miercuri, 8 februarie 2012

Cum pizda mă-sii?



Pe EvZ este un dezmăţ anti-USL, cu accente isterice în ceea ce-l priveşte pe Crin Antonescu. RL este ceva mai calmă, dar tot ziar de luptă împotriva opoziţiei este.

Probabil că ăsta este motivul pentru care în cele două ziare apare acelaşi titlu: Războiul Rece dintre Crin Antonescu şi Victor Ponta. Sigur, în RL este preluat articolul(de tot căcatul!) din EvZ. De când, şi unde s-a mai văzut, două ziare aflate în concurenţă, chipurile, îşi preiau unul altuia articolele? A, poţi cita, dacă ai ceva de argumentat.

Oricum EvZ devine halucinant. Cristoiu delirează, şi vede în manifestaţiile din ţară o mişcare genială a lui băsescu, pentru a le-o trage ălora din PDL! Adică băsescu e atât de pervers încât îi place să audă lumea înjurându-l ca la uşa cortului şi strigându-i "Jos băsescu!" E ca şi cum ai spune că băsescu e de Spitalul 9, secţia nebuni furioşi!

Nu mai puţin de patru editoriale se referă la USL şi la liderii ei, iar încă trei, deşi par a avea alte teme, tot şuturi în curul opoziţiei trag. Ceea ce este, trebuie să recunosc, o performanţă!

Din partea mea EvZ poate să lingă cât vrea curul băselului şi pe cele ale slugilor sale. Dar dacă tort o fac, măcar s-o facă inteligent, să nu ne insulte inteligenţa. Dar la ce să te aştepţi de la un partid de-a dreptul fascist, cul a ajuns PDL, adevăratul sponsor al EvZ? Şi propaganda se face cu parul, nu doar guvernarea!

2 comentarii:

Lucian Sarbu spunea...

Ați văzut ultimele date de la BRAT? EVZ mai vinde cât un ziar județean. E normal să fie disperați, dacă se scufundă corabia, se scufundă și ei.

ANONIMUS spunea...

Bravo Dle .Crin Antonescu ,daca v-a ataca lombrozienii de la EVZ si altii ,a-ti nimerit in tinta.Dl-e
Ponta mare grija daca v-a laudat cineva,ar trebui sa fie un semn de pericol.Cristoiu cu asemenea teorie insulta toate dobitoacele din Gagesti cu care au coabitat.Si astea sunt mai inteligente.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...