Sezonul pomenilor electorale?
Jale mare prin mediile de informare: a început sezonul pomenilor electorale, a venit Moş Crăciun mai devreme, şi dă criza economică peste noi, cam astea sunt titlurile din ziare şi de pe burtierele televiziunilor de ştiri. Tocşouri animate de jurnalişti furios-isterici, care prevăd apocalipsa economică şi înfierează cu mânie proletar-capitalistă iresponsabilitatea guvernanţilor şi deputaţilor, care au aprobat o serie de măriri de salarii, pensii şi ajutoare sociale.
De fapt, şi aici stă ticăloşia acestui demers, cu excepţia măririi, aparent şocantă, cu circa 50% a salariilor profesorilor, celelalte măriri sunt obligatorii, şi deloc conjucturale, fiind cuprinse în corpul unor legi care nu au fost votate peste noapte, sau fac parte din Contractul Colectiv de Muncă la nivel naţional(de asta se gândesc PD-Liştii să-l desfiinţeze), precum salariul minim.
De pe vremea când s-a inventat mecanismul de indexare cu inflaţia a pensiilor şi salariilor, după mineriada care l-a costat fotoliul de premier pe Petre Roman, aceste indexări se fac de două ori pe an: la începutul primăverii şi la începutul toamnei. Nu trebuie să vă spun şi de ce aşa şi nu altcumva.
Doar în timpul guvernării CDR s-a renunţat la mecanismul de indexare, ceea ce a dus la prăbuşirea dramatică a puterii de cumpărare, mai ales a pensiilor. Şi i-a costat guvernarea, iar pe ţărănişti ieşirea definitivă din Parlament.
Ceea ce nu întrebă nimeni în schimb este altceva: cum se face că în România, cu raportul ei defavorabil între persoanele ocupate şi pensionari, bugetul asigurărilor sociale are excedent? Pentru simplul motiv că pensiile sunt de mizerie! Faptul că doi-trei, cinci, zece, o sută de oameni au pensii cu adevărat mari, de genul trei sute de milioane de lei vechi pe lună, nu înseamnă nimic pentru sistem. Covârşitoarea majoritate are între 5 şi 7 milioane de lei vechi.
Desfiinţarea plafonului pentru farmacii este o măsură anti-corupţie, în primul rând. Dacă nu dădeai şpagă, tu, farmacist pe cont propriu, primeai un plafon de tot rahatul, şi mai devreme sau mai târziu te desfiinţa sau te înghiţea un lanţ de farmacii, care avea plafon şi elibera tot timpul medicamente pe reţete gratuite şi compensate. Asta nu costă NIMIC în plus, pentru că limitări tot există, prin listele de medicamente.
De fapt, dacă e ceva de discutat este mărirea salariilor celor din educaţie. Şi aici venim la o veche datorie şi a Guvernelor, şi a Parlamentelor din ultimii zece ani şi mai bine. Este vorba de o Lege a Salarizării personalului bugetar, echitabilă şi funcţională, care să nu mai permită privilegiile uriaşe ale unor funcţionari publici de lux. Mă gândesc la cei din Justiţie, care consumă mai mult decât profesorii, la cei de pe la Curtea de Conturi, unde salarii de două sute şi mai bine de milioane sunt regula, la cei de pe la Agenţiile guvernamentale şi de prin alte locuri ferite de ochii lumii.
Traian Băsescu va aproba Legea, deşi are poate cel mai bun motiv s-o respingă şi să ceară o nouă lege a salarizării funcţionarilor publici. Dar, aprobată sau nu, mărirea salariilor profesorilor are şi o parte bună, legislativ vorbind: va forţa adoptarea legii salarizării. Altminteri va fi jale, după ce toţi funcţionarii publici vor cere măriri similare. Ori nu e cazul!
Criza finanţelor americane, care a debarcat şi în Europa, nu poate fi folosită pe post de sperietoare şi de alibi pentru a nu face măriri de salarii şi pensii. Iar în sistem buba este altundeva: criteriul după care se cheltuiesc banii publici. Ce ar fi dacă am decide că singurul criteriu de eligibilitate a unei cheltuieli publice trebuie să fie maximizarea efectului social al investiţiilor din bani publici?
Nu avem nevoie de servicii publice de educaţie, de sănătate, infrastructuri de transport de calitate? Ba da. Dar totul pleacă de la calitatea forţei de muncă, în care nu se investeşte, pentru că şi un salariu decent este tot o investiţie în calitate.
Mai grav este că acum ar fi trebuit să existe în Parlament Proiectul Bugetului de Stat pe anul 2009. Abia aşa am fi putut vedea cine are dreptate şi cine face demagogie.
Şi mai e ceva: după ce se va stinge criza din SUA, nimeni nu va mai putea ocoli discuţia despre creşterea impozitelor. Este evident că nu putem satisface cererea crescândă pentru cheltuieli sociale şi investiţii publice în infrastructuri şi în acelaşi timp micşora taxele şi impozitele. Scăderea impozitelor nu a produs decât accentuarea polarizării sociale. Nu a adus, pentru cea mai mare parte a cetăţenilor, nici mai multă putere de cumpărare, nici mai multă bunăstare, nici servicii sociale mai bune.
6 comentarii:
Corect si logic, bine articulat si expus. Aveti perfecta dreptate pana la ultimul paragraf, unde reusiti sa ma dezamagiti sustinand cresterea impozitelor pentru, printre altele, imbunatatirea serviciilor sociale si majorarea puterii de cumparare.
Pacat.
Domnule, nimănui nu-i place să-i crească impozitele. Dar mai devreme sau mai târziu, aici se va ajunge. Au mai fost, în istoria economică a capitalismului, creşteri şi reduceri de impozite. Asta e situaţia. Este o cerere foarte mare de resurse pentru refacerea şi extinderea infrastructurilor. Este nevoie de bani pentru cercetare fundamentală, pentru mediu, etc. Altminteri nu vom putea susţine creşterea economică, cu tot ce decurge de aici.
Ce ne roade pe noi este altceva: faptul că impozitele se duc spre cei abonaţi la ţâţa statului, care risipesc banii. Da, aici este de discutat. Dar lucrurile se pot schimba în domeniul bunei guvernări. Şi se vor schimba, de voie, de nevoie, după criza sistemului financiar.
Hmm, cresterea impozitelor va veni chiar mai repede decat ne asteptam noi. Deceniul de relaxare fiscala s-a incheiat in cam toata lumea.
Obama spune raspicat ca va creste rata cea mai inalta a impozitului pe venit de la 35% la 45%. Olandezii numai ce au dezbatut acum cateva zile cresterea impozitului pe venit ( cea mai mare rata) de la 52% la 54%. Se cam prabusesc bunurile publice sub nesimtirea celor care tot vor sa nu plateasca impozite, dar sa primeasca: scoala, siguranta persoanei si bunurilor, sanatate, servicii publice, drumuri publice si alte cele pe de-a moaca. Sau platite de sarantoci, din cota unica.
Ai nostri nu-si dau seama, dar urmarea crizei financiare mondiale va fi tocmai cresterea impozitelor.
Aduceti-va aminte ca Roosvelt, la iesirea din criza din 1929, a pedepsit exemplar elitele economice care dusesera, din lacomie, tara in criza. In 1932 a crescut impozitul pe venit la 63%, iar in 1936 l-a dus la 79%. Nu mai zicem de 1941 ca impozitul cel mai mare pe venit a crescut la 91%, ca veti zice ca era razboi.
Asa ca, ochii mari si privirea atenta la cum o sa revina fiscalitatea la dreapta masura!
Este amuzant a citi editorialul din revista CAPITAL al lui Ionut Popescu, intitulat "Faliment in stil italian", care se incheie astfel :
"Flexibilitatea economiei, si anume ca nu trebuie sa te astepti sa-ti dea statul, va face ca si criza financiara american sa fie depasita. E o criza de crestere. Americanii voiau doar sa faca sa se invarteasca mai repede pamantul. N-a mers, o vor lua de la capat!" Este un punct de vedere linistitor pentru detinatorii de actiuni si pentru cei ce au depusi bani in banci cu participare americana. Are insa defectul nu numai ca e liberal , ci si fundamentalist. Dar nu putea fi altfel, deoarece, cum marturiseste un alt redactor al revistei: "Vezi ce scrii, ca manipulezi bursa!"
@N. Raducanu
Acest infatuat, mare scula de economist, Ionut Popescu, prin comentariile permanent laudative pe care le facea FNI-ului eolian, intr-o emisiune economica la PRO TV, ma determinat ca in preajma falimentului fondului sa-mi dau economiile pe mana Vantului.
Din acel moment am incetat sa-l mai consider economist, ci doar simplu escroc in slujba unor interese de grup. Numirea lui ca ministru a fost pentru mine semnalul ca guvernul DA este croit pe acelasi calapod si n-am asteptat niciodata pe timpul guvernarii portocali ca vreo masura sa fie numai in folosul tarii.
Foarte bun indemnul din fotografie. Pacat ca putini vor tine cont de el!
Revenind, sunt de acord cu opinia dumneavoastra privind desfiintarea CCM la nivel national, in problema pensiilor si in cea a salarizarii profesorilor. E nevoie de legea salarizarii si de o "ierarhizare" a profesiilor, care sa tina seama de importanta acestora in dezvoltarea viitoare a tarii.
Cu ce nu sunt de acord;
-prabusirea puterii de cumparare din perioada guvernarii CDR s-a datorat dublarii cursului leu-USD. Daca in 1996, cursul era, in medie,1 USD=3100 lei. In 1997, era de 7200 lei , iar in 1999, de 15300 lei.
-desfiintarea plafoanelor farmaciilor. Chestia asta n-are nicio legatura cu anticoruptia. Plafoanele sunt identice, pe unitate, indiferent de apartenenta la un lant farmaceutic sau nu. E adevarat insa faptul ca un lant farmaceutic are posibilitatea sa jongleze plafoanele intre unitati, nedepasind plafonul total al lantului farmaceutic respectiv. Ma opresc aici cu explicatiile. Daca va fi nevoie, voi detalia.
-majorarea impozitelor.
Trimiteți un comentariu