Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Operaţiunea "Şoc şi Groază Economică"

Iresponsabilitatea clasei politice româneşti este de notorietate. Dar ceea ce se întâmplă acum, pe tema măririi salariilor bugetarilor, este o culme a iresponsabilităţii. Da, a existat şi există creştere economică în România. Da, există şi ceva bani prin Buget. Da, salariile bugetarilor, ca şi salariile cvasi totalităţii angajaţilor români , trebuie să fie cel puţin duble, pentru că, să fim oneşti, nici productivitatea nu este atât de mică pe cât se spune, iar riscul investitorilor este supra-estimat şi supra-recompensat, cu rate ale profitului nesimţit şi nejustificat de mari.

Dar, ca întotdeauna, există un dar. Iar acum "dar" se referă la criza financiară globală. Pe noi, cel puţin teoretic, nu ar fi trebuit să ne afecteze. Numai că, mondializarea obligă, nu te poţi feri de belele, pentru că nu mai există, ca la navele moderne, acele porţi etanşe, care permit menţinerea flotabilităţii, în caz că undeva, în corpul vasului, se produce o spărtură şi nava ia apă.

De fapt, mondializarea este incompatibilă cu existenţa porţilor etanşe, care, mai pe româneşte, se pot numi măsuri protecţioniste. Şi atunci, cum putem ţine nava pe linia de plutire? Răspunsul este: nimeni nu ştie! Atunci, ce ne rămâne de făcut? Dacă nu putem face bine, măcar să nu facem şi mai rău. Adică să luăm acele măsuri de natură politică, economică şi socială necesare păstrării cât mai multă vreme a actualelor echilibre. Sperând că aşa "pompele" vor scoate mai multă apă decât intră, până ce spărtura va fi astupată, mai devreme sau mai târziu.

Ce fac "onorabilii", în frunte cu Traian Băsescu? În loc să "tragă la pompă", ei dau şi mai multe găuri în corpul navei! Culmea, cel care are în mână burghiul cu diametrul cel mai mare este un fost comandant de cursă lungă, acum calificat la locul de muncă pe post de "preşedinte-jucător": "Nimeni nu mai poate cere salarii, fără să facă nimic în modernizarea sistemelor. Deci, voi utiliza acest raport(cel privitor la situaţia din sistemul de sănătate, n.m.) şi pentru dezbaterea publică, dar dacă va fi nevoie, şi în discuţia cu sindicatele. Când vor face acelaşi lucru cu cei din educaţie, să-şi asume responsabilitatea reformei de care avem nevoie, la mine vor găsi o poartă deschisă pentru a discuta şi creşteri salariale, de altfel, valabil şi pentru funcţionarii publici." Cum nimeni nu poate spune ce înseamnă "modernizarea sistemelor", ce rămâne este îndemnul "liber la cereri salariale! Şo pe Guvern!"

Şi, ca să se înţeleagă mai bine care este poziţia sa, şeful statului a mai promulgat şi legea privind pensiile celor care au lucrat în condiţii grele de muncă. Nu ar fi stricat să citescă, pe cât posibil cu creionul în mână, analiza Guvernului, pe care i-a trimis-o Tăriceanu. Oricât l-ar urî pe premier, nu ar trebui să ignore, de data asta, punctul lui de vedere. dar odată ce i se pune pata lui Băsescu, slabe speranţe!

În ăst timp Boc şi ceata lui urlă pe toate ecranele: "nu ne interesează, e lege, Guvernul să scoată banii!" PSD a adoptat şi el aceeaşi poziţie populistă, UDMR tace şi visează cai verzi pe pereţi, PRM nu mai există, iar PNL joacă, aşa cum am mai spus, scena responsabilităţii. Sindicatele joacă şi ele anapoda, fiind politizate până în măduva oaselor.

Timp în care scade ratingul de ţară, leul se devalorizează, Uzinele Dacia îşi închid porţile cel puţin patru zile, urmate fiind de furnizorii de piese de schimb, alte inteprinderi licenţiază şi ele, sau se gândesc s-o facă, tranzacţiile imobiliare sunt la un sfert faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, iar vecinii României aruncă prosopul şi cer ajutorul de urgenţă al FMI şi al UE.

Se pregăteşte, pas cu pas, din motive politicianiste şi exclusiv electorale, o operaţiune "Şoc şi Groază Economică", ce nu poate servi decât PD-L şi preşedintelui Traian Băsescu. Se prea poate ca ea să aducă la guvernare partidul de suflet al lui Băsescu. Dar dacă va fi aşa, preţul pe care îl vom plăti cu toţii va fi extrem de mare.

Ceea ce trebuie să ne preocupe acum este cum să salvăm economia reală, aia care dă de mâncare şi salarii şi privaţilor, şi sectorului public. Situaţia este mai gravă decât se vede, pentru că acum există o inerţie a creşterii economice. Ce va fi peste două luni? Ce va fi anul viitor? Poate spune cineva? Nu! Şi atunci? Ce alegem? Ne salvăm împreună sau ne ducem la fund, unul câte unul?