O agendă pentru stânga românească(1)
Am scris, şi nu o dată, despre coma intelectuală a stângii româneşti. Şi pe bună dreptate: aproape nimeni nu mai gândeşte pentru stânga românească, iar puţinii care o mai fac sunt izolaţi şi marginalizaţi. Acum această situaţie, nefirească şi nedorită într-un regim politic democratic, se răzbună. Într-o situaţie de criză profundă, nici dreapta, nici stânga din România nu sunt capabile să producă ceva coerent, în materie de programe anti-criză, dar nici proiecte de reconstrucţie după criză.
Facem ce facem şi ne învârtim în jurul crizei. O criză previzibilă, altminteri, anunţată de ceva vreme de oameni care gândesc cu capul lor, care nu se lasă duşi de valul conformismului şi al gândirii unice. Într-un fel capitalismul şi criza sunt precum calul şi căruţa: una fără alta nu se poate.
Mai mult, crizele capitalismului au ajuns să fie acceptate, să fie considerate normale, şi chiar dorite, pentru că sunt văzute ca având un rol curativ, atunci când sistemul o ia pe arătură. Doar că aceste crize sunt, într-un fel, precum crizele de malarie: tot mai dese, tot mai violente şi tot mai epuizante pentru bolnav.
După fiecare criză bolnavul se ridică, uneori i se îmbujorează şi obrajii, se mişcă, munceşte, mă rog, e viu. Dar ştie, şi dacă nu ştie, măcar simte că dacă nu face un tratament serios, una dintre crizele viitoare poate fi ultima. Pentru malarie, ca şi pentru crizele capitalismului, există tratamente standard, dar nu întotdeauna ele dau rezultatele scontate. Şi atunci încerci altceva. Cu o condiţie: să iei în calcul această posibilitate, a lipsei de răspuns la tratamentul obişnuit.
În cazul crizelor economice răspunsul a fost mereu acelaşi: mai devreme sau mai târziu mâna invizibilă a pieţei rezolvă lucrurile, şi intervenţiile din exterior mai mult strică, decât ajută. Statul cel mult strânge cioburile, oblojeşte răniţii şi numără morţii şi-i îngroapă. Numai că vine o vreme, ca acum, când mâna invizibilă nu mai funcţionează. Şi atunci apare cineva care spune că mai există un tratament: intervenţia statului, dar reţeta s-a pierdut, şi mai există vagi amintiri despre ea, despre dozajul tratamentului, şi, în general, nici la vremea ei reţeta nu a fost prea populară.
Bun, se vor întreba mulţi, dacă boala există, şi ştiaţi că vine o vreme când se produce imunizarea la tratament, de ce nu aţi investit în descoperirea unui nou tratament? Ei bine, în cazul nostru, era sarcina ideologilor de toate culorile, dar şi a economiştilor, să genereze noi tratamente pentru crizele capitalismului. Nu au făcut-o, şi chiar şi cei care au încercat ceva, tot cu ochii spre trecut au făcut-o.
Stânga are mari datorii în această privinţă. Ea, care a avut o tradiţie a criticii radicale a capitalismului, care genera modele alternative, care era lidera dezbaterii de idei, este acum de un conformism şi de o banalitate ideatică greu de crezut.
Despre stânga românească nu are rost să discutăm, pentru că nu mai există. Există doar oameni de stânga, de care nu are nevoie nimeni, care sunt marginalizaţi, priviţi ca un soi de animale curioase, venite din alt timp. Poate n-ar fi o mare nenorocire, dacă la dreapta ar exista o gândire clară, coerentă şi capabilă să construiască alternative. Deşi mai vioaie decât stânga, şi gândirea de dreapta este într-un impas.
În aceste condiţii, a le cere guvernanţilor programe anticriză sau coerenţă în gândire şi acţiune este pură pierdere de vreme. Nu are cine gândi aşa ceva. Cine este ideologul PSD? Cine este ideologul PD-L? Cine este economistul(la nivel teoretic) al PSD, cine al PD-L? Unde se întâlnesc ei, unde se despart?
Mă aşteptam ca această criză să scoată stânga românească din coma sa intelectuală. Sunt mari şanse s-o îngroape definitiv.
Este motivul pentru care vă invit, în măsura în care aveţi ceva în comun cu ideile şi valorile stângii, să enunţaţi elementele unei agende de stânga pentru România. Ştiu eu, poate iese ceva.
8 comentarii:
Stinga a fost ingropata si de media din Romania. Una din problemele stingii este ca nu are mijloace eficiente care sa promoveze un mesaj de stinga (in ipoteza ca ar exista asa ceva). Al doilea handicap al stingii este lipsa de lideri noi, credibili. Singurul personaj militant de stinga care are aderenta si care "produce stiri" la ora asta in Romania este Adrian Nastase. Dar el e marginalizat de propriul partid care continua sa se erodeze ca imagine in ochiul electoratului.
O agenda a stingii in Romania ar trebui sa aibe ca prioritate refacerea miscarii de stinga. PSD si-a pierdut vocatia de partid al stingii pentru ca s-a mutat la centru, mai bine zis la centrul atentiei lui Basescu, caci ideologic e cam mort. O noua miscare de stinga ar putea avea in vedere crearea mai multor poli de stinga in tara, in zonele sarace. Trebuie marsat pe ceea ce PSD a uitat sa faca: militantismul de stinga.
Stinga e in impas nu doar in Romania. Dezbaterea de idei despre stinga e oportuna mai ales in conjunctura mondiala in care dreapta a produs aceasta criza. Cum se poate redefini stinga in Romania in asa fel incit sa rezoneze cu alte miscari de stinga in lume?
Eu unul cu greu îmi pot imagina cum o politică de stânga ar putea constitui o politică anti-criză. Ce poate face stânga este să oblogească rănile şi să numere morţii, ca să te citez. Or aşa ceva nu se poate numi program anti-criză.
Atâta timp cât nu se umblă la cauze, ci doar la simptome, avem de-a face cu un tratament paliativ. Morfină pentru canceroşi.
Criza de acum este diferită de alte crize, de aceea şi politile anti-criză trebuie să fie atipice. Dar nu tembele, ca acelea pe care le ia guvernul, în frunte cu şeful său de partid şi de stat.
Cît despre o agendă a stîngii, ea ar începe, după părerea mea, cu o (re)ideologizare, adică o foarte clară definire a principiilor şi valorilor.
In primul rind stinga trebuie sa se hotarasca pe cine doreste sa reprezinte la nivel politic.
Daca se cramponeaza in a stringe voturile saracilor pentru a le folosi in favoarea "cui trebuie" atunci nu va emite absolut nici o idee coerenta.
Daca uita pentru urmatorii trei ani de numaratoarea voturilor si se decide sa targheteze la modul serios clasa mijlocie, atit ca situare financiara cit si ca situare sociala, atunci stinga se alege cu un scop care sa ii permita sa dialogheze politic cu liberalii, adica sa se nasca un exercitiu politic pozitiv pentru agenda proprie.
Doar (cred eu) in aceste conditii putem exersa enumerarea unor elemente de agenda politica.
Nu vad niciun semn din partea PSD ca si-ar dori sa reprezinte realistic o clasa medie din care presupun ca face parte familia mea, deci a incerca acum sa ma gindesc la agenda stingii este inutil.
Daca vorbim strict de subiectul crizei financiare, daca recunoastem ca blocarea consumului este principala problema si daca intelegem ca nu saracii ci cei din clasa medie sint principalii factori de generare sau stopare a consumului, saracii depinzind de consumurile clasei medii absolut 100%, abia atunci gasim subiectul fundamental pentru urmatorii trei ani, ani ce pot fi curatati provizoriu de metehnele politicianismului intru pregatirea celui de-al patrulea an, electoral si deci penibil politic.
Stinga nu trebuie sa descopere locuri de munca sau sa se zbata in obtinerea de cresteri salariale de citeva procente, aceste "placeri" trebuie lasate guvernului si sindicatelor. Stinga romaneasca trebuie sa se identifice clar ca una dintre cele doua cai posibile politic pentru clasa medie, ca o alternativa a liberalilor si impreuna cu ei o solutie in demontarea utopiei pedeliste, a acelui partid popular iesit acum citiva ani din internationala socialista, adica cauza principala a incoerentei politice care bruiaza mediul actual si ameteste literalmente viata politica prin impostura.
Presupunind ca totusi gresesc si pdl ar fi o solutie viabila, exercitiul stingii alaturi si pentru clasa medie nu poate ramine decit un avantaj net pe care vad ca stinga se fereste sa il cumuleze.
Nene Cosmos, personal, sunt adeptul unei alianţe social-liberale. Dar şi socialismul, şi liberalismul, aşa cum le văd eu, îndreptate cu faţa spre viitor, nu spre trecut.
România are o clasă de mijloc în formare, extrem de neomogenă, nu prea numeroasă, dar mai ales aflată în căutarea unei identităţi. Dar şi a unui vector politic, pentru interesele ei specifice. Unele dintre ele pot fi promovate de stânga, fără probleme. Tony Blair a fost adus la putere de clasa de mijloc, ca şi Clinton, ca şi Obama, acum. Dar acolo clasa de mijloc înseamnă circa 60% din populaţie, iar stânga a fost adusă la putere pentru a le prezerva membrilor ei avantajele, puse sub semnul întrebării de schimbările sociale determinate de trecerea la societatea post-industrială.
Stânga românească va trebui să vorbească mai multe limbi, pentru a fi înţeleasă de mai multe "triburi". Şi unul dintre ele este, fără îndoială, clasa de mijloc. Care, la râbdul ei, trebuie să intre în dialog cu politicul, pentru a-şi prezenta agenda. Faci parte din clasa de mijloc. Sunt prea indiscret dacă întreb: care e agenda ta publică şi a celor ca tine?
Citind considerentele dvs. despre caile de revigorare a stangii romanesti, precum si solicitarea de a ne spune parerea despre ele, sunt inclinat de a raspunde ca deocamdata asa ceva e prematur. In actuala configuratie politica, cu o asa zisa „stanga“ la putere, cu nici o formatie politica la stanga PSD (deci in opozitie), cu un presedinte de dreapta la carma statului care cu certitudine va mai sta in acel fotoliu pana in 2014, tema este inutil de desbatut. Singura speranta ar veni dintr-o hotarata cotitura spre stanga a opiniei mondiale, ca urmare a socurilor brutale ale crizei economice, Romania fiind obligata atunci sa urmeze si ea trendul tarilor mari si puternice. Dar si asa ceva este greu de presupus, caci influenta stangii este in declin in aceste tari, de care suntem legati economic, politic si militar.
Totusi ma incumet sa fac cateva observatii critice la solutiile preconizate de dvs. in articolul (II). Ele mi se par impregnate de spiritul de centru-stanga de care da dovada si PSD-ul astazi, ba chiar unele ar putea fi adoptate fara reticente si de un partid cu coloratura politica incerta cum e PD-L. Sa le luam pe rand :
1) A considera ca de trecutul comunist al Romaniei ne putem desprinde doar socotindu-l adus de rusi in 1947 si ca el nu avea nimic de stanga, e simplist. Si neadevarat. Cu toate greselile si abuzurile de neiertat, in acesti peste 40 de ani populatia tarii a facut un pas urias in modernitate. Perioada nu trebuie in intregime pusa la stalpul infamiei, ci de pus in balanta, cu partile ei bune si rele.
2) Daca de economia de piata e greu sa te delimitezi fara a cadea in autoritarism si totalitarism, capitalismul pe care il cunoastem trebuie combatut vehement, caci el este nu numai creator al discrepantei intre saraci si bogati, ci are consecinte asupra mediului, sanatatii populatiei, invatamantului public etc.
3) Pentru o stanga veritabila e insuficient a sustine egalitatea de sanse. Ce egalitate de sanse poate avea un copil provenit din mediul taranesc cu unul din urban, dintr-o familie avuta ? Inteligenta nativa a lui Obama nu i-ar fi ajutat sa ajunga unde este astazi daca nu ar fi fost cineva in familie care sa-i fi sustinut educatia. Stanga trebuie sa lupte pentru egalitate a tuturor cetatenilor, iar nu doar pentru una „de sanse“.
4) Stanga trebuie sa se sprijine pe sindicate puternice, capabile sa mobilizeze multimile pentru a apara atat cuceririle sociale, cat si „drepturile si libertatile fundamentale, pentru care s-a murit in ultimul secol“.
5) In privinta „adancirii integrarii europene, pentru o politica externa si de aparare comuna“, stanga trebuie sa fie prudenta. Nu este exclus ca framantarile crizei sa duca la instalarea la carma principalelor state ale U.E. a unor forte de dreapta sau extrema dreapta. In general trebuie tinut cont ca interesele nationale continua sa fie mai puternice decat cele comunitare in numeroase domenii.
6) „Relansarea militantismului politic“ este o doleanta corecta, dar prea generala. Deocamdata, cu 39% prezenti la vot la ultimele alegeri, suntem tara cu populatia cea mai indiferenta politic din Europa. Si nici stanga, nici dreapta, nu se sinchisesc de asta.
Daca PSD are o ideologie destul de clara dar este un partid ipocrit (interesele reale pe care le-a reprezentat nu corespund cu cele din doctrina oficiala), PDL este un partid pentru care reprezentantii tin locul ideologiei, privind confuzia doctrinara din toti acesti ani.
In criza nu e nevoie atat de mult de ideologii cat de solutii pragmatice. Nu mi se par potrivite intrebarile pe care si le pun unii "E mai potrivita dreapta sau stanga in vremurile astea?". E potrivit ca macar acum sa uite de conflictele dintre ei, de orice natura, si sa faca ceva competent si cu intentii bune pt tara asta.
Plecind de la ipoteza ca as face parte din clasa de mijloc, atunci ajung la concluzia ca aceasta clasa nu are de a face cu o abordare cumulata, precum abordarile adresate "maselor". Clasa de mijloc este formata din individualitati, acesta ca factor de neomogenitate este defapt criteriul predominant al clasei, cei din clasa de mijloc sint valorosi in domeniile proprii, apreciati social si financiar, formeaza o suma de vectori cu o rezultanta pozitiva pentru societate. In final atit marii proprietari cit si "clasa muncitoare" isi pun soarta in deciziile zilnice si anuale ale clasei de mijloc, fara a mai preciza ca aceasta clasa de mijloc este interfata dintre patura bogata si cea saraca. Acum in conditiile de criza "provocata" eu sint cel ce propune patronului sa dea afara 10 din 100 sau sa diminueze salariile celor 100 cu 10%, indiferent daca patronul este un mare proprietar sau sint chiar eu. Tot eu sint cel care a ridicat in ultimii doi ani numarul de angajati de la 50 la 100. Aceste cifre sint niste exemple oarecare, lucrurile sint cu mult mai nuantate, mai ales in raport cu factorii externi grupului susmentionat. Sau poate ca sint un pictor de succes, un profesor de liceu eminent, un antreprenor online sau un importator de medicamente. "Eu" sint cel ce pune in realitate lucrurile in miscare, pentru mine sau prin mine munceste clasa de jos, eu ii fac cartile clasei superioare. De aia ma numesc "clasa de mijloc".
Evident ca visul "meu" ar putea fi sa ajung in clasa de sus, dar cu picioarele ancorate in realitate stiu ca locul meu ramine aici si doresc sa mi-l pastrez. Doresc sa mi-l pastrez functional. Exclud sa calc pe cadavre, capitalismul meu nu este din filmele cu sclavi. Gindesc intr-un context social, prefer sa hranesc x familii bine decit sa hranesc prost x+20 familii prost. Gindesc social, nu socialist. Pentru celelalte 20 familii trebuie sa mai existe unul ca mine undeva. De ce spun asta? Pentru ca oricind familia mea poate deveni una dintre cele x sau x+20 familii. Ajung la o analiza a riscurilor care este extrem de neplacuta. Variabilele acestei analize sint in mare masura exogene. Masurile luate in favoarea strict a paturilor de jos sau de sus sint indeobste neutre sau in defavoarea mea.
Sa trecem la concret?
1) Rezolvarea pe termen "foarte" lung a problemelor de educatie, cercetare, sanatate si asigurari de bunuri si viata. Acesti factori m-au facut pe mine performant si ma pot mentine performant ca persoana. In plus genereaza industrii importante, toate in favoarea clasei de mijloc si implicit in favoarea celorlalte clase.
2)Definirea pe termen mediu a unor conditii generale de orientare economica a tarii care sa ma orienteze profesional atit pe mine cit mai ales pe cei ce vor completa si inlocui actuala clasa medie.
3) Definirea clara a locului social si financiar pentru clasa medie, exprimarea clara a dorintei stingii de a amplifica aceasta clasa ca motor stabil si fiabil al societatii si al economiei, crearea unui stimulent pentru partea cu potential din patura de jos in a ascede si a se stabili catre aceasta patura mijlocie.
Trimiteți un comentariu