joi, 21 mai 2009

Greşelile sunt mai inteligente decât noi!
Am asistat azi la un nou episod din ceea ce am putea numi "nesinţirea de a fi jurnalist". Pretextul a fost "ministerul a greşit şi subiectele la istorie", iar victima, evident, Eaterina Andronescu. Pe care, sincer să fiu, o bănuiesc de oarece înclinaţii masochiste, altminteri nu-mi pot explica de ce nu-i bagă în pizda mă-sii şi pe ai ei, din PSD, care au săpat-o şi în guvernarea Năstase, o sapă şi acum, şi adunătura aia de nebuni şi de zurbagii, liderii de sindicat.
Subiectele alea "greşite" era un amărât de număr de ordine al unei armate române, aia care a luptat în izmene la Mărăşeşti, pentru că restul echipamentului a fost furat de "băieţii deştepţi" din epocă! Forţez puţin lucrurile, dar nici departe de realitate nu sunt. Nu mai pomenesc de faptul că elevii au primit textul corectat.
Dar dacă îi puneai, pe politicienii şi pe jurnaliştii care-şi dădeau cu părerea şi o înjurau pe Andronescu, să dezvolte subiectul(apropo, care era el, pentru că nimeni nu l-a enunţat!) îndrăznesc să pun pariu că nu obţineam decât î-uri şi a-uri.
Dar cel mai şocant lucru în toată această afacere a fost ura. Ura împotriva ministrului şi a celor care au greşit. Încă o dată: greşelile sunt mai inteligente decât noi! Şi cu cât îţi propui mai mult să nu greşeşti, cu atât o faci mai abitir!
Educaţia are cu totul alte probleme. Dar dacă le vom discuta tot aşa, ORICE reformă nu are decât un singur final: eşecul. Pentru că pe ură nu se poate construi nimic.
PS: Am găsit şi subiectele la istorie. Abia ele pot constitui un scandal, prin felul în care sunt formulate. Dar ce ne mai mirăm: şcoala a ajuns un loc în care copilul învaţă orice, numai carte nu!

4 comentarii:

Anonim spunea...

Nu am verificat dar azi mi-a spus cineva ca in unele manuale de istorie Decebal este prezentat in 3 randuri ca un tip sexy, cu par negru, carliontat. Sper ca nu e adevarat, desi omul nu glumea:(
R.L.

George spunea...

Costica, vezi ca se cereau comparatii intre ce faceau bine si rau cele doua armate si chestia era pe puncte. Asa ca minimalizarea nu-si prea are locul. Sa ai si tu copii in situatia asta, nu prea-ti vine a face misto.

Constantin Gheorghe spunea...

Georgică, cele două Armate n-au făcut decât un singur lucru: au luptat, fie în atac, fie în apărare. E o tâmpenie: nu poţi expedia bătăliile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oitz într-o frază, două.
Subiectul este absolut cretin, şi, cum am spus, abia el trebuia să fie subiectul unui scandal, nu o eroare, care nu a ajuns până la copii.

George spunea...

Corect, subiectul e cretin. Totusi ce vrem? Misto de o clipa si totul curge mai departe? Atunci astia o sa faca la fel in continuare, ca vorba veche: cainii latra, caravana trece.
Pana la urma copii sunt IERARHIZATI pe baza unor tampenii (ca doar au mai fost subiecte gresite si la alte probe). Asa ca ei sunt primii afectati de idiocratie.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...