Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Criză mare, monşer!

După criza subprime, este aproape sigur că americanii se vor confrunta cu o alta: criza datoriilor neplătite de pe cărţile de credit, care se pare că au ajuns pe la vreo mie de miliarde de dolari! Şi este foarte probabil să aflăm că se repetă scenariul din cazul subprime: datoriile americanilor pe cărţile de credit au fost "feliate", iar feliile vândute diverselor bănci şi fonduri închise de investiţii, aflate în căutare de profituri mari pe termen scurt.

Indubitabil, în ORICE economie, consumul, public şi privat, este un motor extrem de puternic al creşterii economice. Şi aici se află, în opinia mea, explicaţia faptului că Bursele scad dramatic, după vreo două zile de relative creşteri: investitorii se tem că va urma o gravă criză a creditului, care să ducă la reducerea bruscă a consumului.

Faptul că statele au admis să injecteze bani publici pentru recapitalizarea băncilor nu înseamnă că accesul la credit va mai fi atât de uşor ca până acum. Deşi nu de bani vor duce lipsă băncile: în astfel de perioade, comportamentul gospodăriilor este unul preventiv, care se traduce prin amânarea consumului şi creşterea economisirii. Cea mai bună dovadă că aşa funcţionează lucrurile îl reprezintă acţiunea de relansare a consumului, din vară, din SUA, când statul american a oferit unor largi categorii de cetăţeni un credit de impozit, un cec a cărui valoare mergea de la 600 la 1200 de dolari. Acum, când s-a tras linie, s-a văzut că acţiunea, care a costat 100 de miliarde de dolari, a fost un eşec, peste 80% din această sumă fiind economisite, nu cheltuite.

Este foarte probabil că repetarea acestui scenariu nu are cum duce la alte rezultate, deşi McCain se gândeşte să-l folosească. Paradoxal, acum se pune întrebarea: cum relansăm consumul, pentru a nu gripa sistemul economiei reale? Spun paradoxal, pentru că acum toată lumea condamnă abuzul de consum, ca motor al creşterii economice.

Şi mai ales, despre ce consum vorbim? Consumul gospodăriilor este dependent de venituri, care în Occidentul dezvoltat au scăzut semnificativ în ultimii 20-30 de ani, şi, cum am mai arătat, puterea lor de cumpărare a fost menţinută prin apelul la credite. Acum acest lucru nu se mai poate. Ca atare, se va intensifica presiunea pentru mărirea veniturilor din muncă, ceea ce înseamnă, cu alte cuvinte, o mai echitabilă împărţire a profitului între capital şi muncă. Inevitabil, se vor face presiuni şi pentru reducerea dumpingului fiscal şi social pe care îl practică unele state, precum România, prin cota unică de impozitare, care accentuează polarizarea socială.

Consumul public, la rândul lui, va fi şi el afectat de criză, câtă vreme, cu mici excepţii, bugetele tuturor ţărilor dezvoltate sunt deficitare. În SUA mărirea deficitului bugetar nu poate fi o problemă, dar banii se duc acum în gaura neagră a războiului "anti-terorist". În Europa creşterea deficitului bugetar este practic imposibilă, mai ales în zona euro şi în ţările membre ale UE, unde el este limitat la 3% din PIB. Mulţi au văzut în această condiţie, din cele cinci ale "criteriilor de la Maastrich", principala explicaţie a faptului că în UE media creşterii economice este la jumătatea celei americane.

Dacă europenilor mărirea deficitului le este, practic, interzisă pentru a-şi putea relansa creşterea economică prin finanţarea de noi proiecte de investiţii publice în infrastructuri, atunci cum pot acţiona, pentru că nici parteneriatele public-privat nu au cum găsi surse de finanţare în condiţii acceptabile?

Rămân banii fondurilor suverane ale Chinei, pe de o parte, şi ale ţărilor exportatoare de petrol din Golful Persic şi din Rusia. Numai că şi aceste ţări au probleme: excedentul comercial al Chinei va scădea, inevitabil, odată cu scăderea cererii pe pieţele americană şi europeană, în special, iar încasările din petrol se vor plafona. Nimeni nu credea serios că petrolul va rămâne la nivelul atins la jumătatea lunii iulie, de aproape 150 de dolari pe baril. Este foarte probabil că preţul se va stabiliza undeva în intervalul 60-90 de dolari barilul, funcţie şi de conjunctura economică.

Vor investi aceste ţări cu mari surplusuri de balanţă în economiile americană şi occidentală, şi dacă da, în ce condiţii? De aceşti bani depinde, până la urmă, relansarea consumului, în sens larg.

Abia acum descoperim cât de interdependentă a devenit lumea după căderea Zidului Berlinului şi cât de periculoasă poate fi piaţa, lăsată de capul ei. Nu cred că soluţia propusă de Nicolas Sarkozy, aceea de a crea un guvern economic mondial, va fi acceptată, dar aceasta este prima criză cu adevărat globală, şi nu poate fi gestionată dacă nu sunt antrenaţi în gestionarea ei TOŢI actorii semnificativi.

Ce va fi în România? Criză mare, monşer!