Ziua Dezvoltării
Vreau s-o felicit pe Corina Creţu pentru determinarea şi tenacitatea cu care s-a bătut la Bruxelles pentru organizarea, mâine, la Bucureşti, a Zilei Socialiste a Dezvoltării. PSE organizează de multă vreme astfel de manifestări, dar acum este prima de acest gen găzduită de o ţară din Estul Europei.
La dezbaterile care vor avea loc la Palatul Parlamentului vor participa personalităţi ale vieţii politice europene, printre care Josep Borrell Fontelles, preşedintele Comisiei pentru Dezvoltare a Parlamentului European, Miguel Angel Martinez, vicepreşedintele Parlamentului European, europarlamentarii Marie-Arlette Carlotti, Alain Hutchinson, Pierre Schapira si Alessandro Battilocchio, precum şi liderii Partidului Social Democrat - Ion Iliescu, Mircea Geoana, Nicolae Vacaroiu, Adrian Nastase - şi reprezentanţii unor importante instituţii internationale, organizaţii non-guvernamentale şi institute de cercetare.
Principalele teme puse în discuţie sunt: noile state membre şi dezvoltarea durabilă, obiectivele Mileniului Dezvoltării, guvernanţă locală, eficienţa ajutorului pentru dezvoltare.
România are nevoie de proiecte de dezvoltare, şi, la rândul ei, ca membru al UE şi în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul ONU, trebuie să contribuie la programe de dezvoltarea ţărilor din aşa zisa Lume a Treia. Avem nevoi de dezvoltare, primim fonduri de la alţii, dar în logica solidarităţii trebuie să contribuim, la rândul nostru, la dezvoltarea celor mai nevoiaşi ca noi. Şi în plus, noi avem de rezolvat o altă problemă: cum să ieşim din situaţia de creştere economică fără dezvoltare, în care ne-a adus guvernarea de dreapta. Guvernare care nu se reduce la ultimul an şi jumătate, de când a ieşit de la guvernare PD-L.
Nu avem însă o cultură a solidarităţii. Nu dovedim solidaritate nici pentru dezvoltarea propriei noastre ţări, şi cu atât mai puţin nu ne omorâm să-i ajutăm pe alţii. dar altminteri suntem europeni, nevoie mare!
Dincolo de alte consideraţii, dezbaterea de mâine ar trebui să fie o lecţie despre solidaritate într-o lume al cărui model economic şi social se află în criză profundă, este pus la îndoială tocmai pentru că nu mai produce dezvoltare.
Succes, Corina!
Un comentariu:
O buna initiativa! Dar in deschiderea desbaterilor cred ca ar fi indicat sa se clarifice termenul „Socialista“ din titlul acestei ZILE. In ultimii ani, intimidata de loviturile viguroase ale liberalismului sustinut de peste ocean, social-democratia de la noi si din alte tari est-europene a imbratisat, sau a acceptat resemnata, aplicarea multor idei liberale. Dar in aceste zile, cand pana si liberali inraiti au ajuns sa recunoasca hibele capitalismului, este poate momentul ca notiunea de "socialist" sa nu mai fie identificata cu cea de "comunist". Iar daca la conferinta se va discuta problema combaterii saraciei, atunci va trebui sa se clarifice si atitudinea punctului de vedere socialist fata de probleme adoptate pripit in ultimii 18 ani in fostele tari „socialiste“ cum ar fi de pilda : privatizarea institutiilor de utilitate publica, cota unica de impozitare sau restituirea catre urmasii din strainatate ai fostilor proprietari a unor palate sau cladiri cu destinatie nelocativa. Ma indoiesc ca cei din conducerea PSD vor accepta acest lucru, dar ar fi interesant de auzit punctul de vedere al unor participanti din occident.
Trimiteți un comentariu