Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Marea năuceală

Guvernul e departe de a fi complet. Bătălia pentru posturile din eşalonul doi, muuult mai atractive şi mai mănoase, mai ales pe la Agenţii, e în plină desfăşurare, mai ales la PSD, unde a dat democraţia în ei! La PD-L se merge încolonat, în tăcere, fiecare cu sinecura lui, să nu stârnească prea mult curiozitatea presei.

Mircea Geoană cere listă de priorităţi de la miniştrii lui, după care declară că nici vorbă de două guverne, ci de unul al concordiei naţionale! Halal concordie! Şi n-ar fi trebuit să ştie până acum care sunt priorităţile, sau împărţirea ciolanului le-a ocupat tot timpul?

Circulă prin presă un soi de proiect anti-criză, care este mai mult un soi de test al suportabilităţii partenerilor sociali. Presupusa sumă alocată depăşirii crizei este de circa şapte miliarde de euro, adică nimic! Mai ales când vedem sumele colosale cheltuite de alte state în acelaşi scop.

Sigur, băncile româneşti nu au fost expuse la criza subprime, dar asta nu înseamnă mare lucru. Problema creditării rămâne şi se acutizează. De fapt, dacă stăm şi analizăm ce se întâmplă, cel puţin până acum, avem, la nivel naţional şi global, trei mari crize, care se suprapun şi derivă una din cealaltă.

Prima este criza consumului. Cum spuneam, deşi puterea reală de cumpărare a salariilor clasei de mijloc şi ale păturilor sărace în Occident şi în SUA a scăzut, în termeni reali, în ultimii 30 de ani, consumul a crescut constant. De ce? Simplu: pierderile de putere de cumpărare au fost suplinite prin credite ieftine, uneori cu dobândă zero sau chiar negativă, raportată la inflaţie! Acum s-a ajuns la rupere: pe de o parte în vremuri de criză intervine un comportament raţional, amânarea consumului, pe de altă parte creşte şomajul în mod dramatic.

În SUA consumul reprezintă 70% din economie, iar criza a redus averile personale cu 7.000 de miliarde de dolari. Şi pe la noi se întâmplă cam la fel, dar la o scară mult mai mică, pe Bursă, dar mai ales în sectorul imobiliar.

A doua criză, cea financiară, am mai spus, atinge creditul, băncile încercând să-şi securizeze rezervele, şi nu mai dau împrumuturi. Cea de-a treia priveşte comerţul internaţional. Deşi România nu are o economie orientată spre export, dovadă deficitul uriaş de cont curent, reducerea exporturilor, în condiţiile în care anumite importuri trebuie făcute, mai ales în zona agroalimentară şi a purtătorilor de energie, se pune acut problema finanţării deficitului.

De aici insistenţa unora de a reveni la mila Fondului Monetar Internaţional, pentru a face un împrumut care să ajute la finanţarea deficitului. Nu ştiu ce rezolvă acest împrumut, în afară de a introduce un nou set de dezechilibre în economie, derivate din condiţionările FMI.

Ce înseamnă reducerea cheltuielilor publice? În primul rând, reducerea salariilor şi pensiilor, urmată de licenţieri masive din sectorul public, scăderea volumului şi calităţii serviciilor publice de educaţie, de sănătate, de ordine publică. Curbe de sacrificiu, pe scurt.

Iar vrăjeala aia cu investiţiile în infrastructuri e de ochii lumii. Practic, nu avem în ce investi, pentru a crea un efect de antrenare la nivelul economiei naţionale. Iar investitori externi nu se văd la orizont.

De fapt, înlocuim obiective de genul dezvoltare şi creştere economică, cu altele, pur macroeconomice: reducerea deficitelor. Bun, le reducem: şi ce urmează? Cum repornim economia reală, singura care ne dă nouă carne, lapte, brânză, ouă? Că de dat în cap ştim să-i dăm. Am dovedit acest lucru şi în 1990, şi în 1996-2000, şi ne pregătim s-o facem şi acum.

De fapt, năuceala domneşte peste tot în lume. Nimeni nu ştie cu adevărat care sunt soluţiile pentru ieşirea din criză. Limba de lemn a celor de la FMI nu face decât să mărească năuceala. Din păcate, ce lipseşte decidenţilor politici şi economici este imaginaţia. Şi capacitatea de a renunţa la dogmele economice ale trecutului.

Sigur, putem lua în considerare naţionalizarea băncilor, după modelul pus în discuţie de Administraţia Obama. Dar, în ultimă instanţă, la ce foloseşte naţionalizarea, când se referă doar la o parte a sistemului, iar restul rămâne să funcţioneze ca şi înainte, adică după regulile care au dus la criza de azi?

Nu ştiu cum vom ieşi din criză. Ştiu doar un lucru: nu cu Boc prim ministru vom reuşi s-o facem...