Aveţi mai jos citate dintr-un lung, imposibil de lung, articol, publicat de Dan Cristian Turturică, băsist notoriu, şi specialist în păpat banii proştilor care se cred moguli de presă, după ce au făcut avere din ace, brice şi carice. Este un delir anti-democratic, în care ni se explică de ce a fost decisă spargerea USL. Şi că acum reformiştii sunt...securiştii, care ne duc pe drumul cel bun, pe care ni-l arată UE şi NATO.
"Efectele necrozei politice nu ne-au întunecat doar orizontul cotidian, ci ne compromit şi obiectivele strategice pe care ni le-am asumat o dată cu intrarea în Uniunea Europeană, în NATO şi prin parteneriatul cu Statele Unite ale Americii. Paradoxal (sau nu) este că partenerii noştri au pus presiune pe clasa politică pentru a se reforma mai mult decât o fac românii de rând, adevăratele victime ale SISTEMULUI.
De aceea, nu este de mirare că principalii vectori care au preluat această presiune externă, care dă glas şi coerenţă nemulţumirii aproape mute a marii majorităţi a românilor şi au transpus-o în politici, acţiuni şi atitudini interne, au fost principalele instituţii de contact cu partenerii europeni şi americani: preşedinţia, serviciile secrete, Departamentul Naţional Anticorupţie, Agenţia Naţională de Integritate, Ministerul de Externe.
Aşa se explică de ce, în special în ultimii doi ani, progresele vizibile din societate au fost legate în principal de numele acestor instituţii. Îmbrăţişarea, fără rezerve, proactivă, a direcţiei strategice pro-americane şi pro-europene de către preşedinte, parteneriatul deplin cu aliaţii în care sunt angrenate cele două servicii secrete principale, SIE şi SRI, începerea unei operaţiuni de epurare a acestora de generali şi alţi înalţi ofiţeri, corupţi sau compromişi de legături interne şi internaţionale nocive, condamnarea unora dintre ei, eforturile reale de profesionalizare, crearea unui grup sănătos de magistraţi, care au început să atace frontal componente ale marii corupţii şi evaziunii fiscalale, realizarea unui front comun între serviciile de informaţii, magistraţii oneşti şi agenţii de integritate, care prin anchetele penale deschise împotriva unor politicieni, oameni de afaceri, magistraţi şi ofiţeri de informaţii corupţi au început să pună presiune pe întregul SISTEM de relaţii mafiote care parazitează instituţiile statului - totul cumulat a creat un momentum pentru ca parcursul României să intre într-o nouă etapă, care să ne apropie de ceea ce nu doar noi, ci şi partenerii noştri strategici îşi doresc: să devenim o ţară puternică, cu un comportament democratic previzibil, care să fie nu doar un aliat militar de nădejde, ci şi un partener economic solid...
Foarte important, şansa guvernului Ungureanu poate deveni realitate şi pentru că învestirea ca premier a unui om de un alt calibru se bucură de un context aparte. Impunerea sa de către nucleul reformist a fost acceptată de către PDL şi PSD cu o docilitate care dovedeşte că ascendentul pe care îl au cei ce stabilesc ritmul apropierii de Occident asupra celor ce până acum s-au împotrivit din toate puterile cedării privilegiilor pe care le presupune în mod obligatoriu această apropiere, este în creştere. Deşi construit pe principiul scopul scuză mijloacele, după cum arătam mai sus, acest ascendent are efecte surprinzătoare.
Aşa se explică, parţial, nu atât discursul cooperant al lui Victor Ponta din Parlament, cât schimbarea radicală din ultima lună a poziţiei sale faţă de serviciile secrete şi mai ales faţă de instituţiile justiţiei. Atitudinea faţă de existenţa şi performanţele DNA şi ANI reprezintă în continuare testul cel mai elocvent pentru ataşamentul unui politician faţă de direcţia pro-occidentală a ţării. Pe care PSD l-a ratat de fiecare dată.
Până acum, până la Victor Ponta, care, cu o lejeritate năucitoare, şi-a sucit discursul cu 180 de grade. Este sinceră această schimbare? Mă îndoiesc, însă cât timp Ponta se va abţine în în a mai face declaraţii sau gesturi publice menite să-i intimideze pe cei ce au contribuit la condamnarea lui Adrian Năstase şi a altor pesedişti (şi al căror număr este, orice s-ar spune, mai mic decât cel al pedeliştilor traşi pe tuşă) înseamnă că lesa care i-a fost pusă funcţionează.
Cine este girantul lui Victor Ponta? Cine este autorul schimbării sale la faţă şi poate chiar al strategiei prin care a jucat rolul partenerului perfect pentru Crin Antonescu şi Dan Voiculescu, pentru a-i lăsa apoi cu ochii în soare, în momentul în care se credeau mai aproape de victorie ca niciodată, îndreptându-se agale spre o colaborare distantă dar respectuoasă cu guvernul Ungureanu? Nu are nici o importanţă numele, ci doar poziţionarea acestui personaj, care este unul dintre cei mai implicaţi actori în relaţia cu Statele Unite ale Americii. Numai cu o astfel de recomandare ar putea Victor Ponta să fie primit la Washington, o vizită pe care până mai ieri o pregătea alături de Crin Antonescu şi pe care în final o va putea face doar singur. Şi care chiar dacă nu îi va deschide uşile la nivelul la care acces Mircea Geoană, de exemplu, va fi fi suficientă pentru a-i demonstra ce are de câştigat dacă iese de sub fustele lui Ion Iliescu.
Discursul din Parlament, curtenitor la adresa lui Ungureanu, are însă şi o altă explicaţie, care ţine exclusiv de presiunile la care liderul PSD este supus din partea colegilor nemulţumiţi de înţelegerea dezavantajoasă pe care a făcut-o cu Crin Antonescu. După cum scriam încă de la înfiinţarea USL, atunci când anticipam că această alianţă nu va rezista până la alegeri, liderii cu vechime în PSD sunt convinşi că partidul lor ar lua cel puţin 35% din voturi dacă ar candida singuri. Ceea ce înseamnă că alianţa la paritate cu liberalii, în urma căreia cele două partide şi-au împărţit în mod egal candidaţii la alegeri, i-ar avantaja doar dacă USL ar avea şanse să obţină un scor electoral de peste 70%. Cum această variantă este imposibilă, scorul maxim situându-se undeva sub 50%, rezultă că partea PSD-ului este cu cel puţin 10% mai mică decât cea pe care ar obţine-o dacă s-ar rupe de liberali. Pentru un partid hămesit după anii petrecuţi în opoziţie, 10% reprezintă un procent pentru care l-ar da afară şi pe Ion Iliescu. Cu atât mai puţin vor avea vreun scrupul în a rupe înţelegerea cu Antonescu şi Antena 3.
Somaţiile din ce în mai virulente de a renunţa la principiul parităţii cu liberalii pe care i le adresează colegii, în frunte cu Ion Iliescu, şi refuzul lui Antonescu de a renegocia sunt pe cale să îl scoată definitiv pe Ponta din echipa de vis a lui Voiculescu. Singura chestiune rămasă în discuţie priveşte modalitatea prin care se va produce această ruptură. Calea aleasă de PSD este, se pare, antagonizarea PNL-ului, prin gesturi care să demonstreze distanţarea faţă de strategiile de acţiune comune stabilite în trecut. Exact pe enervarea lui Antonescu au mizat social-democraţii atunci când au decis ca Ponta să ofere susţinere condiţionată guvernului Ungureanu şi tot o reacţie virulentă a liberalilor aşteaptă atunci când vor începe să participe la lucrările Parlamentului.
Escaladarea calculată a tensiunilor, care va continua prin spargerea grevei parlamentare de către PSD, îi va obliga pe liberali (acompaniaţi de corul isteroid din solda lui Vociulescu) să reacţioneze şi să dea ultimatumuri din ce în ce în ce mai disperate. Spargerea USL este o chestiune de timp şi va fi pusă în cârca lui Antonescu, care acţionează "nevrotic, excesiv, nerezonabil şi refuză să facă opoziţie constructivă". Excelentă mişcare, mai ales că va fi pusă în operă de Ponta, cel care s-a purtat exact ca Antonescu, până în urmă cu câteva zile. Şi în politică joul la ofsaid este foarte eficient şi nu doar împotriva adversarilor ci şi a coechipierilor. Izolarea lui Antonescu este un alt cadou, involuntar (?), pe care PSD i-l face lui Mihai Răzvan Ungureanu, care l-ar putea înfrunta pe liderul PNL în alegerile prezidenţiale.
Nucleul reformist al României a repurtat o dublă victorie importantă în această săptămână. Însă nu asistăm la un "happy ending" al pătimirilor noastre cu cei ce ne conduc, ci, în cazul cel mai optimist, la un "happy beginning" al reaşezării relaţiilor dintre noi şi ei. Un drum mai lin, dar care nu este nici pe departe lipsit de riscuri...
Următorul moment istoric din parcursul României va fi acela când se va naşte o altă instituţie care să fie suficient de puternică pentru a contrabalansa metodele autoritare care astăzi modelează România în direcţia corectă, dar care mâine ar putea să greşească portul. Iar această instuţie nu poate fi decât una singură: cea a cetăţeanului. Ea, însă, (din păcate?) nu poate fi înfiinţată prin decret prezidenţial. Ea trebuie crescută de fiecare dintre noi, zi de zi, printr-o atitudine critică şi constructivă faţă de putere. Oricare ar fi ea."
Prieteni, ce se întâmplă cu nebunii ăştia? Voi înţelegeţi de ce au fost posibile un Hitler, un Stalin, Holocaustul, Gulagul, lagărele de concentrare, totalitarismele de toate culorile? De ce au murit atâţia oameni? Pentru că tot felul de Turturici au găsit motivaţii pentru cele mai îngrozitoare abuzuri imaginabile, în numele unui viitor luminos!
Dacă vreţi să să nu mai aveţi parte de totalitarism, ieşiţi la vânătoare de Turturici!
2 comentarii:
Hear, hear!
Dl Turturica face parte dintr-e gazetarii basistii care au un semn distinctiv.Sunt niste Lombrozieni cu semnul lui Cain pe frunte.Ajutor psihiatric,si logopedic ar fi de trebuinta.Si in plus vreo cateva lectii de logica n-ar fi rau.Toate elucubratiile
despre disparitia rapida a USL-ului pot fi spuse concis in trei cuvinte:"Vrabia malai viseaza".USL-ul va ramane impreuna pentruca vor castiga alegerile cu peste 50%.Ca mare parte din populatie,iesita din sarite de"reformele"puterii ,cu Boc si cu Ungureanu ,care se vadeste ca o sa-l intreaca pe Boc ca nenorocire a guvernarii,cu clonele manuite de papusarii vechiului guvern o sa voteze in mare parte.Urmarea va fi ca UDMR-ul si
noul partid maghiar nu va intra in parlament.Sa nu uitam ca aceste zapezi vor fi urmate de cele mai grave inundatii cunoscute in Romania.Cum portocaliii n-au facut absolut nimic ca sa le contracareze se pot astepta ca PD-L-ul sa nu intre in parlament asisderea ca maghiarii,cu toate incercarile de salvare a guvernului de clone cu "Cobra cu ochelari"in frunte.USA si UE nu au decat interese si atat.
N-o sa-l salveze pe "Maximus Dementius Senilis " nu mai mult decat
Mubarak.Sa fim seriosi ,populatia romaniei in cvasitotalitatea ei n-are habar de intentia USA si UE,sau daca ar avea ea vreuna.Toate
asa zise reforme a puterii le-a simtit cu varf si indesat in buzunarele din ce in ce mai subtiate ale romanilor.Cum DDD a trecut cu paranoia un nivel de inteles chiar de "tampitii cu spume"ma tem ca se vor dumirii in viitor si se va desumfla ca vechiul UPNR care ori cum avea mai multi politicieni de oarece valoare.PD-L-ul si UNPR-ul sunt morti si ingropati dar nu sesizeaza inca situatia.Cine ar vrea sa-i salveze si pentru ce?!Dl.Turturica imi face mila si alaturarea ministrului propagandei lui Hitler cu el este ca si intr-e o insecta si un elefant.Cum poti cu toate mintile sa gandesti ca PSD-ul ar avea un interes sa salveze un cadavru politic?.Poate cu singurul neuron al Gugustiucului.Jalnic si de plans.
Trimiteți un comentariu