Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Victoria sistemului ticăloşit la oraşe şi sate

Sincer să fiu, nu mai înţeleg nimic! Ţara asta devine pe zi ce trece tot mai absurdă, tot mai greu de înţeles şi de suportat. Spre surprinderea multora, mărturisesc regretul amarnic că în 1990 nu m-am dus învârtindu-mă. Am crezut sincer că lucrurile se vor schimba, că se vor aşeza valorile, că oamenii vor fi judecaţi după merite, nu după găştile din care fac parte. Acum cred că am fost un idiot, că m-am amăgit, că în România nu este posibilă decât un singur tip de evoluţie: din rău în mai rău.

M-am întrebat de ce. Nu am reuşit să-mi dau un răspuns raţional, şi cred că nici n-am să mai încerc să-mi răspund la această întrebare. Pentru că, nu-i aşa, trăim în România, şi asta e suficient, explică, practic, totul. Trăitul în România a devenit o meserie periculoasă, face rău la sănătate, la nervi, la portofel, la viitor.

Nu caut să găsesc vinovaţi. În fond, principalul vinovat sunt eu. Eu, pentru că, în calitate de cetăţean, am abdicat prea adesea de la responsabilităţile mele, sub pretextul comod că, orice ai face, nu poţi schimba lucrurile. Atunci, în anii 90, poate aveam o şansă de schimbare. Acum nu mai există nicio şansă. Sistemul ticăloşit a învins definitiv, în oraşe şi sate! La fel cum, în anii 60 ai secolului 20 învingea, tot în oraşe şi sate, socialismul. Care, în felul lui, era tot un sistem ticăloşit, în sensul că fusese pervertit de stalinism şi de gândirea totalitară care a făcut posibil stalinismul.

Acum pervertită este democraţia. Iar cele întâmplate după anunţarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 30 noiembrie 2008 sunt cea mai elocventă expresie a pervertirii democraţiei, a ticăloşirii ei, ca sistem. Practic, nu mai există opoziţie politică, separaţia puterilor în stat a fost trimisă la lada de gunoi a istoriei, premierul e o marionetă, supravegheată de două pupeze, şi mânuită de şeful statului, care prezidează CSM, în condiţiile în care el este parte a puterii executive, iar CSM, a puterii judecătoreşti, Parlamentul este considerat prea cretin să poată înţelege Codurile Civil şi Penal, pecum şi Codurile de Procedură, aşa că i se bagă pe gât o asumare a răspunderii guvernului, etc, etc, etc. Constituţia este o biată terfeloagă, de care nu se mai împiedică nimeni.

România se întoarce fericită, pentru că inconştientă, în feudalism. Fiecare primar, fiecare preşedinte de Consilui Judeţean a ajuns să aibă puteri discreţionale, taie şi spânzură, sifonează banii publici în folosul găştii lui, oferă drept recompense funcţiile publice clientelei politice, aplică legea cum îi tună lui. Arbitrariul este la el acasă peste tot: în poliţie, în justiţie, în partide, în armată, în serviciile secrete, în administraţie. Unde te duci, eşti la, mă rog, mâna, cuiva. De fapt, s-o spunem prea dreaptă, eşti la pula cuiva! Că suntem un popor macho!

România a încetat să mai fie un stat unitar. Este o adunătură de feude, şi să nu vă miraţi că într-o zi veţi găsi barierele lui Mazăre peste tot în ţară! Şi nu mai avem ce face. Ori acceptăm regulile sistemului ticăloşit, ori, ca şi în anii comunismului, alegem exilul. Intern sau extern. Pentru mine e prea târziu s-o mai iau de la început într-o altă ţară. Ce-mi rămâne este exilul intern. E trist că, după 20 de ani de iluzii am ajuns fix de unde am plecat. De mine vorbesc.

Pauza de normalitate s-a încheiat! Capul la fund! Şi nu uitaţi: vă aflaţi în butoiul cu căcat!