Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Demenţa justiţiară

Populismul nu înseamnă, cum crede madam Pippidi, legătura directă dintre popor şi politician, ci legătura directă dintre popor şi televizor. Acest soi jegos de jurnalism secund, în care frânturi de fapte, culese cu total neprofesionalism de tot felul de indivizi, sunt preluate cu rea credinţă de televiziuni aflate în goană disperată după rating şi ridicate la rang de adevăr absolut. După care studiourile de ştiri ale aceloraşi televiziuni sunt transformate în săli de tribunal, în care "vinovaţii" sunt judecaţi şi condamnaţi, dar niciodată absolviţi.

Faptul că televiziunile au prezentat cazul de la Slatina a fost un gest salutar. Ceea ce s-a întâmplat acolo este incalificabil, şi vinovaţii trebuie să plătească. Dar modul în care s-a mediatizat cazul, presiunea pusă asupra autorităţilor, toate astea au declanşat o adevărată demenţă. Încep să curgă acuzaţiile în stânga şi în dreapta, medicii sau profesorii sunt acuzaţi în bloc, fără să se poată apăra, sau punctul lor de vedere este prezentat deliberat de aşa manieră încât mai mult îi acuză, decât îi scuză.

Modul în care a fost făcută "reforma" manageriatului sanitar îşi arată roadele. O ruptură totală între medici şi manageri, lipsă de autoritate, lipsă de comunicare, de încredere, conflicte, concurenţă tembelă, atmosferă irespirabilă, relaţii interumane grav viciate. Oamenii din sistem nu se mai suportă unii pe alţii, nu mai cooperează, nu mai au dialog. Îşi pândesc greşelile, în speranţa că adversarul îşi va rupe gâtul. Şi se dau în gât, profitând de aceleaşi televiziuni dornice de scandal cu orice preţ.

Pacienţii suferă de pe urma acestei atmosfere, care nu ar fi devenit atât de îngrozitoare, dacă nu şi-ar fi băgat coada tot felul de idioţi din presă, care i-au asmuţit pe unii împotriva altora, prezentând deformat şi neprofesionist, dar mai ales partizan, frânturi de fapte.

Şi medicii sunt oameni: greşesc, mint, iau şpagă, chiulesc, închis ochii sau întorc capul în caz de eroare a unui coleg. Dar asta e excepţia, nu regula, altminteri nu am fi avut de unde atâtea locuri în cimitire. Numai că presa a transformat excepţia în regulă, şi a reuşit să facă şi din pacienţi victime ale modului conflictual în care se abordează problemele în ţara asta.

Să nu putem înţelege că, în astfel de situaţii delicate, a face "dreptate" la televizor nu este decât o modalitate de a turna gaz peste foc? Şi că în loc să generăm soluţii, generăm noi conflicte, şi posibile noi cazuri nefericite de acest gen?

Îmi displace profund ceea ce sae întâmplă, felul în cate tot felul de "fătuci" îi iau la refec pe cei din sistem, după principiul "lasă, că ştim noi că vreţi să muşamalizaţi totul!" Nu se poate! Lucrurile nu se rezolvă la televizor! La televizor ajung mai rele decât sunt!

Şi mai e ceva: dacă toţi cei care scriu pe forumuri şi povestesc tot felul de grozăvii de prin spitale aveau nu curajul, că nu de curaj e vorba aici, ci conştiinţa civică de a le reclama la momentul potrivit, poate nu mai ajungeam să dăm cu pietre în tot ce mişcă în sistem.

Linşajul mediatic, chiar şi în cazul vinovaţilor, dar mai ales împotriva unor categorii sociale, cum sunt medicii şi profesorii acum, cum au fost minerii până mai an, nu fac decât să îndepărteze pe tineri de aceste meserii. În curând nu vom mai avea studenţi la medicină şi nici în specializări necesare educaţiei, şi pentru că ele nu mai oferă statut social.

Justiţia făcută cu mulţimile agitând coase, furci, topoare pe sub nasul judecătorilor, în sala de judecată, nu-i justiţie. Acum locul obiectelor contondente a fost luat de camere de televiziune, de microfoane şi mai ales de reaua credinţă a realizatorilor, în goană după rating, cum spuneam.

Demenţa asta justiţiară a televiziunilor trebuie să înceteze, iar verdictul de vinovăţie sau nevinovăţie trebuie să-l dea instituţiile statului, după ascultatea tuturor părţilor şi examinarea tuturor probelor, şi nu fătucile de la ştiri. Altminteri se duce dracului şi bruma aia de coeziune socială care ne mai ţine cât de cât să nu ne dăm în cap unii la alţii, în orce împrejurare şi pentru orice motiv.