joi, 23 octombrie 2008

Nimic nou sub soare!
Peripeţiile Bugetului de Stat pe 2009 şi demagogia guvernamentală a "strânsului curelei" pentru stat, discuţiile pe marginea alocaţiilor bugetare pe care şi le-au votat deputaţii şi senatorii au o lungă tradiţie, cum veţi vedea din editorialul pe care l-am publicat pe 28 octombrie 1994 în JN, sub titlul "Cât ne costă democraţia?"
"Fix 4.817.827 de lei. Lunar, pe cap de deputat! Nici mai mult, nici mai puţin! Cu o rigoare demnă de un Buget de austeritate, camera Deputaţilor şi-a votat bugetul pe anul viitor, ca să nu le-o ia laţii înainte la împărţitul tortului. Pentru că nu v-am spus încă un lucru: deşi conform Constituţiei, Guvernul era obligat să prezinte Bugetul de Stat pe 1995 în luna octombrie, acest lucru se va întâmpla cândva, după 1 noiembrie. Acum, o explicaţie există în privinţa întârzierii finalizării construcţiei bugetare: negocierile cu FMI şi, mai ales, limitarea la 2% din PIB a deficitului bugetar. Cu alte cuvinte, un alt an de austeritate crâncenă vine să se adauge celor deja trăiţi(vorba vine, ăla n-a fost trai!) de românul aflat, se pare, în zodia celor şapte vaci slabe. Aşa încât înţelegem graba cu care aleşii patriei au hotărât ce li se cuvine din slabele resurse ale statului: asiguraţi dinspre partea buzunarului lor, altfel vor aborda marea târguială pentru alocările bugetare. mai ales că cel mai greu se împarte sărăcia!
Problema enunţată în titlu este o falsă problemă. Nu ne interesează cât costă democraţia, atâta timp cât este democraţie! Noi nu zicem că în România nu este democraţie, în schimb, la cât ne costă, din buzunarul nostru, întreţinerea instituţiilor statului, avem pretenţia să fim serviţi( ei bine, da, serviţi, pentru că aşa e în democraţie, instituţiile statului sunt în slujba cetăţeanului şi nu invers!) cum se cuvine! Cu alte cuvinte, nu ne interesează câte Mercedesuri îşi cumpără Camera Deputaţilor, atâta vreme cât din Parlament ies la vreme legile de care are nevoie ţara. Nu ne interesează nici unde şi cum stau aleşii noştri, atâta vreme cât vechile blocuri, începute pe vremea lui Odi, nu-şi mai cască orbitele goale ale structurilor de rezistenţă.
Cu alte cuvinte, rapostul calitate(a democraţieiindusă de Parlament)/preţ(plătit sub formă de impozit) ne interesează pe noi în evaluarea costului funcţionării statului de drept, şi nu altceva.
Or, graba cu care s-a votat bugetul Camerei Deputaţilor, în lipsa Bugetului de Stat, ne aduce aminte de răspunsul dat de mareşalul Greciko, ministrul societic al apărării, aflat în vizită la Paris, în anii 70, întrebării unui jurnalist, curios să afle cum se alocă banii pentru bugetul Armatei Roşii: "noi cerem cât avem nevoie, restul să se descurce cu ceea ce rămâne!". Scurt, clar, precis, pe înţelesul tutror!
Am afirmat să, în principiu, altceva mai bun decât democraţia, în privinţa funcţionării unui stat, nu s-a inventat încă. Şi că preţul democraţiei trebuie plătit. Cu condiţia ca ea, democraţia, să nu devină o formă fără fond. Adică o maşină de tocat banii publici de pomană, fără să producă nimic. Bine, bine, veţi întreba, dar ce ar trebui să producă, spre exemplu, Parlamentul? Răspunsul este simplu şi clar: mai multă democraţie! Sunt atâtea lucruri care merg anapoda în ţara asta, din lipsă de legislaţie, sunt probleme grave cu corupţia, cu protecţia socială, cu delicvenţa, sunt atâtea instituţii care trebuie aduse la standardele europene, încât parlamentul să-şi merite cu vârf şi îndesat bugetul (auto)alocat. Cu o condiţie: să-şi facă treaba pentru acre este plătit, nu să se angajeze în tot felul de polemici sterile, sau să se transforme în arenă pentru lupte politice care nu au nimic de-aface cu cu jocul democratic dintre Putere şi Opoziţie. Şi, mai ales, să nu devină locul în care se dă o periculoasă şi dezgustătoare luptă pentru supremaţie economică.
Iată de ce ni se pare că că, la rezultatele obţinute, aleşii noştri ne costă cam scump. s-ar putea să fim noi prea pretenţioşi, deşi n-am crede. s-ar putea ca pretenţiile domniilor lor să nu se poatrivească stării mizere a societăţii româneşti. Orice e posibil. Un lucru e sigur: democraţia costă! Totul e să merite preţul plătit!"
Vă sună cunoscut? S-a schimbat ceva fundamental în cei 14 ani scurşi între momentul în care scriam acest editorial şi momentul în care guvernul Tăriceanu se joacă de-a construcţia bugetară, iar cele două Camere ale Parlamentului şi-au votat deja bugetele, şi unele deloc mici? De ce încremenirea asta în "proiect" a politicii şi societăţii româneşti? Nu ne mai interesează cât costă democraţia, pentru că nu ne mai foloseşte la nimic? Ne-am vindecat de iluzii? Ce se întâmplă cu noi, de nu ne mai pasă?

Un comentariu:

Anonim spunea...

Ba ne pasa. Ne pasa pentru ca ne iubim tara fara sa asteptam ceva in schimb.
Intrebati "de ce incremenirea asta in proiect a politicii si societatii romanesti?".
Raspunsul meu: pentru ca cei care in mod real au condus si conduc tara, din pacate, nu o si iubesc. In schimb asteapta (sau isi iau direct) ceva in schimb.