joi, 9 octombrie 2008

Suveranitatea la ora economiei de piaţă
Pe vremea când mai credeam că jurnalismul este o meserie onorabilă şi jurnalistul un slujitor al binelui public, am vrut să-mi strâng editorialele publicate în "Jurnalul Naţional" într-un volum. Cu "ajutorul" colegilor mei din Intact, proiectul a eşuat cu brio! Zilele astea am re-descoperit un morman de hârtii îngălbenite de vreme, editorialele, decupate din ziar. Unele, cele mai multe, cred, rezistă la proba timpului. Acum vă propun un editorial din 18 mai 1995, care se potriveşte destul de bine şi actualului context economic şi politic internaţional.
"Dacă pentru unii secolul 21 va fi secolul credinţei, pentru mediile de afaceri secolul următor va fi "secolul pieţei". O piaţă ieşită triumfal învingătoare din războiul cu economia centralizată, etatizată. Eşecul sistemelor de centralizare a deciziei economice este mai mult decât evident.
Campioanele competiţiei economice, dar nu numai, dintre naţiuni vor fi inteprinderile. Şi ele vor fi private. Pentru că în sectorul concurenţial, capitalismul "privat" este evident mai eficient şi mai puţin costisitor decât capitalismul "de stat". Peste tot în lume sunt în curs programe masive de privatizare a inteprinderilor publice. Va trebui să existe şi un capitalism românesc dinamic şi puternic pentru a putea asigura supravieţuirea şi prezenţa inteprinderilor româneşti pe piaţă.
În aceste condiţii statul va avea de jucat în continuare un rol esenţial, atât în calitatea sa de arbitru, cât şi în crearea acelui mediu favorabil afirmării înteprinderii, formării şi dezvoltării unora noi. Pentru a fi eficiente, inteprinderile trebuie să devină tot mai mult un loc al colaborării dintre capital şi muncă. Numai că re-întoarcerea statului şi primatul opţiunii politice în materie economică şi socială se vor lovi de o realitate inevitabilă la sfârşitul acestui secol: omniprezenţa şi atotputernicia pieţelor financiare.
Pieţele financiare şi-au arogat dreptul de a supraveghea şi de a judeca permanent politicile economice guvernamentale şi "credibilitatea" lor. Suveranitatea politică este obligată să se supună dorinţelor pieţelor financiare, sub ameninţarea sancţiunilor imediate şi costisitoare, în termeni de valoare a monedelor, ratelor de schimb, ratingului de ţară, şi în cele din urmă, în termeni de creştere economică şi de ocupare a forţei de muncă. Dacă unitatea planetei există, ea este financiară.
Un proiect politic şi expresia sa economică cer luni, poate ani, pentru concretizare, în timp ce reacţia "pieţelor" la anunţul lor, cel mai adesea instantanee, se traduce în cursul monedei naţionale sau în rata dobânzii. Pieţele financiare reacţionază fără întârziere, fără inerţie, anticipând efecte care pot deveni realităţi mult mai târziu.
Asta nu înseamnă că sunt infailibile sau au întotdeauna dreptate. Şi nici nu le împiedică să aibă un comportament de "turmă", tot mai vizibil după criza mexicană şi deprecierea dramatică a dolarului. Fuga capitalurilor "fricoase" din Mexic, la cel mai mic semn de slăbiciune, a antrenat probleme atât în NAFTA, cât şi în întreaga Americă Latină. Oricare ar fi fost motivele, Mexicul, copilul minine al neoliberalismului, s-a văzut legat de mâini şi de picioare. Politicile sale, oricât de austere şi de "pe linie", sunt practic fără efect. Motivul? O mare parte din suveranitatea statelor în materie de politici economice, rate de schimb şi dobânzi, a fost transferatză puţin câte puţin pieţelor, pe măsură ce se introduc noi măsuri de dereglementare, iar capitalismul financiar ia locul capitalismului industrial.
Tot mai mulţi actori din lumea financiară privesc pieţele ca pe nişte "despoţi luminaţi", apţi să conducă economia mondială în funcţie de criterii obiective.
Numai că spre deosebire de guverne, care sunt supuse controlului democratic al cetăţenilor, pieţele fac ce vor ele. Faimoasa "credibilitate" a politicilor economice(sau cum le place să spună politicienilor noştri, credibilitatea "puterii"), reclamată de pieţe sau de organisme financiare suprastatale, precum FMI şi BIRD, se dovedeşte un lucru greu de definit. Mai ales că pieţele şi organismele suprastatale au adesea cerinţe şi aşteptări contradictorii.
Şomajul este considerat o slăbiciune majoră, alături de deficitul bugetar. Numai că adesea rostul acestor deficite bugetare mari sunt necesare pentru combaterea recesiunii şi reducerea şomajului.
Limitând deficitul bugetar al României sun 3% din PIB, şi impunând programe de austeritate, FMI a dat semnale proaste pieţelor de capital, care nu văd ţara noastră drept un partener atractiv, pentru că nu investeşte. Iar lipsa de investiţii, mai ales investiţii străine, duce la frânarea restructurării şi la amânarea relansării creşterii economice, iar statul nu-şi poate permite programe de stimulare a economiei prin creşterea deficitului.
Pierzându-şi o parte din suveranitatea economică, statele se găsesc tot mai mult la mâna pieţelor financiare, ale căror interese sunt cel mai adesea contrare interesului naţional. În numele domniei pieţei, fenomenul transferului de suveranitate economică va continua. Cu ce rezultate pentru statele mai slabe din punct de vedere economic? E greu de estimat. dar nu am crezut niciodată că un calculator poate avea suflet."
Nu găsesc nicio bucurie în faptul că s-a întors roata şi că acum pieţele stau cu mâna întinsă, la mila statului. Nu este un joc de-a cine domină pe cine, ci de redistribuirea sarcinilor şi de parteneriat.

Niciun comentariu: