joi, 8 ianuarie 2009

Victoria sistemului ticăloşit la oraşe şi sate
Sincer să fiu, nu mai înţeleg nimic! Ţara asta devine pe zi ce trece tot mai absurdă, tot mai greu de înţeles şi de suportat. Spre surprinderea multora, mărturisesc regretul amarnic că în 1990 nu m-am dus învârtindu-mă. Am crezut sincer că lucrurile se vor schimba, că se vor aşeza valorile, că oamenii vor fi judecaţi după merite, nu după găştile din care fac parte. Acum cred că am fost un idiot, că m-am amăgit, că în România nu este posibilă decât un singur tip de evoluţie: din rău în mai rău.
M-am întrebat de ce. Nu am reuşit să-mi dau un răspuns raţional, şi cred că nici n-am să mai încerc să-mi răspund la această întrebare. Pentru că, nu-i aşa, trăim în România, şi asta e suficient, explică, practic, totul. Trăitul în România a devenit o meserie periculoasă, face rău la sănătate, la nervi, la portofel, la viitor.
Nu caut să găsesc vinovaţi. În fond, principalul vinovat sunt eu. Eu, pentru că, în calitate de cetăţean, am abdicat prea adesea de la responsabilităţile mele, sub pretextul comod că, orice ai face, nu poţi schimba lucrurile. Atunci, în anii 90, poate aveam o şansă de schimbare. Acum nu mai există nicio şansă. Sistemul ticăloşit a învins definitiv, în oraşe şi sate! La fel cum, în anii 60 ai secolului 20 învingea, tot în oraşe şi sate, socialismul. Care, în felul lui, era tot un sistem ticăloşit, în sensul că fusese pervertit de stalinism şi de gândirea totalitară care a făcut posibil stalinismul.
Acum pervertită este democraţia. Iar cele întâmplate după anunţarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008 sunt cea mai elocventă expresie a pervertirii democraţiei, a ticăloşirii ei, ca sistem. Practic, nu mai există opoziţie politică, separaţia puterilor în stat a fost trimisă la lada de gunoi a istoriei, premierul e o marionetă, supravegheată de două pupeze, şi mânuită de şeful statului, care prezidează CSM, în condiţiile în care el este parte a puterii executive, iar CSM, a puterii judecătoreşti, Parlamentul este considerat prea cretin să poată înţelege Codurile Civil şi Penal, pecum şi Codurile de Procedură, aşa că i se bagă pe gât o asumare a răspunderii guvernului, etc, etc, etc. Constituţia este o biată terfeloagă, de care nu se mai împiedică nimeni.
România se întoarce fericită, pentru că inconştientă, în feudalism. Fiecare primar, fiecare preşedinte de Consilui Judeţean a ajuns să aibă puteri discreţionale, taie şi spânzură, sifonează banii publici în folosul găştii lui, oferă drept recompense funcţiile publice clientelei politice, aplică legea cum îi tună lui. Arbitrariul este la el acasă peste tot: în poliţie, în justiţie, în partide, în armată, în serviciile secrete, în administraţie. Unde te duci, eşti la, mă rog, mâna, cuiva. De fapt, s-o spunem prea dreaptă, eşti la pula cuiva! Că suntem un popor macho!
România a încetat să mai fie un stat unitar. Este o adunătură de feude, şi să nu vă miraţi că într-o zi veţi găsi barierele lui Mazăre peste tot în ţară! Şi nu mai avem ce face. Ori acceptăm regulile sistemului ticăloşit, ori, ca şi în anii comunismului, alegem exilul. Intern sau extern. Pentru mine e prea târziu s-o mai iau de la început într-o altă ţară. Ce-mi rămâne este exilul intern. E trist că, după 20 de ani de iluzii am ajuns fix de unde am plecat. De mine vorbesc.
Pauza de normalitate s-a încheiat! Capul la fund! Şi nu uitaţi: vă aflaţi în butoiul cu căcat!

5 comentarii:

Anonim spunea...

Ca ganditor de stanga ce sunteti Va admir cand recunoasteti olfactiv si tactil in ce butoi am fost bagati. Si nu uitati: am fost bagati de cei ce-si zic de stanga!
Impreuna cu cei ce-si zic de dreapta.
Faptul ca am fost bagati in acest butoi se datoreaza si naivitatii sau iluziilor unor oameni ca D-vs.
Anul asta se vor implini acei 20 de ani profetiti de catre S. Brucan.
Chiar ca sunt curios...

Dan Selaru spunea...

Stiu ca e greu de acceptat dar TRU in "Incotro duce istoria Romaniei" explica destul de logic raspunsul la intrebare.

Anonim spunea...

ok, cind te astept la aeroport? :) Glumim sau nu, Romania pare un furuncul permanent infectat. Semne de degradare sunt peste tot, chiar si in democratiile solide: mai multe crime, din ce in ce mai multa violenta, instigata chiar de institutiile statului (politie). In SUA, un politist a impuscat brutal un cetatean pe care il arestase, si care era imobilizat;

http://www.cnn.com/2009/CRIME/01/08/BART.shooting/index.html

Exact ca in Grecia, au urmat proteste de strada si violente.

Ruxandra-Georgeta Lungu spunea...

Problema este ca unii stau in afara butoiului si se hlizesc la noi!:))

Anonim spunea...

mie mi-aţi schimbat de multe ori gândurile. şi sunt încrezător că în bine. şi eu fac parte din România; poate ăsta e unul din lucrurile pe care le mai puteţi schimba. gândurile celor care încă mai rezistă şi mai au curaj să spere că pot schimba ceva :)

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...