sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Presa faţă cu reacţiunea anti-băsistă


Pentru EvZ demonstraţiile de ieri practic nu există! În schimb ne spune că Sile Cămătaru e tandru cu curvele! Pentru RL demonstraţiile sunt proArafat, şi dă semnalul denigrării demonstranţilor, pe motiv că au fost chemaţi de PNL. Adevărul o scaldă, şi arată şi el spre politizare, de parcă nu despre politică este vorba în democraţie, cum despre politică este vorba şi în "reforma" sănătăţii. Gândul, după editorialul cu CTP, a ales să-şi pună curul într-o singură barcă, n-o scaldă şi o spune p'a dreaptă.  "Jurnalul Naţional" e şi el de partea poporului, ca să zic aşa. "Cotidianul" remarcă tăcerea din EvZ şi povesteşte despre felul în care au fost primiţi manifestanţii.  Oficina de net, HotNews, se dă echidistantă, dar aruncă ceva rahat înspre manifestanţi, pe motiv că sunt politizaţi. 

Azi sunt programate noi demonstraţii. Cum rezuma o profesoară situaţia aseară, "gata, nu se mai poate!" 

4 comentarii:

asybaris spunea...

Si Cotidianul si Gandul sunt niste simple adrese de net, nu mai apar pe print de mult. Eu stau foarte aproape de Cotroceni si credeti-ma ca nici dumneavoastra nu v-ati fi dus intre aia care venisera acolo.

AristotelCostel spunea...

@asybaris

Eu zic sa optezi pentru o polita de asigurare a linistii si ordinii, iar cand te bat la cap saracii suni la 22 22 22 si soliciti... liniste.

Pe de alta parte, daca nu-ti plac saracii, mai bine incearca o croaziera.

Pana una alta, smenarul latrau se maimutareste la umbra sistemului securistoid care-l protejeaza, dar, in principiu, e seful unui stat de... saraci.

In prostia lui, se autodefineste drept sef al statului, cand se gandeste la burdihanosii prosti din gasca pe care o pastoreste, iar atunci cand vorbeste despre un "stat mai suplu" se raporteaza la... saraci. :D

Cred ca si tu ai probleme cu... capcana asta.

asybaris spunea...

Daca ai indemnizatie de revolutionar sau ajutor social poti sa te duci acolo. N-am nimic cu saracii, ce castig (si nu mult)o fac din munca mea, dar cand vezi o turma de prosti manipulati care incurca traficul te gandesti ca jandarmeria e prea blanda. Daca asta e opinia publica si opozitia din Romania atunci imi pare rau pentru ei. Sa nu ne agitam inutil, vine PSD ul acus si atunci o sa ne linistim de tot.

AristotelCostel spunea...

@asybaris

Cum ar trebui sa arate opinia publica?

De ce un chiomp chel, cu o inteligență mediocră, un smecher cu un tupeu adolescentin si porniri de puțoi de cartier ar trebui tolerat drept președinte votat la... ambasada din Paris, iar o babă știrbă, aflată la dietă de 7 decenii, n-ar avea dreptul să se revolte?

Pentru că te deranjeaza pe tine?

Probabil "munca ta" nu ti-a mai permis sa menti un minim contact cu... realitatea.

Revolta si neintelegerile sunt de preferat fricii si slugarniciei. Nu degeaba a ajuns Romania in rahat sub conducerea unor comunisti de speta a treia... de dreapta, desigur.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...