Nimic nu e ce pare a fi

Periodic, câte unui nene din SUA i se scoală patriotismul şi scrie un articol în care demonstrează ce mişto e la Amerika şi ce naşpa în Europa. Ghinionul flăcăilor ăstora e că, unu, s-a democratizat transportul aerian, şi lumea călătoreşte în draci, şi, doi, s-a inventat Internetul(dacă i-a mâncat în cur pe ăia de la DARPA!), deci lumea citeşte, şi reacţionează. 

Ei bine, în NYTimes un astfel de nene le explică americanilor, o dată în plus, de ce e naşpa în Europa, cu austeritatea ei, şi de ce mişto în Amerika, cu două milioane de indivizi la mititica, cu 45 de milioane fără asigurări de sănătate şi cu o polarizare socială şi economică extremă. Cu articolul, plin de clişeele obişnuite(leneşii care nu muncesc în Europa!), vă cam pierdeţi timpul. Merită să citiţi reacţiile cititorilor. Este o dovadă că atunci când faci propagandă, nu-ţi dispreţui cititorii, care pot fi mai deştepţi ca tine!

A, şi încă ceva: uite aşa arată un jurnal care se respectă. Pune faţă în faţă opinii diferite, prezentate într-o manieră decentă(n-am spus nepartizană!), şi argumentate. Cum este acest articol, care vrea să "sucească gâtul" unui mit: acela al celor două decenii pierdute de Japonia, din 1990 încoace. Şi ce să vezi? Nu-a pierdute! Asta dacă ai inteligenţa să te uiţi şi la altceva decât la ponderea datoriei publice în PIB. 

Şi apoi, nu uitaţi o lege de bază din corpul de legi ale lui Murphy: dacă ai suficiente date statistice, poţi demonstra ORICE! Când le citeşti, îţi trebuie şi ceva onestitate şi bună-credinţă, pentru a nu deforma realitate, selectând doar acele cifre care îţi susţin tezele, şi ignorându-le pe celelalte.