Sunt un prozaic. Vreau să zic că nu sunt mort după poezie, inclusiv după poezia lui Mihai Eminescu. Recunosc că nici felul în care se predă Eminescu în şcoală nu-i face prea bine la posteritate. Dar Eminescu e mai mult decât "poetul naţional". Este un fenomen cultural, care ilustrează atât de bine geneza României moderne. Cu ezitările ei, cu elanurile ei, cu naivităţile ei, cu idealurile ei, cu erorile şi frustrările ei, cu exaltările şi accentele naţionaliste, o Românie în plin proces de construcţie identitară, inclusiv prin împrumuturi culturale din exterior. Aici zic eu că este importantă cunoaşterea operei lui Eminescu, în întregul ei şi mai ales în complexitatea ei.
Numai că soarta operei eminesciene în societatea post decembristă este una tristă şi nemeritată. A devenit o povară pentru unii, prea iute porniţi pe răsturnarea scării valorilor, un blestem pentru alţii, obligaţi să-l studieze, când singura lor lectură inteligibilă o constituie vieţile vedetelor din tabloide, un soi de erou pentru unii naţionalişti, un antisemit pentru alţi habotnici, şi tot aşa.
Dar dacă vrem să ne înţelegem trecutul şi devenirea, nu putem s-o facem fără să-l citim şi să-l înţelegem pe Eminescu. Şi-mi aduc aminte cu emoţie de colanul de garoafe roşii cu care îi împodobea statuia din faţa Ateneului Geo Bogza, în fiece zi de 15 ianuarie, până la trecerea sa dincolo. Acum probabil că pe statuie se lăfăie vreun grafitti...
O să ziceţi că sunt nebun. Dar cred că i-ar fi plăcut melodia asta.
2 comentarii:
Da, si eu cred ca i-ar fi placut Kraftwerk. Pentru ca omul era un progresist :))
Nu neapărat, dar de trăit, a trăit în luminile rampei, nu în umbră.
Trimiteți un comentariu