vineri, 2 ianuarie 2009

Hotărât lucru, suntem o ţară de proşti!
Să accepţi să faci, de la Bucureşti la Sinaia, OPT ore, înseamnă să fii prost cu spume! Nu mă interesează că voi fi înjurat! Dar dincolo de şosele, care sunt aşa cum sunt, dincolo de şoferi vai mama lor(care se pare că alcătuiesc majoritatea!), dincolo de sinucigaşi sau ucigaşi cu carnet roz-chiloţiu, aflaţi la volan, ambuteiajele de pe şosele sunt şi un mare semn de prostie colectivă. De spirit de turmă. În România sunt şi alte staţiuni, în afară de cele de pe valea Prahovei. Spre Curtea de Argeş, spre Râmnicu Vâlcea, spre Târgu Jiu. Unele chiar mai bine echipate. Dar snobul trebuie să se ducă doar la Sinaia, sau Predeal, sau în Poiană! Că la Rucăr tuşeşte!
Ne lipsesc abilităţile necesare pentru a rezolva situaţiile conflictuale, pentru a ne planifica un lucru simplu precum o deplasare în zi se sărbătoare astfel încât să nu se transforme în coşmar. Conducem, cum spune Mircea Badea, doar la bara din faţă. Nu vrem să ridicăm capul, să vedem mai departe de lungul nasului.
Aruncăm toată vina pe politicieni, poliţişti, pe cine apucăm, de fapt. Niciodată nu ne punem întrebarea: dar eu, eu ce contribuţie am la balamucul general? Nu e ceva în neregulă şi în comportamentul meu? De aici ar trebui să înceapă schimbarea României: de la atitudinea critică a fiecăruia faţă de propria-i prostie!

6 comentarii:

madalina ionescu spunea...

n-am maşină, deci percep subiectele astea indirect. dar cred că aş refuza să mă iau singură ostatică, în vacanţă, în timpul meu liber etc, într-o maşină, o zi întreagă, numai aşa, ca să am de unde mă întoarce.

susţin argumentele tale, de multe ori prostia omenească face mai mult rău decât o situaţie concretă.

Lilick Auftakt spunea...

Intamplarea face ca printii mei sa aiba o casa pe Valea Prahovei. Din cauza asta, ca nesimtitii nu mai gasesc si alte locuri de petrecere a week-end-urilor, m-am vazut eu nevoita sa evit Valea Prahovei, pe care nu am mai fost de mai mult de un an ,si sa caut rute si locuri mai libere pentru petrecerea vacantelor sau a minivacantelor. Bineinteles ca sunt si alte locuri mai frumoase, chiar mult mai frumoase...

Constantin Gheorghe spunea...

Lilick, cunosc şi eu oameni care, ca şi tine, au case pe Valea Prahovei, case bătrâneşti, şi nu au nicio vină că au ajuns să-şi caute alte locuri de petrecere a zilelor libere. Măcar de-am avea transport decent pe calea ferată, alternative de transport în comun pe şosea. Nu avem. Din păcate.

Anonim spunea...

CFR: Bucuresti-Oradea. 650 km. 12 ore, in regim de intercity.Si pret tot de intercity.
Hai sa comparam putin orice DN sau E din Romania cu asta http://en.wikipedia.org/wiki/Millau_Viaduct si dupa aia mai vorbim si despre prostie si nesimtire. Mai ales ca platesti taxa de drum (si in pretul carburantului si faimoasa rovigneta). Ca sa nu mai vorbesc de alte impozite si taxe platite la bugetul statului, din care o felie consistenta o primeste, an de an, MT si prin MT CNADR. Aia e.

Anonim spunea...

Am fost cu sotia si piticelul la munte la inceput de decembrie, in timpul saptamanii. Drum liber, la munte zapada, aer curat si liniste. De sarbatori am ramas in Bucuresti. Oras liber si linistit.

Chiar m-au bucurat obiceiurile de migratie ale ghertzoilor, aspirantilor la statut si ale celorlalti din turma.

Ma indoiesc insa ca asta e semn de intelepciune din partea mea. Poate e doar un inceput de mizantropie.

Anonim spunea...

Am vazut ca citati din Badea.
Care Badea?
Dobitocul ingimfat pe care l-a luat radarul in Austria cu 200 de km/ora?
Care-i diferenta intre el si ghertoii care se inghesuie bara la bara?
Ptr mine, nici una.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...