Sărmănuţă, ca rezultate, întâlnirea de ieri, de la Washington, a miniştrilor de finanţe din G-7, în care s-a convenit, ca pe vremea celui mai împuşcat dintre români, să se facă TOTUL!
Iată cele cinci puncte ale planului(sursa, HotNews):
1.Suntem de acord sa luam masuri decisive si sa ne folosim de toate mijloacele pe care le avem la dispozitie pentru a sustine institutiile financiare de o importanta sistemica si pentru a impiedica falimentul lor;
2. Ne luam angajamentul de a lua toate masurile necesare pentru deblocarea creditelor si a pietelor monetare astfel incat bancile si institutiile financiare sa aiba acces larg la lichiditati si capitaluri;
3. Vom face in asa fel incat bancile sa poata dispune de capitaluri in sume suficiente din sectorul public, ca si din cel privat, pentru a restabili increderea si a le permite sa continue sa imprumute populatiei si intreprinderilor.
4. Pledam in favoarea unor masuri care ar putea reda increderea deponentilor in securitatea economiilor lor, gratie unor garantii robuste si coerente din partea puterilor publice.
5. Vom face tot ceea ce este necesar pentru a debloca piata creditului ipotecar.
Sunt extrem de curios care va fi reacţia pieţelor la colecţia asta de platitudini şi de dorinţe pioase, de banalităţi şi de cuvinte goale, de îndemnuri moblizatoare. tare mă tem că scăderea indicilor bursieri va continua, că panica de pe pieţe se va accentua.
Dincolo de unitatea de faţadă, cele şapte naţiuni care au conceput şi aprobat această caricatură de plan nu au nici aceeaşi viziune asupra cauzelor şi consecinţelor, nici asupra soluţiilor necesare depăşirii actualei crize. Şi, mai presus de orice, nu au nici aceleaşi interese.
De ce? Simplu: sunt conştiente că această criză va da naştere unei noi ordini geo-politice, şi fiecare este interesată să iasă cât mai neşifonată din ea. A ieşi neşifonat însemnând în acest moment a avea cât mai multe resurse financiare la dispoziţie pentru a restructura aparatul productiv, dar mai ales pentru a menţine pacea socială!
Acum cel mai important lucru pentru toate ţările afectate de criză este menţinerea păcii sociale. Sigur, nu mai există pericolul comunismului, ca în anii 30 ai secolului trecut, când URSS oferea modelul alternativ. Dar sunt destule alte pericole, poate chiar mai mari decât comunismul, care ar putea genera grave mişcări sociale şi apariţia extremismului şi anarhiei.
Dacă această criză va fi gestionată corect de chinezi, ei vor ieşi întăriţi şi modelul lor economic se va impune drept alternativa legitimă la modelul capitalismului de tip american. Şi atunci se va pune în discuţie lidershipul lumii occidentale. Nu trebuie să ignorăm aceste lucruri. Aici nu se joacă doar soarta unor bănci sau firme de asigurări care au dus lăcomia şi iresponsabilitatea dincolo de orice limite. Se joacă soarta unei civilizaţii materiale şi spirituale. O civilizaţie care are peste un miliard de oameni, şi domină lumea de mai bine de un mileniu. Prăbuşirea ei nu este un eveniment care să treacă neobservat.
Or, din acest document "salvator" nu rezultă că s-ar înţelege miza crizei, şi nici că s-ar dori ca el, planul de salvare, să fie ceva mai mult decât o frecţie cu Diana la piciorul de lemn.
Comunismul s-a prăbuşit pentru că s-a transformat în dogmă. Acum, altă dogmă, cea a liberalismului economic fundamentalist, se pregăteşte, la rândul ei, să dea colţul. Ceea ce spunea Gorbaciov americanilor: "vă vom face o mare surpriză, vă vom lăsa fără duşman" abia acum începe să aibă sens. Rămas fără alternativă, liberalismul a căzut pradă exceselor, care au ajuns să-l facă la fel de odios în ochii oamenilor ca şi comunismul.
Criza este mai puţin una financiară, şi mai mult una de încredere a cetăţenilor în mâna invizibilă a pieţei. Care are, cum scriam nu de mult, disperată nevoie de un creier. Şi acel creier nu va fi, pentru că nu au cum, nici G-7, nici FMI, Banca Mondială sau OMC. Şi nici căutarea ţapilor ispăşitori nu foloseşte la nimic, fie că este vorba de Greenspan, fie că este vorba de stat şi de politicienii de stânga, cum crede Dragoş Paul Aligică în revista 22. Asta e! Deocamdată ne rămâne celebrul: "să facem totul, tovarăşi!"
PS: chestia aia cu efortul sisific de educare a publicului în legătură cu natura şi funcţionarea capitalismului este de tot hazul! Băiatul se pare că n-a prins lecţiile de socialism ştiinţific, de vreme ce visează la nişte lecţii de capitalism ştiinţific. Nu cred că ar vrea să audă comentariile "beneficiarilor"!
Un comentariu:
Nu prea aveau ce sa faca, nefiind prea multe directii de urmat. Fie mergeau pe calea interventionista, cu nationalizari masive si pe termen lung, cu toate consecintele care decurg din asta, fie pe calea neinterventionista, lasand piata sa regleze tot, cu falimente in lant si alte asemenea. Foarte interesanta a fost declaratia lui Paulson: interventia statului, dar nu intr-o proportie atat de mare astfel incat statul sa devina actionar majoritar. Asta ar fi a treia cale.
Sigur ca s-a atins, implicit, problema pacii sociale. Si cred ca s-a discutat serios pe tema asta, daca s-a pus si problema largirii G7 la G20, cuprinzand tarile care concentreaza cam 90% din finantele mondiale. Dar pentru a putea pastra aceasta pace, trebuie mai intai sa cunoasca dimensiunea cat mai exacta a dezastrului. Si chiar daca nu e vremea cautarii vinovatilor, niste "baieti" tot ar trebui aratati cu degetul. Altfel va fi extrem de dificil sa-i explici contribuabilului de ce bagi atatia bani, ca totul s-a intamplat din cauza de "ghinion de nesansa" si ca cei care-au condus niste banci sau fonduri si s-au imbogatit falimentandu-le sunt niste inocenti.
Trimiteți un comentariu