Statistică şi pesimism
Titlu optimist în "Cotidianul": "Economia României îşi revine din leşin". Ştiu şi eu? O veche lege a lui Murphy spune că "atunci când ai suficiente date statistice, poţi demostra orice". Datele statistice par să indice aşa ceva. Întrebarea este: de ce s-a trezit economia din leşin? Au luat-o la palme Boc şi ceata lui? I-au dat cu săruri pe la nas? S-a investit vreun leu în infrastructuri? S-a mai renovat vreo şcoală? S-a izolat termic vreun bloc?
Nu ştiu ce mă face să cred că fie greutăţile economiei au fost exagerate, pentru a se crea un anume context emoţional, necesar introducerii unor măsuri nepopulare, recte reducerea veniturilor bugetarilor, marota lui Băsescu de ceva vreme, fie se vopseşte gardul, din motive electorale. Ambele situaţii ne sunt net defavorabile, pentru că deformează realitatea. Sper să nu se lase furat de peisaj şi Isărescu, pentru că atunci dăm rău de tot cu oiştea în gard.
Dacă există ceva adevăr în enunţul celor de la "Cotidianul", asta ar însemna că, de fapt, se văd semnele relansării economiei globale, pentru că doar partea globalizată a economiei româneşti pare să se fi trezit din leşin. Cealaltă parte este moartă şi îngropată de multişor. Ea mai există doar în mintea noastră, şi ne doare precum pe amputat partea lipsă din membru, de care doar îşi aducem aminte că a existat.
Ce-o mai fi, vom mai vedea. Dar prefer să fiu pesimist. Optimismul, în astfel de vremuri, e curată sinucidere. Părerea mea...
3 comentarii:
Articolul din Cotidianul este o porcarie,de fapt economia se va prabusi.
Cred că este vorba de o situaţie conjuncturală cauzată de Paşte. Unele firme au dat prime, deci au crescut veniturile, deci s-a înviorat puţin consumul. 40 de lei în plus la salariul mediu înseamnă cca 200 de milioane de euro în plus la consum, deci unele firme au avut bani să-şi mai plătească din datorii. În plus, aprilie este deadline-ul pentru dările trimestriale (micro-întreprinderi, firme mici) care au ridicat un pic încasările la buget.
Eu cred că în mai va urma o scădere şi procesul de cădere a economiei va continua. Sunt o mulţime de disponibilizări anunţate, oameni care vor rămâne fără venituri sau cu ele mult diminuate, situaţie care nu are cum să nu se reflecte în consum. Sunt anunţate cca 300.000 de disponibilizări, ceea ce aduce o scădere a consumului cu 300.000.000 lei/lună luând în considerare doar salariul mediu.
Atâta timp cât economiile vestice nu dau semne serioase de renaştere, nici la noi nu are cum să fie, cu atât mai mult cu cât avcem un guvern care acţionează haotic şi o bancă centrală care abia ieri a ajuns în septembrie 2008 (adică a luat ieri măsurile care trebuiau luate în septembrie 2008).
Cristian, asta e şi părerea mea. Este doar o conjunctură favorabilă, cu efecte pe termen scurt, care nu se va transforma în tendinţă, pentru că nu o sprijină absolut nimic. Cât despre guvern, despre morţi, numai de bine!
Trimiteți un comentariu