vineri, 5 august 2011

Cretinismul "pieţei libere"


S-o luăm pe deşte: "pieţele", după ce guvernele au băgat mii de miliarde de dolari, de euro şi de yeni în curul băncilor, prădătorii inconştienţi şi iresponsabili, dar şi intangibili ai capitalismului financiar, care au declanşat criza, în 2007, au cerut imperios statelor şi guvernelor naţionale "austeritate", "responsabilitate", "reducerea statului social". Au reuşit să mute criza din curtea lor în curtea statelor. Asta deşi datoriile publice sunt mult mai mici decât pierderile lor, iar datoriile suverane au crescut dramatic tocmai pentru ca ele, băncile, respectiv "pieţele", să fie salvate.

Cum statele se codeau să treacă la politici de austeritate, au început atacurile asupra unor ţări, precum Grecia, Portugalia, Spania şi Italia. Au urmat alte "planuri de salvare", de sute de miliarde de euro(deşi cam cu un ordin de mărime mai mici decât cele de salvare a băncilor!), şi pieţele tot nemulţumite sunt.

De la o vreme "pieţele" au început să se agite pentru că, impunând programe de austeritate tuturor, au reuşit să distrugă începutul de redresare a economiei mondiale, pentru că au sugrumat consumul public şi privat. În loc să crească, graţie creşterii economice, veniturile statelor şi ale cetăţenilor scad: taxe şi impozite mărite, şomaj, sărăcie, violenţă socială, timp în care foarte bogaţii se descurcă şi nu plătesc taxe şi impozite, vezi cazul GE.

Perspectiva unei crize în SUA, în cazul în care Congresul şi Administraţia Obama nu ajungeau să se înţeleagă asupra plafonului îndatorării, le-a produs o criză de nervi "pieţelor". Care, prin intermediul agenţiilor de rating, au forţat un acord, folosind şantajul retrogradării notării datoriei SUA de la AAA plus.

Acum, că plafonul de îndatorare creşte, deci SUA nu întră în încetare parţială de plăţi, Bursele cad ca popicele. Pieţele sunt în plină criză de nervi. Şi nimeni nu înţelege nimic. Sigur, întotdeauna se vor găsi cohorte de "analişti", care să explice doct de ce se întâmplă asta. Oamenii s-au supus dictatului "pieţei", pentru că nu au avut de ales. Sau cel puţin asta li s-a spus şi li se spune, de la Reagan şi Friedman încoace.

Explicaţia mea este mult mai simplă: "pieţele" nu există! Nu, există nişte grupuri de putere economică, grupuri care se află în plin război, pentru redefinirea echilibrelor de putere. Interesele lor sunt atât de divergente, şi atât de vag formulate, încât nimeni nu mai înţelege nimic. De asta ORICE decizii ar lua guvernele, orice sacrificii ar face oamenii, lucrurile tot prost vor merge.


"Piaţa liberă" nu mai este decât un cretinism, o formă fără fond. Nu există decât două căi de urmat: o intervenţiie în forţă a statelor, care să ia conducerea şi să reglementeze drastic, şi la nevoie violent, activitatea băncilor şi a "pieţelor" financiare, sau haosul. Care acum va lua forma unei recăderi în recesiune. După asta nu ştim ce va fi.

Din motive ideologice, şi din credinţa dementă în " Dumnezeul-piaţă", alegerea va fi haosul. Ce se va materializa, mai devreme sau mai târziu, într-un conflict armat de proporţii. Criza din 1929-1933 a luat sfârşit cu adevărat, pentru SUA, în 1944, "graţie" investiţiilor imense în efortul de război. Pentru naţiunile europene criza s-a terminat cam cu un deceniu după sfârşitul războiului.

Cum tot spun de multă vreme, mâna invizibilă a pieţei are nevoie şi de un creier. Greu de văzut când şi cum se va întâmpla asta. Până atunci lucrurile vor merge din rău în mai rău.

6 comentarii:

N. Raducanu spunea...

"...o intervenţiie în forţă a statelor, care să ia conducerea şi să reglementeze drastic, şi la nevoie violent, activitatea băncilor şi a "pieţelor" financiare". Iata o ipoteza greu de conceput, caci singurul loc in care ar putea avea loc o asemenea interventie revolutionara este SUA. Iar aceasta este imposibil avand la Casa Alba un blajin "social-democrat" cum e Obama. Dar chiar fara Obama acolo, "revolutia" va avea, sub presiunea celor de la Tea Party, mai curand trasaturi fasciste.

Anonim spunea...

http://www.ecol.ro/content/fascismul-economic-%C8%99i-economia-de-tip-bailout

Luminita spunea...

Excelent articol!!!!!!!! Bravo!

Constantin Gheorghe spunea...

Vă mulţumesc pentru aprecieri! Cunosc eu nişte unii cărora le cam stă în gât punctul meu de vedere. Ceea ce mă face de-a dreptul fericit!

Karakas spunea...

Felicitari pentru articole. Canada inca rezista pentru ca sunt bani multi aici si banicle mai stabile (control mai mare), dar se simte un vint rece de la sud. Nu stim ce va urma...nimic bun. Dar stim cine e de vina: lacomia fara limite, si sistemul care o promoveaza.

cristi spunea...

Criza din 1929-32 s-a rezolvat de fapt tot printr-o intervenţie în forţă a statelor. În SUA asta a făcut-o administraţia Roosevelt, care prin politici keynesiene a reuşit o creştere susţinută cu o medie de 14% pe an până în 1937, practic dublând PIB-ul şi depăşindu-l pe cel de la începutul crizei. După aia FDR s-a lăsat convins să echilibreze bugetul prin măsuri de austeritate (sună cunoscut?) şi a urmat o mini-recesiune. Dar cum FDR era un tip deştept a renunţat rapid la austeritate şi creşterea a continuat după aia. Şomajul însă s-a redus mai încet (asta se întâmplă în orice criză economică): 25% în 1933, 14% în 1937, 9% în 1941 şi zero după aia din cauza războiului. Roosevelt a avut patru mandate (atunci era legal), iar democraţii au dominat congresul 50 de ani, până la Reagan.

Ăştia de acum o ţin langa cu pieţele, dar le ignoră când ce spun cifrele e neconvenabil. În SUA e mare tărăboi cu deficitul şi datoria şi plafonul ăla (care e o lege, stabilită politic). Dar pieţele spun altceva: bondurile protejate la inflaţie pe 30 de ani se vând cu dobânda ridicolă de 1,34%, iar cele pe 5 ani cu dobânda dementă de -0,75% (da, minus). Recent, Bank of New York a coborât la minus dobânda pentru depozitele mari. Ce înseamnă asta e că sunt bani pe piaţă, dar nimeni nu vrea să investească în activităţi productive din cauza consumului slab şi în scădere, şi atunci îi bagă în bănci, bonduri sau metale preţioase. Dacă ar fi avut sânge în instalaţie Obama ar fi obţinut un stimulus cel puţin dublu faţă de cât a fost şi creşteri serioase în anii trecuţi, care ar fi acoperit şi deficitul şi i-ar fi asigurat viitorul politic. Şi liderii europeni ar fi putut face ceva similar, dar toţi s-au lăsat rapid convinşi de austerişti iar efectele le vedem acum.