duminică, 25 ianuarie 2009

Demenţa justiţiară
Populismul nu înseamnă, cum crede madam Pippidi, legătura directă dintre popor şi politician, ci legătura directă dintre popor şi televizor. Acest soi jegos de jurnalism secund, în care frânturi de fapte, culese cu total neprofesionalism de tot felul de indivizi, sunt preluate cu rea credinţă de televiziuni aflate în goană disperată după rating şi ridicate la rang de adevăr absolut. După care studiourile de ştiri ale aceloraşi televiziuni sunt transformate în săli de tribunal, în care "vinovaţii" sunt judecaţi şi condamnaţi, dar niciodată absolviţi.
Faptul că televiziunile au prezentat cazul de la Slatina a fost un gest salutar. Ceea ce s-a întâmplat acolo este incalificabil, şi vinovaţii trebuie să plătească. Dar modul în care s-a mediatizat cazul, presiunea pusă asupra autorităţilor, toate astea au declanşat o adevărată demenţă. Încep să curgă acuzaţiile în stânga şi în dreapta, medicii sau profesorii sunt acuzaţi în bloc, fără să se poată apăra, sau punctul lor de vedere este prezentat deliberat de aşa manieră încât mai mult îi acuză, decât îi scuză.
Modul în care a fost făcută "reforma" manageriatului sanitar îşi arată roadele. O ruptură totală între medici şi manageri, lipsă de autoritate, lipsă de comunicare, de încredere, conflicte, concurenţă tembelă, atmosferă irespirabilă, relaţii interumane grav viciate. Oamenii din sistem nu se mai suportă unii pe alţii, nu mai cooperează, nu mai au dialog. Îşi pândesc greşelile, în speranţa că adversarul îşi va rupe gâtul. Şi se dau în gât, profitând de aceleaşi televiziuni dornice de scandal cu orice preţ.
Pacienţii suferă de pe urma acestei atmosfere, care nu ar fi devenit atât de îngrozitoare, dacă nu şi-ar fi băgat coada tot felul de idioţi din presă, care i-au asmuţit pe unii împotriva altora, prezentând deformat şi neprofesionist, dar mai ales partizan, frânturi de fapte.
Şi medicii sunt oameni: greşesc, mint, iau şpagă, chiulesc, închis ochii sau întorc capul în caz de eroare a unui coleg. Dar asta e excepţia, nu regula, altminteri nu am fi avut de unde atâtea locuri în cimitire. Numai că presa a transformat excepţia în regulă, şi a reuşit să facă şi din pacienţi victime ale modului conflictual în care se abordează problemele în ţara asta.
Să nu putem înţelege că, în astfel de situaţii delicate, a face "dreptate" la televizor nu este decât o modalitate de a turna gaz peste foc? Şi că în loc să generăm soluţii, generăm noi conflicte, şi posibile noi cazuri nefericite de acest gen?
Îmi displace profund ceea ce sae întâmplă, felul în cate tot felul de "fătuci" îi iau la refec pe cei din sistem, după principiul "lasă, că ştim noi că vreţi să muşamalizaţi totul!" Nu se poate! Lucrurile nu se rezolvă la televizor! La televizor ajung mai rele decât sunt!
Şi mai e ceva: dacă toţi cei care scriu pe forumuri şi povestesc tot felul de grozăvii de prin spitale aveau nu curajul, că nu de curaj e vorba aici, ci conştiinţa civică de a le reclama la momentul potrivit, poate nu mai ajungeam să dăm cu pietre în tot ce mişcă în sistem.
Linşajul mediatic, chiar şi în cazul vinovaţilor, dar mai ales împotriva unor categorii sociale, cum sunt medicii şi profesorii acum, cum au fost minerii până mai an, nu fac decât să îndepărteze pe tineri de aceste meserii. În curând nu vom mai avea studenţi la medicină şi nici în specializări necesare educaţiei, şi pentru că ele nu mai oferă statut social.
Justiţia făcută cu mulţimile agitând coase, furci, topoare pe sub nasul judecătorilor, în sala de judecată, nu-i justiţie. Acum locul obiectelor contondente a fost luat de camere de televiziune, de microfoane şi mai ales de reaua credinţă a realizatorilor, în goană după rating, cum spuneam.
Demenţa asta justiţiară a televiziunilor trebuie să înceteze, iar verdictul de vinovăţie sau nevinovăţie trebuie să-l dea instituţiile statului, după ascultatea tuturor părţilor şi examinarea tuturor probelor, şi nu fătucile de la ştiri. Altminteri se duce dracului şi bruma aia de coeziune socială care ne mai ţine cât de cât să nu ne dăm în cap unii la alţii, în orce împrejurare şi pentru orice motiv.

6 comentarii:

Anonim spunea...

Nu cunosc cazul de la Slatina.
Am aflat ca, pacientul ar fi stat acasa 4 (patru) zile inainte de a se prezenta la spital.
Patru zile singur, nemîncat, nebăut.
Pentru aceste patru zile, cine dă socoteală ?
Cine dă socoteală că, pacientul român se adresează sistemului de sănătate în ultimul ceas în care, de multe ori nu se mai poate face nimic, chiar dacă ai fi zmeu ?
Şi medicii, majoritatea lor sunt oameni, nu zmei.
Cine dă socoteală că majoritatea spitalelor sunt pline în aceste zile cu pacienţi extrem de gravi care nu s-au îngrijit atunci când trebuia ?
Şi, cel mai grav, cine dă soscoteală că, sănătatea unei naţiuni a fost lăsată la cheremul celor mai puţin pregatiţi dintre medici ?
Am numit medicii de familie, cei care iau contact în primul rînd cu pacienţii, cei care până în 89 NU au PUTUT (din motive de QI să-şi facă o specialitate) şi după aceea sunt aleşi dintre cei mai slabi prtendenţi (oricine ia la rezidenţiat peste 6 devine automat medic de familie) cu cea mai scurtă perioadă de pregătire (3 ani faţă de 5 pentru orice altă specialitate).
Încă o dată, nu ştiu exact ce s-a întmplat la Slatina. Şi NU comentez ce a fsot acolo. Am comentat numai nişte deficienţa grave ale sistemului de sănătate publică din Romania.
Să mai amintesc că, şi în "marea democraţie de peste baltă" situaţia este aceeaşi ?! Nu mai demult decât în primăvara aceasta, camrele de supraveghere din sala de aşteptare a unui spital de acolo au înregistrat în direct moatrea unei pacinete care se adresase respectivului spital ?
Femeia s-a prăbuşit de pe scaunul pe care stătea şi nu s-a apropiat nimeni de ea mai multe zeci de minute. Nici vecinii care au văzut-o căzând, nici personalul sanitar care a trecut pe lîngă ea ?
Şi banii de acolo se numără cu miile de miliarde de dolari.

Anonim spunea...

Dle. Gheorghe,
Spitalele unde nu se ia spaga si unde bolnavul este tratat omeneste se pot numara pe degetele de la o mâna. Asa ca o scuturatura zdravana este necesara. Stiu ce spun.

Constantin Gheorghe spunea...

Eu nu contest nevoia de ordine în sistem. Şi am multe de reproşat sistemului! Eu contest dreptul televiziunilor de a judeca în locul celor care trebuie să facă acest lucru. Pentru că lucrurile merg mai rău, nu mai bine!

Anonim spunea...

Eu zic ca avem de-a face cu o MANIPULARE ca la carte, o DIVERSIUNE. Pacat ca politicienii se simt datori sa raspunda la tonele de populism si demagogie desantata cu masuri pompieristice extrem de dure si abuzive. Dementa presei avide de senzational a dus ca ministrul Ferari sa demita in serie anumiti oameni si sa desfaca contractele de munca unor medici!!! Doar in vremurile comuniste se mai actiona in halul asta, cand presa comunista proceda la fel. Atunci ,,partidul'' lua masuri ,,exemplare'' iar oamenii muncii erau multumiti! Fara sa stie ca in orice zie pot fi si ei supusi judecatii unor ,,tribunale ale poporului'' constitutite ad-hoc. As spune ca presa de azi nu se deosebeste cu nimic prin mentalitate si proceduri de presa bolsevica! Gresesc cumva?

Anonim spunea...

***Anonim
Nu cunosc veniturile domniei tale, dar, o infirmiera veche câstigă 4-500 RON, o asistentă cu vechime cam 8-9 şi un medic cam 1800 lunar.În spitale în Bucureşti. Mai toata lumea are de intretinut SI o famile. Veniturile pe membru de familie NU ajung la 200/300 RON lunar. Mai puţin de 10 RON pe zi.
Dumitale iti suna bine asa ceva ?
Poti pretinde apostolat unor oameni pe care societatea ii batjocoreste ?!
Eu cred că NU.
Dă-le nişte salarii adecvate sarcinilor pe care le au şi abia atunci judecă-i. Atunci poţi vorbi de şpagă. Nu când se zbat să supravieţuiască.

Anonim spunea...

Eu cred ca este vorba despre problema dusmanului intern. Atat dusmanul extern cat si dusmanul intern sint necesari supravietuirii unor forme de organiganizare sociale neputincioase, in varful careia se gasesc un numar de potentatzi.

Pentru apar probleme. Grave. Si trebuie sa fie vina cuiva, nu? Este mai usor sa dai vina pe rusi si pe chinezi sau pe pensionari, profesori, securisti, mineri si alte "elemete sociale dusmanoase". De ce a intarziat trenul jumatate de ora? Comunistii, domle! Uite ca nu se mai satura bestiile - continua sa ne saboteze si dupa 20 de ani.

Iar aceasta campanie de presa impotriva celor din sistemul medical face parte din acelasi context. De ce sint oamenii bolnavi? Pai medicii astia care nu le mai ajung shpagile. De ce nu sint medicamente in spitale? Medicii domle, le-au furat. Dar ambulanta, de ce nu vine? Ei, hai, ca nici nu asistentele nu ne este rusine!

Aceasta nebunie care tine de atata timp are scopul producerii unui tap ispasitor. Un raspuns usor si simplu de integrat de lume.

Pentru ca sa nu fie nevoie sa se raspunda la intrebari cum ar fi: daca in sanatate nu sint bani, atunci de ce se descurca atat de bine firmele de medicamente si aparatura medicala? Chiar este nevoie de firme "counceling" financiar? Sau: cum d-zeu poti sa ai un sistem medical bine finantzat si o economie ranceda? (aoleu, stai ca nu e ranceda - e frumoasa ca soarele de pe cer! Avem telefoane mobile, rable din germania si chiar si pe mihaela radulescu in fundul gol prin oras!) Dar ce merite are vietatea asta de a ajuns director de spital? (in afara de culoarea politica) Si cine sint acesti Nicolaescu si Bazac?

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...