ar genera o criză suplimentară, care le-ar bruia liberalilor discursul public, în plină campanie.

Lui Moliceanu nu-i rămâne decât o soluţie: să negocieze un soi de pace socială de urgenţă, care să cuprindă aplicarea legii, pe de o parte, şi pe de altă parte, un calendar de mărire a salariilor celorlalţi bugetari, începând cu o creştere a indexării deja programată pentru această lună. Şi, evident, un dialog cu toate forţele politice, privitor la construcţia bugetară pentru 2009. O construcţie care să plece de la realităţi economice dure, din păcate, nu de la dorinţe pioase. Dar mă tem că acum nimeni nu-i dispus la compromis, şi poziţiile se vor radicaliza. Este drept că atunci când îţi prinzi adversarul la înghesuială, îi provoci cât mai multe pagube, la limită îl anihilezi.

Numai că asta e valabil pe câmpul de luptă, nu în politică. Deşi, chiar şi în război, nu trebuie să uiţi un lucru esenţial: adversarul de azi poate fi aliatul de mâine. La noi regula asta nu funcţionează, pentru că nimeni nu respectă pe nimeni. Aveţi aici esenţa populismului!