Disecând un discurs
Articolul de azi, din EvZ, semnat de Patapievici este exemplar pentru un anume mod de gândire, care face extrem de mult rău dezbaterii publice din România, şi, în ultimă instanţă, alimentează ceea ce regretatul Octavian Paler numea "războiul româno-român", care, mai nou, se poartă şi prin intermediari, de la Bruxelles şi de aiurea.
Vreau să fac abstracţie de opoziţia stânga-dreapta, pentru că, oricum am judeca cele scrise de Patapievici, nu despre stânga şi despre dreapta este vorba. Dacă suntem oneşti şi nu ne lăsăm amăgiţi9, recunoaştem că între cele două mari ideologii care au dominat lumea democratică în secolele 19 şi 20, socialismul şi liberalismul, cu toate formele pe care le-au cunoscut în decursul timpului, s-a produs o convergenţă de valori şi de soluţii. Este un soi de deplasare către centru, dintr-un motiv extrem de simplu: apariţia, după primul război mondial, a unei clase de mijloc, care-şi are originea mai ales în rândul clasei muncitoare, dar şi în rândul micii burghezii angajată în meserii liberale.
Această clasă de mijloc s-a lărgit considerabil graţie beneficiilor "Statului Providenţă", imaginat de stânga şi pus în practică atât de stânga, cât şi de dreapta. Când ai cuprinse în clasa de mijloc circa 70%-80% din populaţie, nu ai cum veni cu demersuri radicale, care să pună în discuţie acquisul social.
Aşa se face că multă vreme între guvernările de stânga şi de dreapta au existat extrem de mici diferenţe, poziţiile radicale, extreme, fiind asumate de partide marginale şi exotice, rămăşiţe ale unor proiecte totalitare sau autoritare.
Acum suntem pe punctul de a constata că acea clasă de mijloc, care dădea tărie şi stabilitate democraţiei, care făcea ca economia să se dezvolte în ritmuri înalte, nu mai există, locul ei fiind luat de o clasă populară, care, spre deosebire de clasa de mijloc, are din ce în ce mai puţine certitudini, speranţe şi perspective de viitor. Pentru ea ascensorul social merge în jos, nu în sus.
Această clasă populară nu mai este reprezentată legitim nici de stânga, nici de dreapta, deşi, dintr-o anumită inerţie, reproduce obiceiurile de vot ale clasei de mijloc, căreia i s-a substituit. Această criză identitară se reflectă şi la nivelul partidelor, care au fost vectorii de interese ale unor structuri sociale relativ omogene şi bine structurate. Cel mai bun exemplu îl reprezintă la noi PD, care a trecut în 30 de secunde de la stânga la dreapta, de la Internaţionala Socialistă la Partidul Popular European. Fără dezbatere publică, fără proteste din partea membrilor şi simpatizanţilor, fără sancţiuni la urne.
Demersul lui Patapievici este unul făcut în logica recuperării unui segment social care nu s-a împăcat niciodată cu un anume sistem de valori, propriu democraţiei, şi care este mai degrabă adeptul unui soi de elitism totalitar, cum au mai cunoscut atât România, cât şi Europa, în perioada interbelică. Fără a fi făţiş fascistă, este sigur o formă extremă de gândire de dreapta.
Revin asupra acestui fragment din editorialul lui de azi, pentru că sunt lucruri care ar trebui să ne îngrijoreze: "Spiritul public occidental (sau, mă rog, vocile sale cele mai autoritare şi mai credibile) este dominat, în momentul de faţă, de următoarele trăsături: neîncredere în capitalism (tendinţă spre anticapitalism); încredere în puterea statului de a rezolva orice tip de problemă, publică ori privată (tendinţă spre socialism); dezangajare din marea politică (cu notele dominante: antiamericanism; refuzul politicii militante; pacifism; concesii faţă de agresor, indiferent de natura lui); repudierea credinţei în valabilitatea universală ori în superioritatea valorilor europene; repudierea creştinismului. "
În numele creştinismului şi al credinţei în valabilitatea universală a valorilor europene, naţiunile acestui continent s-au războit între ele sau cu alţii, generând distrugeri inimaginabile şi sute de milioane de morţi, distrugând culturi şi civilizaţii. Ce vrea Patapievici? Europa Unită să intre în conflict cu alţii, să-şi impună cu forţa valorile? Dacă aceste valori sunt superioare celorlalte, se vor impune de la sine, prin atracţia pe care o vor exercita asupra altor culturi şi civilizaţii. Suntem într-o competiţie, din acest punct de vedere, şi câştigă nu cel care are parul mai mare(vezi eşecurile "promovării democraţiei" cu tancul, sau cum spune Patapievici, a militantismului în marea politică, !) ci mintea cea mai limpede şi mai deschisă.
Europa se poate impune în lumea prin folosirea a ceea ce numim acum "soft power". Din acest concept face parte şi pacifismul, şi dialogul cu adversarii democraţiei, pentru că Războiul Rece n-a fost câştigat de democraţie prin confruntare, ci prin dialog şi deschidere faţă de adversarii ei. Una este dialogul, altele sunt concesiile. Să amintim câte concesii au făcut americanii şi unii europeni regimurilor totalitare de prin diverse colţuri ale lumii, în numele "realismului politic"? Nu facem concesii tiranilor, dar nu putem condamna odată cu ei şi popoarele pe care le domină.
" Interesele profunde ale României sunt trei: (I) în politica externă, alianţa occidentală (Uniunea Europeană şi Statele Unite), în datele naţionale care au fost fixate de ultimul discurs ţinut de P.P. Carp în Cameră (18 Decembrie 1915); (II) în politica internă, capitalism, stat de drept, spirit public liberal; (III) în politica socială, susţinerea valorilor tari ale culturii, menţinerea echilibrului între secularizare şi creştinism, stoparea declinului demografic."
Şi aici sunt de discutat o serie de aspecte: alianţa occidentală este o realitate mai slabă şi mai fluidă decât am crede. Am mai scris asta: pentru Europa, SUA sunt competitor strategic. Alianţa de acum este una conjuncturală şi inerţială, o relicvă a Războaielor Mondiale şi mai ales a Războiului Rece. Mai devreme sau mai târziu ea se va destrăma. Cu atât mai mult cu cât SUA se pregătesc de un nou joc bipolar, cel cu China, în care Europa se află la periferia noii arene geostrategice. Logica evoluţiei evenimetelor cere Europei să găsească un mod de a forma o alianţă cu Rusia. O astfel de alianţă ar rupe jocul bipolar SUA-China şi ar face din noua alianţă principalul actor pe scena geopolitică. Pentru asta trebuie găsite mijloacele de a transforma Rusia într-o democraţie funcţională. dar asta nu se poate face cu lideri politici lunatici, precum Băsescu!
Revenind la România, la atât se reduce politica internă: capitalism(ca ideologie, ca un caz particular al economiei de piaţă, ca un duşman al democraţiei?), stat de drept(o ficţiune teoretică, până una-alta) şi spirit public liberal, unde, în ţara cu discursul public al elitelor cel mai intolerant? Sau politica socială: "susţinerea valorilor tari ale culturii, menţinerea echilibrului între secularizare şi creştinism, stoparea declinului demografic." Futeţi, băieţi, numai futeţi! Aşa? Şi gata, am scăpat de sărăcie, de polarizare socială? Sau după coit trebuie să face o vizită pe la moaşte?
Este clar că de la intelectualii publici nu avem ce aştepta, în materie de soluţii pentru problemele României. Nici politicienii nu-s mai de Doamne ajută. Şi atunci? Mă tem că nu am răspuns la asta...Tot ce pot să sper este că nu ne vom întoarce la totalitarism. Deşi nu cred că-l ratăm.
6 comentarii:
Mi-a mers si la cap si la inima articolul tau. Limpede, rational, si umanist.
Discursul lui Patapievici este in final cel al unui politruc format la scoala GDS. Dar asta a fost scoala de cadre a tranzitiei, asa cum s-a reflectat lumina venita de la Vest in ochii lui Soros. "Scoala" care desi pretinde un anumit tip de elitism, ramine incremenita in tiparele unei gindiri totalitare, prin inflexibilitatea gindirii si incremenirea in trecut. Cel mai bun exemplu este discursul lui Patapievici pe care tu l-ai criticat exceptional.
Probabil ca se vor intreba unii de ce spun ca Patapievici are gindire totalitara. Pentru ca desi constructia lui este argumentata, argumentele folosite sunt unidirectionale si pierdute in timp. El nu propune o analiza bazata pe mai multe perspective, ci dicteaza solutii invechite.
Tipul asta de discurs este dezavuat nu doar de majoritatea americanilor, dar si de europeni, pentru ca este practic ecoul unui disurs ce si-a dovedit falsitatea. Retorica lui nu se deosebeste cu mult de cea a lui Dick Cheney. Iar oamenii stiu ca minciuna are picioare scurte, si se agata cu disperare de putere.
Apropo de: «o clasă populară [...] Pentru ea ascensorul social merge în jos, nu în sus. Această clasă populară nu mai este reprezentată legitim nici de stânga, nici de dreapta, deşi, dintr-o anumită inerţie, reproduce obiceiurile de vot ale clasei de mijloc, căreia i s-a substituit.»Clasa de mijloc a fost o iluzie. Cumva (şi nu ştiu cum), capitalismul şi-a dat seama că pentru a nu sucomba în crize de supraproducţie, trebuie să existe un număr suficient de mare de consumatori. Dezvoltarea clasei de mijloc a fost o soluţie. Hipercreditarea a fost o alta, căci a amplificat în mod nerealist posibilităţile unei pseudo-clase de mijloc, cu efectele cunoscute.
Studii sociologice arată că partea superioară a clasei populare din America se consideră clasă de mijloc. În realitate, SUA nu este o ţară în care belşugul să vină pe ţeava de la baie, dar mulţi sărăntoci preferă să se amăgească declarându-se în clasa de mijloc.
OK, acum, din nou, se revine la un normal al capitalismului, cu proletari nevoiaşi în cantităţi substanţiale. Într-un fel, mă bucur, pentru că arată că tot ceea ce aţi spus Dvs. -- cu socialismul şi capitalismul lucrând la crearea clasei de mijloc -- nu a descris decît O CÂRPEALĂ!
Cârpeala capitalismului a făcut ca în locul unui capitalism nemilos ca cel de pe vremea lui Marx, să existe vreme de mai multe decenii un capitalism popular destul de îmbietor. Şi războiul rece a servit la ceva. Dacă sindicatul ţi-a câştigat niscai avantaje, n-o să mai ieşi la lupte de clasă, pardon, de stradă, ci la o bere, şi la o rată la maşină, nu?
Ei bine, aceste cârpeli au fost de fapt nocive, pentru că au permis ca, prin globalizare, măgăreaţa tuturor greşelilor, exagerărilor, lăcomiilor nesăbuite din ultimii 25 de ani să cadă pe toată planeta, inclusiv pe unii ca noi.
Cârpelile astea au dus la o apatie generală, la absenţa oricărei conştiinţe sociale, la imbecilul secolului 21 care se agită ca un prost, se îmbuibă ca un porc, apoi vegetează în faţa echivalentului din ţara lui a unei Andreea Marin sau Mihaela Rădulescu, ori a unui Dan Negru.
Nimeni nu mai dărâmă astăzi regimuri politice, structuri sociale şi economii întregi, pentru că şi tâmpitul de lucrător cu calculatorul -- neo-proletarul -- are rate la casă şi la maşină.
Clasa populară de astăzi nu merge în rai.
Şi fireşte că n-o reprezintă nimeni.
Vorba unor franţuji: dacă vreţi să nu se schimbe nimic, mergeţi la vot!
Sistemul este încuiat pe dinăuntru.
Beranger, capitalismul a fost constrâns să cedeze o parte din profit celor care-l produc, de fapt, din două motive: lupta de clasă, şi existenţa modelului alternativ. Acum nu mai există model alternativ şi, vorba ta, ratele la ipotecă au ucis şi lupta de clasă.
Orice sistem în care nu există contraputeri efective şi funcţionale devine totalitar. Şi, mai devreme sau mai târziu, o izbucnire de violenţă îl va distruge. Ştiu, am simplificat mult, dar în esenţă e corect.
Pe protectorul poneiului roz îl las în plata lui, nu meritã sã-l mai bag încã o datã-n seamã, poate cel mult în altã parte.
Mã voi referi însã la un scurt pasaj din articolul postat pe blog: "Acum suntem pe punctul de a constata că acea clasă de mijloc, care dădea tărie şi stabilitate democraţiei, care făcea ca economia să se dezvolte în ritmuri înalte, nu mai există, locul ei fiind luat de o clasă populară, care, spre deosebire de clasa de mijloc, are din ce în ce mai puţine certitudini, speranţe şi perspective de viitor."
Puteti sã detaliati putin? Nu de altceva, dar eu nu am ajuns încã pe punctul de a face constarea cu pricina si nu stiu dacã nu cumva e un punct fals de sprijin, care nu vã va ajuta sã rãsturnati Universul.
Excelent articol!
Trimiteți un comentariu