miercuri, 11 ianuarie 2012

Porcul cu paiul în gură



M-am uitat, din curiozitate, pe prognoza meteo pentru următoarele zece zile. Nu ştiu de unde îşi iau datele cei de la Yahoo! dar nu prea o dau în bară. Ei bine, mi se face frică: zero şanse de precipitaţii! Sigur, într-un oraş dement ca Bucureştii o zăpadă mai lipsea! Dar nu putem judeca doar aşa. 

Seceta asta este o veste extrem de proastă. Las la o parte faptul că o să se aleagă praful(iar, dar de ce nu mă mir?) de previziunile privitoare la creşterea economică, în care agricultura joacă un rol mult prea important. E vorba despre posibilele creşteri de preţuri la orice, plecând de la preţul energiei. Văd că mai nou băsescu a devenit apostolul liberalizării, şi a retrimis în Parlament Legea care interzicea, pentru o perioadă, exportul de gaze româneşti. Nişte băieţi deştepţi vor câştiga gras, iar noi vom cumpăra gaze scumpe din Rusia, că şi-au găsit proştii. 

Recunoaştem, sau nu, clima joacă un rol extrem de important în dezvoltarea umanităţii. Dacă acum avem un minim confort, nu înseamnă că trebuie să o ignorăm. Iar schimbările climaterice sunt tot mai severe, omul având partea lui de vină în asta. Ce-i mai grav: creşte violenţa fenomenelor extreme. Care, ţinând cont de faptul că suntem şapte miliarde, fac din ce în ce mai multe pagube materiale şi victime umane.

Nu avem o politică naţională în domeniu, care să însemne buna gestionare a resurselor de apă, modul în care generăm energia electrică, cum gestionăm producţia de gaze şi de petrol, pentru ce le folosim, cu ce randament, cum construim, locuinţe şi construcţii industriale, cum ne deplasăm(noi distrugem calea ferată şi chiar transportul în comun), cum producem bunuri şi servicii. 

La noi preocuparea pentru vreme se reduce la întrebarea: cum mă îmbrac azi? Cam puţin. Iar cel mai răspândit sistem de prognoză e cel cu foile de ceapă. Lângă care, dacă mai pui şi porcul cu paiul în gură, ce-ţi mai trebuie supercomputer şi modelare matematică a climei? Noi să fim sănătoşi!

6 comentarii:

Fila spunea...

Romania are un sistem integrat de meteorologie SIMIN care chiar functioneaza.

Constantin Gheorghe spunea...

Ştiu, dar asta nu e suficient. Densitatea senzorilor este, dacă ştiu eu bine, de zece ori mai mică în România decât în occident, deci ai şanse mai mici s-o nimereşti. Accesul la datele relevante e scump, şi puţini au acces la ele, deşi este serviciu public, până la urmă. Sistemele de alarmare pentru fenomene extreme sunt ca şi inexistente: ce folos că se anunţă pe televiziunile de ştiri?
E vorba şi de o educaţie în domeniu, care lipseşte. Ţinta mea nu e ANM, nu despre asta e vorba. Trebuie să recunoaştem că este o fractură între realitate, şi instituţii, care, în formă, şi în fond, or fi fiind ele moderne, dar nu reuşesc să aibă impact asupra ei, a realităţii.

Fila spunea...

Spuneam doar ca avem o alternativa la "porcul cu paiul in gura". Sunt 5 radare meteo amplasate in 5 localitati si care acopera toata tara si pe alocuri chiar mai mult. Nu am nici o legatura cu ANM-ul.

Béranger spunea...

Yahoo folosește serviciile The Weather Channel:
http://www.weather.com/weather/tenday/Bucharest+Romania+ROXX0003

Eu prefer AccuWeather:
http://www.accuweather.com/en-us/ro/bucuresti/bucuresti/forecast2.aspx

Arogantu' spunea...

Eu folosesc de acum doi ani AccuWeather.com - ce-i drept doar pentru vacante (in nordul insulei Corfu acum doi ani, in Asprovalta anul trecut). Este adevarat ca in Septembrie (respectiv Iulie) vremea este relativ previzibila, dar sa le iasa previziunea la grad Celsius si la picatura de ploaie mi s-a parut destul de mult.
Uite si cum vad ei saptamina viitoare in Bucuresti:
http://www.accuweather.com/en-us/ro/bucuresti/bucuresti/forecast2.aspx

Fluieratorul spunea...

Nu mi-a scapat, in ciuda zgomotului general, povestea cu exportul de gaze, pe sub masa, pentru prietenii d-sale. Sintem niste artisti cind vine vorba de buzunare private. N-avem cap de strategii publice.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...