vineri, 3 februarie 2012

Vouă nu vi se face frică?



Uşor, uşor, Bucureştii sunt rupţi de restul ţării. Nu ştiu cum o fi în afara oraşului, dar în Bucureşti viscolul este un soi de caricatură, iar de nins, parcă e vorba mai degrabă de un soi de pulbere fină. Dar, mai ştii!

Ce ne-a învăţat criza asta? Că avem două autostrăzi, oricum vai mama lor, care se închid imediat cum bate vântul. Cel puţin eu, unul, nu-mi amintesc ca Bucureşti-Piteşti să se fi închis atât de des ca acum. Despre A 2 nu  mă pronunţ. Dar, prieteni, când proiectezi aşa ceva, nu te documentezi şi tu? Nu te întrebi ce se întâmplă când bate crivăţul? Cum protejezi calea de rulare? Nu plantezi în punctele critice perdele de protecţie? Nu pui parazăpezi? 

Ţara asta nu mai ştie lucruri banale? Nu mai are ingineri? Nu mai există norme de proiectare? Nu mai există statistici meteo? Oameni care gândesc? 

S-a spus că statul e inept, că e prost manager, că e vai mama lui. Am ridicat în slăvi iniţiativa privată. Dar autostrăzile, cu excepţia A 1, sunt proiectate şi construite de privaţi. Sunt administrate de privaţi. Firmele care întreţin drumurile sunt private. Vi se par nişte genii, nişte exemple de bună guvernare corporatistă? Nu, ele sunt meştere la un singur lucru: la maximizat profitul, în detrimentul calităţii şi în dispreţul contribuabilului. 

Să zicem că ne-am obişnui cu ideea că nu ne putem baza pe stat. Dar nu vi se face frică la gândul că şi "privaţii" sunt la fel de inepţi, de ineficienţi de de nesimţiţi ca şi statul?   

6 comentarii:

Anonim spunea...

Stimate d-le Constantin,
Sincere felicitari pentru pozitia dvs. Sunteti ca Piata Universitatii prin mesajele dvs.Sa va dea d-zeu sanatate.

ciprian teodorescu spunea...

sambata trecuta am avut "curajul"sa merg pe A2,pana la fundulea,la tara.era prima zi cand se deschisese A2.ceea ce a urmat a fost un calvar:maxi-taxi cu care am fost oprea din doua in doua minute.era si un utilaj in fatza care dadea zapada.si-atunci cum Dumnezeu era deschisa.ai mei mi-au spus ca vin sa ma ia din camp,dar ce rost avea,era acelasi lucru.oamenii erau plni cu papornitze,se riscasera si venisera la capitala sa isi ia diverse.la Belciugatele am vazut zapada cat casa,la propiu.pe carosabil era gheata.am facut doua ore treizeci ,pentru 36 de km.cand am ajuns in sat,zapada era data cu niste utilaje,si se facusera,nu stiu daca ma credeti,nameti de 3 metri pe marginea drumului.Pe A2 sunt si "parazapezi"(circul adesea pe acolo si stiu) dar traversand campia,vanturile astea sunt o chestiune cam incontrolabila.
o sa postez si ceva poze.

Anonim spunea...

>Să zicem că ne-am obişnui cu >ideea că nu ne putem baza pe >stat. Dar nu vi se face frică la >gândul că şi "privaţii" sunt la >fel de inepţi, de ineficienţi de >de nesimţiţi ca şi statul?

Ha-ha, nea Costele, ce vizionar esti! Sa-ti spun una: sunt de ceva ani intr-o institutie bugetara care se joaca cu fondurile europene. La un moment dat am avut o colega foarte decorativa care se ocupa de proiectele de reabilitare a termoficarii in orasele mari. Dupa scenariul stiut, "n-avem bani, nu putem angaja alti oameni", sefii colegei decorative care ar fi vrut sa o mentina pentru proprietatile sale fizice (din intamplare ea era si inteligenta si muncitoare, dar PDL-ul local nu aprecia asta) au tot presat-o sa faca si alte munci si sa aiba o atitudine "proactiva". Adica, in mintea lor, sa rezolve problemele institutiei pe propria fiinta si pe propriul buzunar, daca nu avea chef sa se prostitueze! Ceea ce colega nu a inghitit. Asa ca a plecat la privat, in consultanta. Unde nu e "nesimtita, inepta, ineficienta" si isi face treaba. Pe un salariu triplu. Care ghici de unde e platit? Din contractul facut de firma cu statul roman. Ce metoda mai buna de a ne fura singuri caciula vrei?!

atdoru spunea...

Am mai scris,repet: vai de steaua noastră!

Fluieratorul spunea...

Care oameni mai gindesc? O tara in pana de inspiratie... Privatii despre care vorbiti nu sint chiar privati "veritabili", sint clientii politici ai statului.

ANONIMUS spunea...

Greseala este ca ceea-ce in deobste este adevarat,la noi nu e adevarat cand este vorba de capitalisti romani.Poti sa cauti cu lupa unul sa nu fi reusit furand de la stat.Poate cei cu AT,sau vreo "rara avis"cu totul de necrezut.Dincolo este rar un capitalist sa reziste facand ceva
prost ,sau pur si singur nefacand decat masini de lux pentru toape de cea mai joasa speta.