Nu înţeleg voioşia tâmpă a celor care văd în actuala criză moartea statului social. Oricât ar părea de ciudat, statul nu moare. După statul social poate veni foarte bine statul totalitar. Imbecilii care n-au gustat din "deliciile" totalitarismului sunt amatori de adrenalină, după cum văd eu. Ei bine, fie că-i vorba de gulag, fie că-i vorba de lagărul de exterminare, nu e o veselie.
Unii cred că noul totalitarism nu va fi rău pentru ei, pentru că au bani, şi se descurcă. Mai mult, se visează un soi de stăpâni de scavi. Nu sunt atât de inteligenţi să înţeleagă că nici măcar banii nu le oferă imunitate într-un regim totalitar, că doar un stat democratic le oferă garanţii şi securitatea necesare să se bucure de banii pe care îi au.
Iar principala lor garanţie este tocmai existenţa statului social. Care, da, are un cost. Dar absenţa lui i-ar putea costa viaţa, aşa nu-i costă decât impozitele şi taxele, mai mari sau mai mici. Orice distracţie se plăteşte, până la urmă. Diferă doar mijlocul de plată.
Credeţi că într-o lume în care, în ciuda creşterii economice galopante de după WW II, sărăcia nu doar că nu a scăzut(în termeni absoluţi), ci cuprinde până şi clasa de mijloc, oamenii vor înghiţi liniştiţi vestea că există semeni ai lor atât de bogaţi încât să-şi permită locuinţe şi proprietăţi de sute de milioane sau chiar miliarde de euro? De unde vin banii ăştia? Ce au revoluţionat oamenii ăştia, de au câştigat atât?
Toate revoluţiile sângeroase au avut drept punct de plecare polarizarea socială extremă, care naşte frustrări şi resentimente. Şi cât de bou să fii, ştiind astea, să distrugi plasa de siguranţă tocmai în punctul cel mai periculos al traseului, când eşti chiar deasupra hăului, la o mie de metri înălţime?
Nu ştiu dacă o fi sau nu moral să plătim, prin intermediul statului social, pentru a avea pace socială. Ştiu doar că este sănătos, că în absenţa păcii sociale nu ar fi nici creştere economică, nici bunăstare, nici pace. Întoarcerea la capitalismul sălbatic nu este posibilă. Este una dintre acele utopii care au însângerat istoria omenirii.
Poate nu ar strica să citiţi şi asta, pentru a înţelege mai bine cum ne-am schimbat în ultimul secol, care a fost motorul schimbării. Şi după asta să medităm la faptul că în momentul în care frica nu mai funcţionează, urmează schimbarea violentă a ordinii de fapt, şi de jure...
5 comentarii:
Da, Claude Karnoouh. Intrebarea e daca exista post-capitalism in aceasta post-istorie care sa satisfaca cererile unei clase sociale sarace, dar hedoniste, care n-are nici o cerere, ci numai pretentii. Traim deja printre generatii de oameni ai lui aici & acum, care vor tot pe loc si nu investesc in nimic, care nu deschid o carte. What's next?
Constat inca o data ca stanga este o optiune morala.
Nu detest politicile de stanga pentru ca mi-e frica de saraci ci pentru ca eu cred ca este imoral sa-i iei munca lui A pentru a-i asigura traiul lui B. Detest stanga penttru ca se opune bunului simt, economisirii, cumpatarii si nu pentru ca mi-e frica de saraci. Nu cred ca mituirea saracilor este solutia ci lasarea acestora in pace. Sa-i lasam pe oameni in pace pentru a fi liberi si a se imbogati.
Argumente pozitiviste precum frica de pauperi sunt masura dezgustatoare a politicilor de stanga.
Statul social este unul din mijloacele de menținere la cote acceptabile a consumului pentru a asigura surpaviețuirea capitalismului. Nu e vorba în primul rând de mituire ca oamenii să nu se revolte, ci de un instrument de a evita situația când nu ai la cine vinde.
Mulți înțeleg chestia asta. Numai dreptacii maneliști din România își închipuie că poate exista capitalism cu salarii mici, care nu asigură consumul, nici nu stimulează înlocuirea manoperei cu progesul tehnic, dându-le astfel capitaliștilor posibilitatea să-și plaseze banii în tehnologii, nu în peștera lui Ali Baba.
Eu nu stiu de ce se uita tot timpul ca motorul capitalismului, consumul, a inceput sa functioneze mai bine atunci cind masele care pina la un moment dat au fost sarace au inceput sa cistige destul ca sa-si permita sa consume. Daca-mi aduc eu bine aminte, acest lucru n-a aparut la voia intimplarii, si nici n-a fost "cucerit" de catre vreun sistem de stinga, ci de miscarea sindicala din tari capitaliste.
Nu cred ca se pune problema de a da ceva de pomana, ci de a-i permite celui care munceste sa traiasca decent la nivelul lui, din munca lui, si dupa o viata de munca, din pensie. Nu vad de ce acest lucru, care ar trebui sa fie un drept elementar al omului, ajunge sistematic o discutie de dreapta si stinga.
ei bine, nu exista drepturi precum "dreptul la pensie". Populatia se imparte in contribuabili si beneficiari ai contributiilor. Practic asigurarile sociale impart societatea in sclavi (contribuabilul) si in stapini de sclavi (beneficiarul de contributie). Astfel moralitatea socialista nu indeplineste criteriul universalitatii, unul obligatoriu pentru orice sistem moral. Un rationament de reducere la absurd arata cat se poate de clar ca daca o generatie inceteaza sa munceasca si pensiile generatiilor anterioare se duc de rapa. Deci nu este vorba de drepturi ci de jaf organisat democratic.
Trimiteți un comentariu