joi, 9 februarie 2012

Radicalizarea talibană a opoziţiei anti-băsescu



Oponenţii actualei guvernări se radicalizează, şi devine talibani de-a dreptul. Reacţia la discursul lui Ponta este de-a dreptul isterică, şi vine din partea unor oameni care nu sunt nici Mircea Badea, nici Victor Ciutacu, nici Mugur Ciuvică. Oameni care nu au nimic de câştigat, mediatic vorbind, din radicalizare talibană. Şi cu toate astea o fac. 

E drept, nu Ponta i-a talibanizat, ci băsescu, pentru că, la rândul lui, a fost taliban în reacţia lui la cererile Pieţei. Dar această talibanizare nu este bună, pentru că poate genera ruperea USL, adică exact ce doreşte actuala putere. Strada, şi vocaliştii din presă, trebuie să înţeleagă că interesele românilor nu pot fi promovate decât politic. Şi acum alternativa politică este USL, cu toate problemele ei, reale sau imaginare. 

Pot cei din stradă, şi vocaliştii din presă, construi o altă alternativă politică, alternativă care să joace după regulile democraţiei? Dacă da, s-o vedem. Dacă nu, atunci să fie responsabili, şi nu talibani. Pentru că talibanismul nu duce decât la distrugerea a ceea ce au construit până acum. 

Şi încă ceva: dacă eu, sau alţii, care înjurăm, la propriu, puterea pe blog, avem libertatea s-o facem, nici Ponta, nici Antonescu nu au dreptul s-o facă. Să nu amestecăm lucrurile.  Pentru că nici eu, pus în situaţia de a-i spune ceva, faţă în faţă, lui Muţunache, sau Pulimii Sale, n-am să încep prin a-i băga în pizda mă-sii. Şi nu, nu e ipocrizie. E realism...  

5 comentarii:

Anonim spunea...

Haideti dle Gheorghe, nu va mai faceti ca nu intelegeti: Ponta nu avea ce sa caute acolo si nici sa tina un astfel de discurs. Punct. Daca nu intelege(a) acest lucru, sa se lase de politica. Daca s-a dus in parlament ca s aina deliberat acel discurs, e si mai grav.
Repet, NU trebuia sa mearga in parlament. Ce a cautat, si el si socru-sau? Dvs sunteti un om inteligent (ador blogul dvs) si intelegeti f bine implicatiileatitudinii lui Ponta. Pe mine m-a pierdut de elector-foarte serios-si nu vad sa revin asupra deciziei.

casandra spunea...

Tare mi-e teama ca o mare parte a "electoratului" s-a radicalizat mai abitir decat Opozitia.
Deja cetatenii au intrat in transee, psihologic vorbind. Si impusca tot ce vad.
Mare vulnerabilitate. Daca apare careva rezonabil de civilizat, pe care sa-l crediteze 100% ca fiind contra lui Basescu si PDL, sunt in stare sa-l unga si imparat, numai sa scape de pedelisti.
Despre presari ce sa spun, se considera deja, cu sinceritate, trambitele Ierihonului. Urate vremi. Nefericitul ala de Ungureanu sta pe un vulcan care sta sa erupa.

pacos spunea...

Cu sau fara realism, Ponta nu avea ce sa caute acolo. Mai ales ca nu l-a informat pe Antonescu despre aceasta intentie. Daca tot esti intr-o alianta, macar informeaza-ti partenerii de ce vei face. Mai ales ca vei vorbi si in numele lor.

Incepe sa deranjeze, din ce in ce mai tare, acest Ilie Sarbu. Ok, e seful grupului de la Senat. Dar pare ca principalul lui rol e sa-l "conduca" pe Ponta.

Ma uit acum la emisiunea Danei Grecu. Si se vorbeste despre cum niste baieti din fieful lui Oprisan (alt mare "meserias" din PSD) au deszapezit strada pe care locuieste tatal lui Nazare. Pana la poarta acestuia. Si atat. Pentru restul oamenilor de-acolo, nu s-a putut. Da' da-i dracului, sa se descurce, ca n-au feciori ministru.

Mi-e sila.

ANONIMUS spunea...

Ori ce miscare ,optiune ,actiune sau "tic"este pur politica.A se gudura in fata unui asemenea figuri,un maimutoi pus de Basescu,pune multe intrebari.Printr-e care despre ce "
schelete"are cunostinta Dl.Ungureanu?!.Nu sunt paranoic,dar de la declaratia ca SRI si SIE sunt OK(ok pe dracu?!),figura plouata pe care a etalat-o cand Dl .Antonescu isi tinea "cuvantul"apropo'de Dl.
Ungureanu la conferinta de pressa ,si ultima porcarie nu poate fi catalogata ca o greseala de "stil" ci o sapaliga-n viitorul USL.Vad ca Dl.Ponta s-a molipsit de la Dl.Geoana.Ceva scartie desi Dl.Antonescu face uriase eforturi de a scuza "boroboatele "Dl-ui Ponta.Era prea frumos ca sa ramana unica "lovitura ce-a maiastra cu tesla-n coaisele proprii de catre Basescu".Pe multi a reusit sa-i piarda de musterii pentru USL.Pacat.

cristi spunea...

Vocaliştii A3 au căzut într-o capcană pe care şi-au întins-o singuri: s-au lăsat vrăjiţi de mitul superspionului şi au început să vadă peste tot trădări şi blaturi. Ponta a exagerat cu politeţurile şi cam atât. În rest, discursul lui nu înseamnă nici conciliere nici o apropiere de PDL. E parte dintr-o strategie electorală clasică de diversificare a mesajelor pentru a atrage câţi mai mulţi votanţi. USL nu este şi nu se poate prezenta ca un singur partid "unit în cuget şi simţiri", dacă ar face asta şi-ar lua adio de la 50%. Aşa că l-au distribuit pe Antonescu în rol de pitbull şi pe Ponta în rol de conciliator. Poate că ar fi fost mai bine invers având în vedere ce vrea să ajungă fiecare, dar mă rog...

Răspunsul băsiştilor era de aşteptat: ei văd - sau ne spun nouă că văd - în asta o apropiere a PSD de Băsescu şi o viitoare rupere a USL, care după ei se tot rupe de când s-a înfiinţat. Badea, Ciutacu şi Ciuvică sunt de acord - din cu totul alte motive şi în mod iraţional. Dacă Ponta e într-adevăr blatist şi trădează aşa cum cred ei atunci atitudinea lor e justificată dar nu serveşte la nimic. Dacă însă nu este atunci cine face jocul lui Băsescu din prostie, ghici ghicitoarea mea?