Statul Providenţă şi criza
Prieteni, nu mă înjuraţi! De acum înainte o să vi se acrească de cuvântul "criză" Ghinion, e criză, şi ea ne calcă rău de tot pe bătături şi pe portofel. Dar, iar spun o banalitate, în orice criză există şi o oportunitate. După mine, cea mai importantă oportunitate o reprezintă posibilitatea de a compara modelele economice dominante la nivel global şi rezistenţa lor la şocuri extreme.
După mine, modelele dominante sunt cel anglo-saxon, specific SUA şi Marii Britanii, cel european, cu derivatele sale: francez şi renan, recte german, şi modelul asiatic. După prăbuşirea comunismului modelul anglo-saxon a fost impus cu forţa în Estul Europei, provocând adevărate tragedii sociale şi o cădere economică dramatică. Să nu judecăm lucrurile după cifrele statisticilor şi după dezmăţul îmbogăţiţilor de ultimă oră.
Tot aşa, judecând după aparenţe, şi mai ales după capacitatea modelului anglo-saxon de a oferi rapid profituri substanţiale, multe ţări europene au început să renunţe la modelul lor pentru cel american. Şi au început prin demontarea Statului Providenţă.
Acum putem judeca mai bine slăbiciunile fundamentale ale modelului anglo-saxon, mai ales pe acele ale modelului american. Şi virtuţile altor modele, cum este cel francez, care şi-a păstrat caracterul redistruibutiv, chiar puternic redistributiv, care îl face mai robust la criză. De exemplu, o treime din veniturile medii ale francezilor provin din redistribuire, ceea ce este acum un mare avantaj, pentru că uniformizează consumul şi amortizează şocurile. Aveţi aici o analiză din Le Monde dedicată acestui subiect.
Poate părea marginal acest subiect, dar este, de fapt, unul central în jocurile de putere la nivel global după încetarea crizei. Modelul cel mai robust la criză, respectiv ţara care îl promovează au mari şanse să-şi vadă sporite influenţa şi capacitatea de a se impune la nivel global. Aşa s-a întâmplat cu Statele Unite după cel de-al Doilea Război Mondial. Nu văd de ce lucrurile nu ar funcţiona la fel şi acum.
Noi spre ce model ne îndreptăm? Este evident că a fost o imensă prostie, inclusiv din perspectiva integrării europene, copierea modelului anglo-saxon. Şi acum sunt tot felul de dobitoci care se uită cu dispreţ la Franţa, pe motiv că e... comunistă! Şi aduc potop de laude unui model care tocmai a băgat o lume în căcat! Şi încă profund, ca nu cumva să avem scăpare!
Poate că trebuie să reconstruim statul-providenţă, să-i întărim dimensiunea redistributivă, să revenim la un sistem de impozitare progresivă. Acum vedem că impozitarea în cotă unică a generat DOAR polarizare socială, că n-a schimbat nimic din structura productivă a economiei româneşti, că românii care lucrează afară au trimis mai mulţi bani în România decât au investit direct, nu speculativ, străinii, cei care se presupune că ar fi fost atraşi prin cota unică.
Sunt subiecte importante de dezbatere, o dezbatere care NU va avea loc. Pentru că nu ne interesează aşa ceva. De ce? Suntem prea ocupaţi cu fleacurile...
5 comentarii:
O, pana sa construim Statul Providenta, prostii nostri din guvvern se grabesc sa reduca statul. De tot, daca se poate.
Sub pretexul crizei si profitand de ignoranta noastra si de lenea intelectuala care ne doboara, ministrii social-democrati sunt cei mai guralivi in demontarea statului. Si cei mai ageri, tampitii!
Mai intai, acopera cu ofense agentii statului, adica pe cei care indeplinesc vreo misiune publica: aparare, ordine publica, magistratura, educatie, sanatate, administratie publica.
Toate au fost luate la rand in ultimele saptamani! Si nu este intamplatoare povestea.
Sigur, serviciile respective, subfinantate si de proasta calitate, viciate de obiceiul mitei si al opacitatii, sunt chiar de slaba calitate acum si servite nu de oamenii cei mai potriviti.
Dar un stat puternic si capabil sa ofere bunastare cetanilor prin distribuire/redistribuire TREBUIE SA DISPUNA DE BUGETE PUBLICE DE CEL PUTIN 45% DIN PIB.
Nu este cazul la noi. La noi, bugetul este abia pe la 33-34% din PIB, din care in acest an cel putin 10 miliarde de euro vor merge in buzunarele patronilor, direct si indirect.
O societate cuprinde o larga clasa mijocie si are o rata mica de saracie doar cand ponderea cheltuielilor cu salariatii (incluzand aici salariul brut al angajatilor, contributiile platite de patroni si toate costurile cu forta de munca) este de minim 50% din PIB, iar sustinerea bugetara a serviciilor publice economice este importanta, ceea ce le face accesibile.
La noi, volumul cheltuielilor salariale pentru toata tara este pe la 26-27% din PIB.
Serviciul public de sanatate este capabil sa ofere ceva bun cand finantarea sa este la minim 6% din PIB. Educatia trebuie sa fie si ea finantata la minim 6% din PIB.
Angajatii statului ( medici, profesori, magistrati, militari, politisti, functionari, personal de assitenta sociala, pompieri, spioni, diplomati, etc., care in europa sunt in proportie de 70% persoane cu educatie universitara, au un fond de salarizare echivalent cu 9-11% din PIB.
Sunt multi, au mijloace, sunt bine pregatiti si sunt oricand gata sa ofere, la timp si de buna calitate, serviciul public respectiv.
La noi, grosul salariatilor si de la stat si de la privat au salarii de toata jena. De acum , va fi si mai rau!
Daca ar mai citi presa straina de calitate, imbecilii din guvern ar observa ca aceasta criza a expus in toata spendoarea sa razboiul crunt al lumii afacerilor cu lumea salariatilor si cu statele.
Motivul il spune fostul ministru de finanţe american Lawrence Summers, care a recunoscut public că „ce este bun pentru economia mondială şi pentru oamenii de afaceri nu e neapărat bun pentru salariaţi”. Motivul acestei schimbări de poziţie din ultimele trei decenii: „Decuplarea, poate inevitabilă, dintre lumea afacerilor şi cea a naţiunilor”.
Social-democratii nostri de cacao, in loc sa-si indeplineasca menirea, sunt primii la demontat si bunastarea romanilor, si statul.
Caci ce stat mai este acela care are bugete de trei parale si trei paie de angajati, "agenti" ai autoritatii si puterii sale?
Cumva ironic, marii capitalisti si-au facut beleaua crizei cu mana lor. Daca nu se lacomeau atat, criza aceasta mai intarzia si aveau timp sa faca din toate statele niste paparude, iar din oameni niste iobagi moderni, indopati cu filme si porcarii din plastic si hormoni. s/au mai grabie o data, cand cu Acordul multilateral pentru Investitii din 1998, prin care voiau ca statele sa renunte la suveranitatea lor in materie de politici economice si fiscale, in schimbul investitiilor straine. Nu le-a mers atunci, asa, global. Au luat-o apoi bucata cu bucata, prin intermediul OECD. Acum le-a ramas friptura in gat.
Dar din criza asta nu vor iesi cu bine! Important este sa li se taie orice posibilitate importanta de a declansa si un razboi global. Dar pe politicienii romani nu putem pune nici o baza!
casandra
Interesant punct de vedere ! Recunosc ca imi place modelul britanic pe care il cunosc destul de bine. Nu neg nici unele avantaje ale modelului francez. Mai important mi se pare sa avem oameni politici responsabili.
Grabnic cheltuitor din banii tuturor, angajatul statului se viseaza rege pe tarlaua lui, vrea sa fie respectat cand nu-si face treaba, vrea sa fie mituit, ca doar de-aia si-a cumparat functia, iar D-vs. ii cantati in struna incurajandu-l sa ceara si mai multi bani de la cei care chiar produc valoare adaugata.
Criza e buna deoarece statul va avea incasari din ce in ce mai reduse si vrand-nevrand, se va desparti de liota sa de angajati.
@ Anonim
Din liota de angajati ai statului vor dispare
- profesorii
- invatatorii
- educatorii
- infirmierele
- asistentele
- medicii
- angajatii publici
- militarii
- jandarmii
Si ce bine va fi atunci !!!!!
Sarantocii vor ramane analfabeti, tot ei nu vor mai trai si se vor rari randurile populatiei nedemne, nu se vor mai aduna darile catre stat care nu va mai fiaparat de nimeni, nici in interior nici in exterior.
Si este vorba numai sa statul roman, ca alealate n-au nimic cu aceasta inteligenta si exemplara pozitie...
Pana la sfarsitul anului 2004, romanii plateau un impozit pe venit progresiv, in cinci trepte, in functie de castigul realizat. Treptele de taxare erau 18%, 23%, 28%, 34% si 40%. Cota minima se aplica la veniturile de pana la 2,4 milioane de lei vechi, iar cea maxima pentru sume de peste 13 milioane de lei vechi.
Pe cine ar avantaja aşa ceva? Chiar atât de bogat sunt oare ca să merit o impozitare de 40 sau 34%? (Fie ea şi de 28% că au mai crescut salariile din 2004)
Poate că cota unică de 16% nu este o soluţie echitabilă. Dar nici modelul de mai sus nu e sănătos.
Trimiteți un comentariu