Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Indiferenţa, închisoarea noastră

"Indiferenţa este feroce. Ea constituie partidul cel mai activ şi, fără îndoială, cel mai puternic. Ea acceptă toate constrângerile, deviaţiile cele mai funeste, mai sordide. Secolul acesta este tragicul martor al indiferenţei şi al dezastruoaselor ei urmări.

A obţine indiferenţa generală reprezintă, pentru un sistem, o victorie mai mare decât orice adeziune parţială, fie ea chiar considerabilă. Şi, într-devăr indiferenţa este cea care se ascunde în spatele adeziunilor masive la anumite regimuri, şi noi cunoaştem bine consecinţele acestor fapte.

Indiferenţa este aproape întotdeauna majoritară şi lipsită de orice control. Or, aceşti ultimi ani au fost, în felul lor, campionii capitulării în faţa instaurării unei acaparări absolute a spaţiului public, campionii unei istorii camuflate, ai înaintărilor neobservate a indiferenţai, ai neatenţiei generale. O atât de discretă neatenţie, încât nu a putut fi înregistrată, deşi efectele ei sunt atât de dramatice. Dezinteres, lipsă de atenţie, obţinute, fără îndoială, prin stratageme silenţioase, tenace, care au permis introducerea, pe nesimţite, a cailor lor troieni, care au ştiut cum şi au reuşit atât de bine să se legitimeze şi să legitimeze ceea ce ei propagă, adormind orice formă de vigilenţă, încât au fost şi rămân de neperceput pentru cei mai mulţi dintre noi, şi ca atare, mult mai eficiente.

atât de eficiente încât peisajele politice şi economice au putut să se metamorfozeze în văul, dar fără ştirea, tuturor, fără să fi trezit atenţia oamenilor, şi, cu atât mai mult, fără să neliniştească pe nimeni. Trecând neobservată, şi aplicată în acelaşi mod, noua scemp planetară a reuşit să ne cotropească şi să ne stăpânească vieţile, fără a fi luată în seamă de nimeni, în afară de puterile economice care au promovat-o.

Şi iată-ne într-o lume nouă, condusă conform unor sisteme şi reguli inedite, în millocul căreia acţionăm şi reacţionăm ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, şi continuând să ne raportăm la o lume care nu mai există şi nu mai este operantă.

Detaşarea, moţăiala ne-au cuprins şi stăpânit până-ntr-aatât încât, dacă ne propunem azi, în mod excepţional, să punem stavilă unui proces economic sau social, unei piraterii "politic corecte", descoperim că, îndelung şi minuţios elaborate în lumea opacă şi închisă a adevăraţilor decidenţi, în timp ce noi somnolam, proiectele pe care vrem să le respingem, ca nepotrivite pentru noi şi interesele noastre, au fost temeinic înrădăcinate în sistem, ele fiind de acum singurele conforme cu gândirea dominantă, singura valabilă şi permisă...Pasivitatea noastră ne face să ne lăsăm prinşi în ochiurile unui năvod politic, ale unei plase care acoperă în întregime planeta."

Citatul de mai sus este dintr-o carte pe care musai trebuie s-o recitim(deşi este tradusă oribil, până la ininteligibil, pe alocuri!): "Oroarea Economică" , a cărei autoare este Viviane Forrester. Cartea a fost scrisă în 1996, într-o perioadă în care economia franceză traversa o criză profundă, marcată mai ales de şomaj, şi în care toată lumea se grăbea să caute salvarea în reţetele neo-liberale ale "consensului de la Washington", în care modelul social francez era pus în discuţie şi începea să fie dezmembrat. multe dintre cele scrise de Viviane Forrester sunt valabile şi acum.

Da, ceea ce ni se întâmplă acum este numai şi numai din vina noastră. Nu ne-a păsat de munca noastră şi de sacrificiile din anii comunismului, şi am permis jaful generalizat al proprietăţii publice, sub pretextul privatizării. Am acceptat dezmembrarea statului, ca sistem de gestionare colectivă a riscurilor, dub pretextul că este prost administrator şi cam tiran de felul lui, am acceptat ca banul să devină unicul mijloc de selecţie şi de afirmare politică şi socială. Suntem vinovaţi că am permis unor nulităţi să monopolizeze spaţiul public, şi unor false elite să ne conducă. am acceptat desfrâul mediatic, demagogia, populismul. Nu mai recunoaştem nicio autoritate, nici măcar pe cea a Divinităţii, ne-am lepădat de orice constrângeri morale.

Am refuzat să se raportăm critic la realităţi, nu mai vrem să judecăm cu capul nostru. Am accepat să fim umiliţi şi să ne plocoim în faţa a tot ceea ce vine din subcultura altora, doar pentru a demonstra că ne-am rupt de trecut. Ne-am negat identitatea, am ajuns o plastilină în mâna unor manipulatori cinici, care ne manipulează vieţile şi conştiinţele cum le dictează lor interesele. Ne mulţumim să supravieţuim, în loc să trăim. Noi ne-am construit propria noastră oroare şi ne-am închis în ea, aruncând cheia pe fereastră. Nu ne-am lăsat nici măcar portiţa de salvare a speranţei.