Arma secretă a săracului
Foto: Gândul
Cum putem măsura succesul reformei sistemului de sănătate din România? Măsurând cozile care se formează ori de câte ori sunt scoase din biserici sau aduse din alte ţări moştele unei lungi serii de sfinţi, unul mai făcător de minuni decât altul. Pe an ce trece cozile sunt tot mai mari, iar lumea, care stă la coadă cu zilele, care doarme noaptea pe asfalt, prin parcuri, pe tăpşane, care îndură ploaia, frigul, arşiţa, tot mai disperată. Pe cine întrebi ce-l mână să facă aceste eforturi, nu-ţi dă decât un singur răspuns: se roagă pentru sănătate.
Azi a fost una dintre acele zile în care disperarea socială a atins un maxim. Am văzut la Patriarhie, la moaştele sfântului Dumitru, scene apocaliptice, cu echipaja de la Crucea Roşie şi de la Ambulanţă cărând cu targa oameni căzuţi la "datorie". Oameni care se îmbulzeau, care se călcau în picioare, accidente vasculare celebrale, infarcturi, crize diabetice, mâini şi picioare rupte. Nu se poate!
Într-o ţară civilizată, aşa ceva este de neînţeles. La noi este regula. Şi din tot circul ăsta nu puteau lipsi politicienii: Băsescu, Tăriceanu, haita de şobolani bine hrăniţi de la PD-L, ceva gingirică de la PNL. Toţi idioţii ăştia nu şi-or fi pus întrebarea: ce-i face pe români să stea la cozi kilometrice pentru a trece prin faţa onor oase?
Ei o fac pentru imagine. Că au sănătate, şi dacă nu, la banii lor, îşi cumpără. Se tratează la cele mai bune spitale din străinătate, nu au probleme cu plafonul la medicamente. Dar bătrânii, copiii, bolnavii, handicapaţii, săracii, ei de ce se bulucesc la "sfinţi", ca pe vremuri la "fraţii Petreuş"? Că sigur nu e vorba de fervoare religioasă. Nu e nimic religios în acest spectacol halucinant.
Este vorba de eşecul statului, care nu mai poate face aproape nimic pentru cetăţeni. Toţi aceşti credincioşi de nevoie sunt victimele sistemului public de sănătate. Şi rugatul la moaşte este ultima lor speranţă, după ce nici medicii, nici spitalele, nici medicamentele, nu le-au rezolvat problemele. Nu pentru că toţi ar fi cazuri fără speranţă, ci din nepăsare, birocraţie, în ultimă instanţă din lipsă de compasiune. Sistemul a devenit unul lipsit de suflet, la limită inuman. Şi fiecare încearcă să rezolve lucrurile pe cont propriu. Iar închinatul la moaşte este arma lor secretă în lupta pentru supravieţuire...
Iar Biserica Ortodoxă, în loc să se bucure, ar trebui să se teamă de "succesul" de public al moaştelor sfinţilor.
9 comentarii:
Nu e nici o diferenta intre MOASTE si MAGAZINE mergi la ele te crucesti si dupa accea e aceasi zi si noapte trista si plina de neprevazut
Pelerinajul la moaste a devenit un obicei raspandit printre oamenii de rand. Cei care pot sa spere in minuni ale Dumnezeirii. Fenomenul este, pentru mine, greu de inteles. Dar le invidiez pe aceste persoane care pot spera intr-un sprijin obtinut pe aceasta cale...
Moastele in sine, mi se par o barbarie curata...
Boala tarii in care m-am nascut se numeste socialism, si este cronica; boala s-ar fi putut trata eficient incepand din 1990 (taierea cozii pisicii), dar s-au preferat leacuri babesti si prisnite, pentru ca tumorile sa-si continue huzurul de profitori ai tarii (de forma, chiar au renuntat la puterea politica, dar au preluat-o pe cea economica).
Astazi tara aproape ca a intrat in metastaza.
Maine,...
Ma gandesc serios, si cu ceva regret - admit, daca nu e cazul sa mor totusi in alta tara.
O tara in care credinta in Dumnezeu nu este un spectacol de circ sau o ultima arma a cetateanului obisnuit, ci o stare de spirit liber asumata.
O tara in care orice functionar public nu este un pui de sef, ci un slujitor al cetateanului.
O tara in care efortul propriu nu este invidiat si penalizat prin supraimpozitare, ci apreciat si stimulat.
@ Anonim
Chiar exista o asemenea tara ?
Tare ma indoiesc.
Si boala tarii in care m-am nascut si am trait NU este socialismul.
Boala se numeste reinstaurarea capitalista. Cea care a epuizat poporul roman si i-a secatuit sufeltul. Numai pelerinajul la moaste i-a mai ramas....
@anonim
Nu e cazul sa mori in alta tara, ci sa traiesti si sa muncesti, cel putin un an sau doi, acolo, adica intr-o tara economic desvoltata. Desi momentul de fata, in care se pregateste in tacere o anumita revolutie in economie, nu e cel mai potrivit pentru o astfel de experienta. In orice caz daca te vei duce in Spania, Franta sau Germania, cu prejudecatile formate in ultimii 18 ani in Romania despre "boala numita socialism", nu vei avea nici acolo prea mari sanse. Caci interventia statului in functionarea bancilor (mai intai) si a marilor concerne (mai apoi) este si in vest tot un fel de socialism. Pe care il aplica cu succes chinezii, de pilda...
@geomarz: Problema mea nu este daca exista o asemenea tara, ci pe care anume dintre ele sa o aleg.
Boala o putem denumi cum vrem, dar simptomele ei sunt: inversarea scarii valorilor, marlania si minciuna aproape generalizate, convingerea ca daca facem umbra pamantului, atunci trebuie sa ni se dea, ca meritam.
@n. raducanu: Nu-mi doresc sa mor in alta tara, dar probabil ca asa se va intampla, deoarece cu siguranta copiilor mei n-am sa permit sa li se serveasca zilnic acelasi rahat care mi s-a servit mie timp de 18 ani.
In ce priveste Spania = nu cunosc, Franta = aveti perfecta dreptate, dar la Germania trebuie sa admiteti ca au inceput sa se miste in directia corecta.
Si Va rog credeti-ma pe cuvant, ce fac aici pot face oriunde.
@ anonimule
Traiesti intr-o lume paralela cu realitatea...
Daca dumneata consideri ca vei trai mai bine in Germania, sau Franta, te sfatuiesc sa incerci.
Dar cel mai bine este sa nu-ti inchizi calea de intoarcere...
@geomarz: Multumesc de sfat, totdeauna las loc de buna ziua.
Intr-adevar traiesc intr-o lume paralela cu realitatea: Romania.
Un trai mai bun in alta tara - despre asta vi se pare ca am scris?
Am scris, printre altele, despre lipsa rahatului servit cetateanului ca rasplata pentru impozitele platite constiincios.
Iar referinta la Germania nu se lega de o posibila emigrare acolo ci de faptul ca economic, spre deosebire de Franta, ei au inceput sa se miste in directia corecta.
Oricum, D-vs. aveti respectul meu, geomarz.
@ Anonim
Respectul meu pentru dumneavoastra este implicit.
Nu inteleg care este directia "corecta".
Trimiteți un comentariu