Vasile Blaga, supranumit şi buldogul portocaliu, e ca oaia din "Mioriţa" : de vreo câteva zile bune, gura nu-i mai tace. Pe la ce televiziune apucă, în direct sau la telefon, nu face decât să repete o întrebare: "s-a mai făcut ceva de un an de zile la contractul de securizare a frontierelor cu EADS?"
Am crezut să vrea să se lanseze cu tema asta în campania electorală. Ca fost ministru de interne, nu e rea ideea. Numai că, după scandalul de ieri şi după campania de presă dezlănţuită împotriva unui contract( să fim bine înţeleşi, ţinta nu este nici David, nici şeful IGP, ci contractul de dotare a Poliţiei cu autoutilitare), lucrurile încep să devină cu mult mai clare.
Miza sunt banii din contract. Probabil că la rectificarea bugetară din toamnă EADS aştepta ceva bani pe contractul de securizare. Nu i-a primit, cei de IGP având alte priorităţi, ca să nu mai vorbim despre scandalurile legate de licitaţii. Şi cum EADS e cine e, şi amărâtul ăla care cumpără Daciile Logan şi le echipează, un neica nimeni, multinaţionala are şi influenţa politică(Băsescu, ei da, cum se învârte roata! din duşman al contractului cu EADS, susţinător al lui, şi Blaga, dar sigur sunt şi alţii!) şi influenţă în mediile de informare, a generat acest scandal, pentru a pune mâna pe nişte bani de la statul român. Că e cam secetă prin alte părţi!
Şi uite aşa şmenurile buldogului portocaliu( Blaga fiind cel care a renegociat, la începutul anului 2005 contractul cu EADS, semnat de guvernarea Năstase) ajung politică de stat şi politicienii agenţi de vânzări la multinaţionale!
3 comentarii:
Se pregateste omul de guvernare si vrea sa se auda unde trebuie ce prioritati are.
EVZ: Aţi sugerat că, dacă au existat nereguli, acestea nu au fost comise în mandatul dumneavoastră. Când aţi preluat „frâiele“ procedurii de achiziţie?
Gheorghe Popa: Eu am preluat conducerea IGPR după ce Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor dăduse câştig de cauză Ager Leasing în defavoarea Raiffeisen Leasing şi a Unicredit. Caietul de sarcini şi toate specificaţiile tehnice au fost semnate de Dan Fătuloiu şi avizate de direcţiile de specialitate ale Ministerului Internelor, pe 26 aprilie 2007, în mandatul ministrului David.
cum comentati bucata asta din evz?
regards,
fish
Fish, nu am ce comenta! Câtă vreme o instituţie a statului, care, până la proba contrarie, nu poate fi acuzată de NIMIC, este vorba de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, a dat undă verde, câtă vreme numeni nu demonstrează acte de corupţie, ci toţi manipulează realitatea, ce să comentăm?
De fapt, ideea din spatele acestor campanii de presă este: ce le trebuie poliţiştilor laboratoare criminalistice? De ce să le dăm lor banii, şi să nu mai luăm noi câte un Q7?
Dacă nici Poliţia nu ştie de ce anume are nevoie, atunci cine ştie? Băsescu, ca înaintea lui Ceauşescu?
Când am să am dovezi de corupţie, am să comentez. Deocamdată e doar o campanie mediatică, în care unii care sperau la nişte bani îi dau în gât pe aceia care au primit bani. Asta e!
Trimiteți un comentariu