vineri, 24 octombrie 2008

Triumful populismului
Preşedintele Traian Băsescu a promulgat Legea privitoare la majorarea salariilor cadrelor didactice. Dar nu din motivele "generoase", pe care le recită acum la televizor, cu o voce monotonă. Nu, din motive strict electorale, la fel de electorale precum acelea care au stat în spatele deciziei parlamentarilor de a o vota fix înainte de declanşarea campaniei electorale. Şi ce dovadă mai bună că a fost un gest electoral decât spectacolul hilar al "consultărilor" televizate cu liderii sindicali din sistemul educaţiei publice, care, de fapt, au fost chemaţi la Cotroceni să semneze nu ştiu ce Pact sau Strategie pentru educaţie, clocită de fostul ministru Miclea, oploşit acum prin Administraţia Prezidenţială. Ca un amănunt: totul a fost organizat la repezeală, azi-noapte, cu vădit scop electoral.
Discursul lui Băsescu este greţos de populist, şi îi linge în cur pe profesori, ca să se ştie de al cui pix a depins mărirea salariilor. Nu este discursul unui şef de stat, ci al unui trepăduş politic ordinar, care asmute categorii sociale unele împotriva altora, minţind cu neruşinare şi manipulând realitatea.
Şi chestia cu "speranţa că majorarea nu va da idei şi altora" e cinică, iar apelul către ceilalţi bugetari să nu ceară mai mulţi bani până după alegeri, când, nu-i aşa, va veni guvernul LUI la putere şi va da tuturor după nevoi, absolut jegos! Pentru că ştie bine că asta se va întâmpla: vom avea o campanie electorală cu hăulituri sindicale, şi toate se vor sparge în capul celor de la PNL ŞI de la PSD.
Una peste alta, populismul a triumfat asupra raţiunii, responsabilitatea s-a dus dracului şi ne îndreptăm voioşi spre o păruială generală. Ceea ce este cât se poate de în logica lucrurilor. O logică total cu curu'n sus, dar alta nu avem... Sau nu vrem să admitem că există şi alte criterii decât cel populist în judecarea realităţii.

Ce nu înţeleg eu este lipsa asta de perspectivă a liderilor politici, incapacitatea lor de a vedea mai departe de lungul nasului. Să zicem că PD-L câştigă alegerile şi formează guvernul. S-au întrebat: pe fondul unei economii în recesiune, la nivel global, recesiune care se va propaga şi la noi, pentru că nu avem cum scăpa de ea, cum vor gestiona o mărire generalizată a salariilor în sectorul bugetar cu minimum 50%? Cum o vor finanţa? Şi dacă nu vor mării salariile celorlalţi bugetari, cum vor gestiona tensiunile sociale? Cu pulanul?

Un comentariu:

Anonim spunea...

Chiar credeti ca le pasa?
Rezolvarea masurilor populiste e intotdeauna la indemana: vom plati cu totii TVA de 22-25% si impozit pe salarii si profit de 25-40%.
Dar o vom face cu mandrie si satisfactie, pentru ca o meritam.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...