sâmbătă, 7 ianuarie 2012

Prefectul-sulă



Capitala are prefect. Ştiu, nu s-ar zice, dar are. El funcţionează pe baza principiului Gică-contra. Cum se întâmplă ceva care poate fi folosit împotriva primarilor care nu aparţin haitei portocalii(adică împotriva lui Oprescu şi a lui Chiliman, că numai ăştia nu sunt în haită. Încă...), cum iese şi el pe micile ecrane, ca un cuc dezarticulat, să-i înjure. Aşa şi azi.

Cum ştiţi, în Bucureşti a fost o furtună zdravănă. A plouat bine, a bătut vântu'n draci. Combinaţia asta produce, de obicei, pagube. În principat din cauza copacilor rupţi sau scoşi din rădăcini. Ei bine, ce şi-a zis el? Hai să le dau o copită primarilor, că n-au "toaletat" copacii. Dacă mergea prin oraş, boul ar fi văzut că toţi copacii prăbuşiţi erau bine-mersi, "toaletaţi". Dar eu, unul, n-am văzut decât copaci rupţi şi smulşi din rădăcini. Că am luat-o pâş, pâş, pâş, prin realitate, nu ca el.

Dar dacă tot îl fute grija de soarta bucureştenilor şi de maşinile lor, poate vedea ce e cu afişajul stradal sălbatic, care a împânzit oraşul, şi care devin un pericol mai mare decât copacii. Sunt câteva panouri pe sub care trec cu inima strânsă şi atunci când nu adie nici cea mai mică undă de vânt. Când ai 80 de kilometri la oră viteza la rafală, e bine să te ascunzi! 

Uite aşa venim la io problemă de fond a oraşului: sluţirea lui cu reclame, puse unde vrei şi unde nu vrei. Personal, cred că ar trebui redus drastic numărul şi suprafaţa lor, şi mai ales ar trebui interzisă montarea lor pe clădiri. Fenomenele meteo extreme sunt o realitate, şi vor deveni tot mai frecvente. Nu trebuie să luăm măsuri în consecinţă? Dar asta e doar o parte a problemei. Cealaltă este de ordin estetic. Reclamele fac oraşul şi mai insuportabil decât este. Inepte, agresive, inestetice, neîngrijite.

Dar ce să aştepţi de la nişte primari vai mama lor şi de la un prefect-sulă în coastele lor doar la ordin din partea Fecioarei din Pleşcoi? De ce le-ar păsa lor de noi şi oraşul ăsta?

Un comentariu:

asybaris spunea...

In Piata Operei am numarat nu mai putin de 20 de panouri cu reclame. Stiu ca primariile incaseaza bani frumosi de pe urma lor, dar cu ce pret?

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...