"Adevărata captivitate mentală a timpurilor noastre zace, însă, altundeva. Încrederea contemporană în "piaţă" îşi urmează riguros doppelganger-ul de secol XIX: credinţa necondiţionată în necesitate, progres şi Istorie. Aşa cum nefericitul cancelar al Partidului Laburist britanic din perioada 1929-1931, Philip Snowden, a cedat în faţa crizei şi a declarat că nu are niciun rost să te opui legilor ineluctabile ale capitalismului, conducătorii de azi ai Europei se aruncă în austeritate bugetară pentru a linişti "pieţele".
Dar piaţa, ca şi "materialismul dialectic", e doar o abstracţiune: în acelaşi timp ultraraţională(argumentul ei bate tot) şi o culme a lipsei de raţiune(nu poate fi contestată). Îşi are adevăraţii susţinători: gânditori mediocri prin contrast cu înaintaşii fondatori, dar totuşi influenţi; tovarăşii de călătorie care poate se îndoiesc în sinea lor de pretenţiile dogmei, dar nu văd nicio alternativă la a o propăvădui; victimele, dintre care multe, mai ales în SUA, au înghiţit îndatoritoare pilula şi proclamă cu mândrie virtuţile unei doctrine ale cărei beneficii nu le vor vedea nicicând.
Mai presus de orice înrobirea unui popor de către o ideologie se măsoară cel mai bine prin inabilitatea colectivă de a imagina alternative.* Ştim perfect că încrederea neţărmurită în pieţele nereglementate ucide: aplicarea rigidă a ceea ce până de curând era "consensul de la Washington" în vulnerabilele ţări în curs de dezvoltare, cu accentul pe politici fiscale stricte, tarife scăzute şi dereglementare, a distrus milioane de existenţe. Între timp, "termenii comerciali" stricţi pe baza cărora se permite accesul la produsele farmaceutice vitale au redus drastic speranţa de viaţă în multe locuri. Dar, pentru a folosi exprimarea nemuritoare a Margaretei Thatcher, "nu există alternativă".
Exact în aceşti termeni a fost prezentat beneficiarilor săi comunismul, după cel de-al Doilea Război Mondial; şi pentru că istoria nu-şi putea permite aparent alternativă la viitorul comunist, mulţi dintre admiratorii străini ai lui Stalin s-au lăsat duşi de val în captivitate intelectuală. Dar când Milosz a publicat "Gândirea capitvă", intelectualii occidentali se contraziceau încă în legătură cu diverse modele sociale realmente competitive, piaţă socială sau variante liberal capitaliste ale pieţei controlate. Azi, în ciuda câte unui sporadic şi insignifiant protest keynesian, domneşte consensul."
Tony Judt, Cabana amintirilor, Polirom, 2011, pag. 176-178
* Am un scurt comentariu de făcut. La noi poporul este înrobit de ideologia supravieţuirii, pentru că alta nu cunoaşte, şi pentru că i se spune că nu există alternativă la ea. Asta ne-a împiedicat şi ne împiedică să ne imaginăm alternative, să ne proiectăm imaginea în viitor. De aici şi lipsa de reacţie, lipsa de solidaritate şi, în general, lipsa de spirit comunitar. Noi suntem sclavii supravieţuirii.
Un comentariu:
Chestia asta ca nu exista alternativa e o mare MINCIUNA. Alternativa este de a crea mecanisme de control si reglare a functionarii pietelor, ca sa nu se creeze dezechilibrele exacerbate economice si sociale de azi. Sigur ca preotii neo-liberali predica din Biblia Lacomiei la orice ora. Asa doar si-au facut averile OBSCENE, si au saracit majoritatea care au fost de buna credinta si au urmat regulile jocului. Dar oamenii au fost MINTITI continuu.
Culmea e ca pina si PREOTII spun citeodata adevarul, fara sa vrea. I-auzi-l pe Mitt Romney:
“If you just cut, if all you’re thinking about doing is cutting spending, as you cut spending you’ll slow down the economy.”
http://www.nytimes.com/2012/02/24/opinion/krugman-romneys-economic-closet.html?_r=1
Trimiteți un comentariu