Conştiinţa Unui Liberal de Stânga

Un partid ca o casă de nebuni

PSD seamnă tot mai mult cu o casă de nebuni, în care fiecare face fix ce-i trece prin minte, în numele "democraţiei de partid". Dintr-un partid cu viziune, care a ştiut să administreze România în vremuri extrem de complicate, care a gestionat procesele de negociere a aderării României la NATO şi la UE, care a relansat de două ori creşterea economică în România, a ajuns un fel de federaţie de interese regionale, mai ales economice, cu parfum de mafie, în care confruntarea a luat loc cooperării, nepotismul e în floare şi în care social democraţia e doar cu numele.

Această evoluţie, la care "societatea civilă", aia întreţinută cu banii contribuabililor occidentali(altă vacă de muls, care, dacă tot plăteşte pentru aventurile şi lăcomia capitalismului biruitor, de ce n-ar plăti şi câţiva trântori din Est, care-şi zic implementatori de democraţie?) a pus umărul din greu, a dus la îndepărtarea din partid sau la marginalizarea majorităţii celor care nu vedeau în politică doar un instrument de propăşire individuală sau de gaşcă.

Acum partidul a devenit onorabil, după înaltele standarde morale ale Marelui Machitor de la Cotroceni şi după cele ale Spaimei Teroriştilor, care a devenit un soi de Cabinetul Doi pentru Traian Boc. Acum e acceptat la guvernare, şi toată lumea din Kiseleff râde, cântă şi dansează, asta când nu se încaieră fiecare cu fiecare. Conducerea unitară a PSD este o ficţiune, unii fiind cu colţii în beregata, sau curul altora, după caz şi posibilităţi, una se hotărăşte în organismele de conducere colectivă şi alta fac liderii.

Dacă tot au intrat la guvernare, liderii PSD aveau o bună ocazie să demonstreze că partidul s-a schimbat în bine, că este responsabil şi solidar. Ei bine, nu. Acum ies la iveală şi mai mult rivalităţile, compromisurile, lupta pentru putere, incapacitatea liderilor şi incoerenţa actului de decizie, indisciplina, în fond, tot ce e mai rău în PSD.

Nu mă interesează prea tare că Ilie Sârbu a negociat doi ani sau două luni cu Băsescu sau cu cine s-o mai fi întâlnit el la un şpriţ alianţa cu PD-L. Asta spunea joi, în interviu: "“Mă înţeleg foarte bine cu noii colegi, mai ales cu premierul Emil Boc care este neaşteptat de deschis. Adevărul este că mulţi nu au crezut în această Alianţă, dar eu sunt unul dintre cei care au crezut şi au lucrat pentru crearea ei. Am tot spus că de doi ani se lucrează la ea şi eram mirat când, în emisiunile televizate la care participam şi spuneam despre aceste discuţii, ceilalţi politicieni negau. La un moment dat am renunţat să mai vorbesc despre acest lucru. În Alianţă au crezut şi alţii, iar preşedintele Băsescu a fost unul dintre susţinătorii ei. Am colaborat bine cu dânsul când am fost preşedintele Senatului. Adevărul este că pe unii dintre partenerii noştri îi cunoşteam bine, deşi nu am afaceri cu nimeni, cu unii precum dl Berceanu am colaborat în Parlament, cu dl Blaga am mai discutat ca ardelenii, dar pe domnul Boc nu îl ştiam deloc, decât de la televizor. Acum sunt plăcut surprins de cum gândeşte şi acţionează. Dacă nici această Alianţă nu rezistă, oamenii chiar nu mai au de ce să creadă în politică. În contextul economic actual, este o şansă pentru noi să dovedim că se poate, iar dacă nu merge, poate unii oameni politici chiar nu-şi mai au rostul.”

Dar din momentul apariţiei interviului din "Cotidianul" n-a dezminţit o iotă din ceea ce a spus acolo. În schimb este sictirit nevoie mare că Iliescu vorbeşte de un complot. Păi, dacă e adevărat că a negociat de doi ani, fără ca mandatul să existe şi să fie public, ce alt cuvânt din dicţionar preferă pentru a descrie ce a făcut el? Şi mă îndoiesc că Ion Iliescu, preşedinte de onoare al PSD, nu ar fi ştiut de acest mandat dat de doi ani lui Sârbu, pentru a negocia.

E şi povestea cu plecatul creanga a lui Geoană, fix când trebuiau numiţi secretarii de stat şi şefii de Agenţii, este şi numirea Vulpii în funcţia de şef a serviciului de informaţii de la Ministerul de Interne, dar mai ales este vorba de faptul că toate deciziile sensibile de politică socială se sparg în capul PSD, ca în cazul alocaţiei pentru mame şi al cumulului pensiei cu salariul.

PSD, din punctul meu de vedere, este un proiect politic epuizat. Mai devreme sau mai târziu se va sparge, pentru că nu mai are nicio raţiune de a exista, alta decât de a fi un vehicul politic pentru diverse grupuri de interese economice. Eu, ca om de stânga, nu mă mai recunosc în el. Ce aş avea eu în comun cu Ilie Sârbu, cu Ponta, cu Mazăre, cu Marian Oprişan, cu Mitrea, cu Geoană, chiar? De ce m-aş identifica eu cu ei, ce au ei de spus pentru cei care votează cu stânga? Ce proiecte de stânga propun?

Este nevoie de o alternativă de stânga la actuala putere, aşa cum este nevoie de o alternatvă de dreapta. Adică de un nou partid de stânga, şi de un nou partid de dreapta, care să se opună acestei caracatiţe de interese economice, care a pus mâna pe putere în România. Dacă se vor naşte din părţi ale PSD şi ale PNL, sau vor fi iniţiative ale unor oameni care nu fac parte din actuala clasă politică, e mai puţin important. Important este să se facă, şi cu cât mai repede, cu atât mai bine!